Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

23 ianuarie 1949 – Înființarea Miliției

Articol recomandat pentru:Public larg
Chipiu

Schimbarea de după 23 august 1944, noua concepție politică și socială, cu toate consecințele și implicațiile ei, necesita apariția unui sistem al cărui scop principal să fie construirea și apărarea noii societăți comuniste. Implementarea noului model politic, brevetat în Uniunea Sovietică, reușea, treptat, să își impună controlul asupra tuturor domeniilor de decizie din stat, și, la fel de important, trebuia să dețină controlul asupra mijloacelor de executare a violenței.

Unul din principalele instrumente prin care Partidul Comunist a reușit să obțină controlul total asupra societății românești a fost Miliția, care a reprezentat încă de la început o instituție subordonată direct Partidului Comunist.

Miliția a fost înființată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949, având oficial, ca principal scop, „menținerea ordinii pe teritoriul Republicii Populare Române, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și a securității personale a acestora” (articolul 1). La articolului 3 al aceluiași decret, se preciza că organul central al Miliției era reprezentant de Direcția Generală a Miliției care urma să aibă următoarele atribuții:

  1. Organizează, conduce, coordonează, controlează și îndrumează activitatea tuturor organelor de miliție. Eliberează acte de călătorie în străinătate și ține evidența controlului străinilor.
  2. Asigură menținerea ordinii publice și a securității cetățenilor, combaterea infracțiunilor, paza instituțiilor și paza exterioară a instituțiilor de Stat. Îndrumează (sic!) și controlează paza interioară la întreprinderi, asigură ordinea pe căile ferate, pe căile de comunicație, pe apă și în porturi și reglementează circulația în comunele urbane și pe drumuri publice.

Înființarea Miliției a fost precedată de o serie de măsuri adoptate de guvernul procomunist condus de Petru Groza, instalat la 6 martie 1945, prin care s-au urmărit și reușit în primul rând îndepărtarea din aparatul Poliției a persoanelor încadrate înainte de 23 august 1944, considerate de către liderii comuniști o amenințare reală sau potențială pentru existența noului regim. 1284 de cadre au fost îndepărtate „disciplinar”, în timp ce alți 2347 de angajați, îndepărtați înainte de 23 august 1944, au fost rechemați în activitate fiind considerați elemente democrate și de bună credință. În al doilea rând a fost adoptată o  nouă legislație care reglementa organizarea acestei instituții, inspirată după cea sovietică, după care s-a trecut la politizarea Poliției pentru ca în final, Poliția și structurile subordonate, să poată fi folosite împotriva adversarilor politici. 
Tot în această perioada au fost aduse importante modificări în cadrul structurii organizatorice a Inspectoratului General al Jandarmeriei, a cărui activitate a fost reorientată, în special după încadrarea de personal nou, ales pe criterii de origine socială, potrivit scopurilor noii autorități politice. În condițiile în care Direcția Generală a Siguranței Statului nu-și constituise încă organele proprii in mediul rural, Jandarmeria a primit atribuții suplimentare în domeniul poliției de siguranță, fixându-i-se obiective generale, stabilite în cadrul unui “Plan general de acțiune pentru prevenirea și reprimarea faptelor care pun în pericol siguranța și ordinea publică“ întocmit de Inspectoratul General al Jandarmeriei.

Instituțiile „burgheze” ale vechiului regim, Poliția și Jandameria, au fost desființate complet chiar prin Decretul din 23 ianuarie (articolul 8), iar legile care reglementau funcționarea acestora au fost abrogate prin articolul 9 al aceluiași decret.

Cura de stalinism căreia nu i-a scăpat nici unul din domeniile societății românești a făcut ca Miliția, care reproducea la o scară redusă instituția similară din U.R.S.S, să aibă parte de o îndrumare ideologică chiar de la un consilier sovietic. Astfel, în decembrie 1949, Secretariatul C.C. al P.M.R. a rugat guvernul sovietic să aprobe trimiterea către M.A.I.  din Republica Populară Română a unui consilier pentru miliție, literatură tehnică de specialitate în problemele Miliției dar și trimiterea a 100 de elevi de la Școala de Ofițeri de Miliție din Moscova.

Noul sistem al Justiției, a cărui principală caracteristică era subordonarea față de partid, a reprezentat cadrul legal pentru acțiunile Miliției și ale Securității. Rolul Justiției era, conform articolului 65 al Constituției Republicii Populare Române, acela de a „apăra regimul de democrație populară și a cuceririlor oamenilor muncii, de a asigura respectarea legalității populare, a proprietății publice și a drepturilor cetățenilor.“

În interiorul proiectului totalitar de control asupra societății, una din principalele atribuții ale Miliției era de a emite permise de ședere, ceea ce îi facilita sarcina de reglementare a mișcării populației, de monitorizare a „elementelor contrarevoluționare“ sau ostile regimului, dar și de pregătire a deportărilor. Alături de Securitate, Miliția a reprezentat principalul instrument al represiunii comuniste împotriva poporului român. Modalităţile de a exercita teroarea au fost multiple, începând cu represiunea violentă: arestări, anchete, torturi, stabilirea condamnărilor (justiţia, în special cea militară era practic aservită Securităţii), continuând cu teroarea psihologică – organizarea unei formidabile reţele de informatori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune şi dezinformare a maselor, ameninţări, şantaj şi încheind cu presiunile făcute asupra întregului aparat de stat, economic şi administrativ.

Bibliografie:

  1. Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raport Final, București, 2006
  2. Decretul nr. 25/22 ianuarie 1949 privind înființarea Miliției, Monitorul Oficial, partea I, nr. 19, 23 ianuarie 1949.
  3. Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Fundația Academia Civică, București, 1997
  4. Dumitru Lăcătușu, „Miliția RPR între 1949-1960”, în Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Vol. III, Structuri de Partid și de Stat în timpul Regimului Comunist, Editura Polirom, București 2008.
  5. Nicoleta Ionescu-Gură, Stalinizarea României, Editura Bic All, București, 2005
  6. http://www.iiccr.ro/pdf/ro/organizarea_militiei.pdf

Text redactat de Daniel Velicu