Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

4 noiembrie 1956 – Intervenția trupelor sovietice în Ungaria

Articol recomandat pentru:Public larg
Intervenția trupelor sovietice în Ungaria

Evenimentele din Ungaria, din toamna anului 1956, se înscriu într-o succesiune de consecințe care au survenit în urma decesului lui Stalin în 1953, procesului destalinizării și a raportului secret expus de Nichita Hrușciov la al 20-lea congres al Partidului Comunist din URSS în februarie 1956. În ultimii ani  s-au deschis o serie de arhive care oferă posibilitatea de a recrea o imagine mai clară asupra a ceea ce s-a întâmplat în Ungaria, iar dintre aceste documente noi fac parte așa numitele Note Malin, Vladimir Malin fiind șeful Departamentului General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică și cel care a luat notițe în sesiunile secrete de urgență al prezidiului în punctul culminant al crizei maghiare, între 23 octombrie și 4 noiembrie. Au devenit accesibile și telegrafierile de la ambasada sovietică din Budapesta scrise de Iuri Andropov, pe atunci ambasador al Ungariei, ulterior șef al KGB, precum și telegramele de la Ambasada Sovietică din Polonia, de la ambasadorul Ponomarenko. Au mai apărut, printre altele, documente din Arhiva Națională Maghiară, din arhiva polonă a Ministerului de Externe, precum și telegrafieri diplomatice scrise de ambasadorul maghiar în Polonia. 

În Ungaria, după începerea procesului de destalinizare, Mátyás Rákosi nu era pregătit să renunțe la putere, dar a fost nevoit să o împartă în calitate de prim-secretar cu Imre Nagy, devenit prim-ministru și să fie astfel părtaș politicilor „Noii Direcții” (creșterea producției bunurilor de  consum, relaxarea regimului de teroare, concesii acordate țăranilor). Dar Rákosi, ca un stalinist convins, sabota din umbră politicile de relaxare ale lui Nagy. Înlăturarea premierul sovietic Malnekov, susținător al acestor politici de relaxare, a condus la încheierea perioadei de liberalizare, deopotrivă în URSS şi Ungaria. Una dintre consecințele directe a fost a fost demiterea din funcția de premier și excluderea din partid, pentru „devieri de dreapta”, în 1955, a lui Imre Nagy. Rákosi a revenit în funcția partidului, dar fără susținerea muncitorilor și a intelectualilor, care îl preferau în continuare pe Nagy. În februarie 1956 însă, Ungaria s-a alăturat și ea țărilor din blocul sovietic care au demascat crimele lui Stalin, ca urmare a discursului secret al lui Hrușciov, astfel că victimele acțiunilor „de curățare” a partidului au fost reabilitate, iar în interiorul partidului ruptura dintre moscoviți și comuniștii locali s-a adâncit, cei din urmă devenind din ce în ce mai populari. În iulie 1956 Rákosi a trebuit să se retragă, fiind înlocuit de un alt stalinist, Ernő Gerő. Astfel, în 23 octombrie 1956 au început primele proteste, un număr de 10.000 de studenți adunându-se și cerând revenirea lui Imre Nagy și propunând un program în 16 puncte, în care cereau, printre altele, retragerea trupelor sovietice din Ungaria, independență și egalitate reală cu Uniunea Sovietică. Armata a intervenit doar parțial pentru a opri manifestările, iar unii dintre soldați chiar au dezertat și au trecut de partea „luptătorilor pentru libertate”, însă trupele Autorității pentru Securitatea Statului Maghiar au tras în demonstranți fără ezitare. Poziția lui Gerő a fost aceea de a-i eticheta cu termenul de „contrarevoluționari” și de a cere intervenția trupelor sovietice, considerând că trupele maghiare nu erau motivate și deci, incapabile să intervină eficient. Astfel că prima intervenție a trupelor sovietice, cea din 23-24 octombrie, a fost de fapt o invazie „invitată”, în timp ce a doua invazie, cea din 4 noiembrie 1956, a fost una masivă și provenită din teama că Imre Nagy pierduse controlul asupra țării sale. 

Imre Nagy a fost un comunist convins, format ideologic la Moscova. A deținut poziții cheie în partidul comunist din Ungaria, a fost ostracizat din cauza convingerilor sale naționaliste și a respingerii ideii de naționalizare forțată într-un ritm alert, iar popularitatea lui a crescut mai ales în perioada destalinizării. A fost numit prima oară prim ministru în 1953, dar a fost demis în 1955 și apoi expulzat din Partidul Muncitoresc Maghiar. A fost reprimit în partid în 13 octombrie 1956. Ceea de e discutabil în trecutul său e faptul că a servit ca informator NKVD în anii 1930, el petrecând 14 ani la Moscova, între 1930 și 1944. A fost printre organizatorii Partidului Comunist clandestin din Ungaria și a fost arestat pentru acest lucru în 1927, dar nu a petrecut mult timp în închisoare pentru că nu existau suficiente dovezi împotriva lui. După eliberare a emigrat în Viena, iar de acolo la Moscova, unde a rămas până în 1944.

