Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

2 august 1969 – Prima vizită oficială în Romania a unui președinte al Statelor Unite ale Americii

Articol recomandat pentru:Public larg
Vizita lui Nixon în România

Pe 2 august 1969, soţii Ceauşescu, împreună cu Prim-ministrul Gheorghe Maurer şi cu ministrul de Externe Corneliu Mănescu îl primeau, la aeroportul Otopeni, pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, care avea să efectueze, în următoarele două zile, prima vizită a unui preşedinte american în România. Șase ani mai târziu, tot  în primele zile ale lunii august, Ceaușescu îl primea și pe Gerald Ford, cel de-al doilea șef al Executivului american care avea să viziteze Bucureștiul.

Vizita lui Richard Nixon în România venea la un an după semnalul de aparentă independenţă a României faţă de URSS, dat de Nicolae Ceauşescu. În 1968, acesta se opusese invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, creându-se, vizavi de România, imaginea unei insule de neutralitate în spaţiul central-est european. Vizita în România avea, pentru Nixon, şi o însemnătate personală. Preşedintele Statelor Unite ale Americii era la a doua venire în România, prima având loc cu doi ani înainte, când venise ca simplu membru al Congresului Statelor Unite. fiind primit foarte bine de Ceauşescu.

Până în prima zi a vizitei, nimic din atmosfera Bucureştiului nu trăda apropierea momentului în care Richard Nixon avea să păşească pe pământ românesc. Oficial, autorităţile comuniste declaraseră în faţa presei occidentale că vizita Preşedintelui american „este o vizită de Stat ca oricare alta şi nu se deosebeşte cu nimic de alte vizite de acest fel”. În acelaşi timp, vizita era considerată, după spusele lui Mircea Carp, „o garanţie a independenţei României… pentru 72 de ore”. Abia în dimineaţa zilei de 2 august au apărut drapele americane pe străzile incluse în traseul vizitei oficiale, iar ziarele Scânteia şi România liberă publicau fotografia președintelui american şi detalii despre venirea acestuia. Lui Nixon aveau să-i fie prezentate proaspătul cartier Balta Albă, Halele Obor şi Muzeul Satului. Atât Preşedintele şi membrii delegaţiei lui, cât şi cei peste 800 de ziarişti care îi însoţeau au fost întâmpinaţi de populaţia Bucureştiului cu un sincer entuziasm, remarcat şi de Nixon. După estimările Miliţiei din Bucureşti, aproximativ un milion de bucureşteni au participat la manifestările de simpatie faţă de Preşedintele american. Efervescenţa creată în rândul românilor a făcut ca momentul să fie perceput şi să rămână în memoria colectivă ca o oază de speranţă şi optimism în mijlocul constrângerilor impuse de regimul comunist timp de jumătate de secol.

Efectele vizitei lui Richard Nixon în 1969 la Bucureşti au rămas însă insignifiante, atât pentru populaţia României, care spera într-o oarecare liberalizare şi apropiere de lumea liberă, cât şi pentru Occident. Nici Nixon, nici Departamentul de Stat, nici Ambasada americană de la Bucureşti nu au lăsat să se întrevadă, câtuşi de puţin, că vizita preşedintelui american avea să marcheze o schimbare semnificativă a situaţiei din ţară.

La numai șase ani după prima vizită a unui președinte american, în august 1975 avea sa vină în România un al doilea șef al executivului de la Washington, în persoana lui Gerald Ford. Întâlnirile cu Nicolae Ceaușescu și cu alți exponenți ai regimului de la București urmau să aibă loc în perioada 2-3 august, momentul esențial fiind deplasarea la Sinaia, în vederea semnării documentelor prin care cele două guverne erau informate asupra acordării României, de către Congresul Statelor Unite ale Americii, a clauzei națiunii celei mai favorizate. 

Contextul în care s-a desfășurat vizita a fost unul profund diferit de cel al momentului în care Nixon a vizitat România din postura primului președinte american care călca pe pământ românesc. Dacă în 1969, la venirea lui Nixon putem vorbi despre un entuziasm general în rândurile populației și chiar ale românilor din exil, în 1975 lucrurile au stat cu totul altfel. De întâlnirea dintre Nixon și Ceaușescu s-au legat multe dintre speranțele românilor. Populația a crezut realmente în capacitatea SUA de a ameliora practicile regimului de la București. Din nefericire, efectele scontate nu au apărut iar dezamăgirea a fost enormă. În aceste condiții, vizita lui Gerald Ford nu a mai beneficiat de efervescența de care se bucurase Nixon la venirea sa. Chiar Mircea Carp, binecunoscuta voce de la Radio Europa Liberă și Vocea Americii remarcă, în volumul său „Vocea Americii” în România,„vădita scădere a speranțelor în Statele Unite” și, evident, lipsa unui entuziasm vizibil în rândurile populației bucureștene. 

În plan politic, totuși, vizita lui Gerald Ford a avut o încărcătură deosebită. Președintele american a sosit la București de la Helsinki, unde, alături de alți 34 de șefi de state semnase documentul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa. În România, alături de Nicolae Ceaușescu, urma să semneze documentele prin care se consemna acordarea, de către Congresul american, a clauzei națiunii celei mai favorizate României. Tot Mircea Carp, în volumul Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!, ne amintește că anterior vizitei s-au purtat negocieri intense între executivele de la București şi Washington, negocieri în cadrul cărora ambele părți au asumat angajamente legate de politici economice, dar și în planul respectării drepturilor omului, confesionale și de emigrare. 

Semnarea documentelor s-a realizat în sala principală a castelului Peleș, alături de cei doi președinți aflându-se și secretarul de stat american, Rogers, și ministrul de Externe român, George Macovescu. Ulterior, Nicolae Ceaușescu și Gerald Ford au ținut discursuri din care reieşeau dorința comună pentru îmbunătăţirea relațiilor dintre cele două state și necesitatea unor eforturi comune în acest sens. 

Gerald Ford și Nicolae Ceaușescu s-au întors la București cu trenul, urmând ca liderul de la Casa Albă să părăsească România alături de soția sa, Betty Ford, în 3 august, la orele 17:20, către Belgrad, pentru o întâlnire cu liderul Iugoslaviei, Iosip Broz Tito.

Bibliografie:
Mircea Carp, „Vocea Americii” în România (1969-1978), Ed. Polirom, Iaşi, 1997. 

Mircea Carp, Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!, Ed. Polirom, Iași, 2012.

Text redactat de Andrei Galiță și Gabriel Zamfir