În 24 octombrie 1956 a fost numit prim ministru și a inițiat o serie de reforme. El nu a fost liderul revoltelor, cât a încercat mai degrabă să țină pasul cu evenimentele și cu cererile populației din stradă, din ce în ce mai radicale. Partidul comunist era foarte slăbit, iar sovieticii realizau că Nagy pierdea controlul asupra lucrurilor. Imre Nagy anunța că era pregătit, în 25 octombrie, să înceapă negocierea pentru retragerea trupelor sovietice, ceea ce în URSS a atras o reacție de dezaprobare, subliniindu-se că în locul acestora vor intra trupele americane. Pe 28 octombrie, într-un alt discurs, Nagy a cerut încetarea focurilor, a declarat că cei implicați în revoltele din stradă vor fi amnistiați, că va urma o creștere a salariilor și pensiilor, că cere retragerea trupelor sovietice din Budapesta și că vor urma negocieri pentru retragerea Armatei roșii din Ungaria. A respins termenul de „contrarevoluție” pentru descrierea mișcărilor din stradă, susținând, în schimb, că e o mișcare pentru libertate națională, independență și suveranitate. Nagy a mai promis să dizolve serviciile secrete și de siguranță maghiare și să creeze noi servicii de securitate. În 30 octombrie Nagy a perfectat sistemul multipartidist, cu participarea deplină a Partidului Micilor Proprietari,  a Partidului Național Țărănesc și a Partidului Social Democrat, dar și a comuniștilor. În aceeași zi s-a format și un „consiliu revoluționar de apărare”, pentru a sprijini solicitările muncitorilor revoluționari. În 1 noiembrie, Nagy a declarat neutralitatea Ungariei și ieșirea din Pactul de la Varșovia. În 4 noiembrie, trupele sovietice au pătruns în Ungaria pentru a restabili ordinea. Insurgenții au opus rezistență încă o săptămână, ducând la pierderea a 2500 de vieți omenești în Budapesta și a 3000 în total, în țară. În 7 noiembrie, János Kádár a preluat puterea, împreună cu noul său cabinet. 

Aceste evenimente au avut un impact și asupra României la nivel social și politic. Studenții din București, Cluj, Iași sau Timișoara au încercat să se organizeze în mișcări de protest, cerând reforme guvernamentale, încercări care au eșuat. Muncitorii, pe de altă parte, au intrat într-o febră a cumpărăturilor, făcându-și stocuri de mâncare sau s-au lansat în acțiuni de răspândire a zvonurilor, incendieri, vandalisme sau acțiuni brutale. Cetățenii de aici se temeau de un al treilea război mondial sau un război pentru Transilvania, ori de o revoltă a maghiarilor din România.

Revenind la studenți, în Cluj au reușit să se adune trei sute, de la Universitatea de Arte Plastice Ion Andreescu, precum și de la Universitățile Babeș și Balyai, în 24 octombrie, dar mișcările de aici au fost împiedicate prin arestări și propagandă naționalistă, pentru a împiedica crearea solidarității între studenții români și maghiari. În Timișoara, studenții au fost aproape de a reuși să organizeze o demonstrație, dar au fost închiși în căminele lor, nefiind lăsați să se solidarizeze cu muncitorii sau să își publice solicitările. În ambele orașe Securitatea a recurs la arestări. 

Lumea intelectuală, cu puţine excepții (Geo Dumitrescu şi A. E. Baconsky), s-a abținut să ia poziție. Vocile care au ales să se facă auzite au condamnat mișcările din Ungaria sesizând dimensiunea reală a evenimentelor de acolo. 

Pentru  marea masă, sloganele sunt mai mult decât grăitoare: „Cereți pâine, nu pace”, „Români, să punem capăt foamei și mizeriei” sau alte sintagme cerând revenirea Regelui Mihai și căderea comuniștilor puteau fi citite, când și când, pe pereții clădirilor sau chiar în toaletele publice din orașele românești, în acea perioadă. Reacția regimului Dej a fost aceea de a cumpăra populația prin măsuri economice, pentru a o face să uite de necesitatea schimbărilor politice. Mai ales la a doua intervenție sovietică în Ungaria, pe 4 noiembrie, în toate magazinele din București, de exemplu, se puteau găsi carne, zahăr, ulei, cârnați la prețuri mici, iar muncitorilor de la fabricile din Timișoara li s-a dat mâncare gratuită. În aceeași perioadă, guvernul a crescut salariul minim, alocația pentru familii și bursele pentru studenți și a promis că va rambursa la timp plățile pentru produsele agricole livrate de țărani. Măsurile care au creat confort economic au fost însoțite de o propagandă naționalistă care insista pe amenințarea cu pierderea Transilvaniei, pentru a crea disconfort politic.

Pe planul relațiilor diplomatice, guvernul Dej a rămas loial Moscovei și s-a implicat în înlăturarea lui Imre Nagy de la putere. Nagy, împreună cu 38 de persoane, s-au refugiat la Ambasada Iugoslaviei de la București, pe data de 4 noiembrie. Pe 22 noiembrie, o unitate KGB i-a răpit și i-a dus la Snagov,  unde au fost ținuți până în anul 1958, când au fost repatriați în Ungaria pentru a fi judecați în secret. Imre Nagy a fost executat în 16 iunie. 

Bibliografie
Bottoni Stefano, Transilvania roșie. Comunismul român și problema naționlă 1944-1965. Editura Institutului pentru studierea problemelor minorităților naționale, Cluj-Napoca, 2010.

Granville Johannam “<<Ask for Bread, not Peace>>: Reactions of Romanian Workers and Peasants to the Hungarian Revolution of 1956”, East European Politics and Societies, no. 24, 2010, pp. 543-571.

Granville Johanna, “From the Archives of Warsaw and Budapest: A Comparison of the Events of 1956”, East European Politics and Societies, no. 16, 2002, pp. 521-563.

Kontler Laszlo, A History of Hungary, Atlantisz Publishing House, Budapest, 2009.

Text redactat de Dalia Bathory