Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Acţiunea de căutare şi deshumare a unor partizani anticomunişti, ucişi de Securitate în Munţii Apuseni

Articol recomandat pentru:Public larg
Fig. 6. Resturile cabanei incendiate de la  Groşi

Bucureşti, 27 august 2015. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează începând cu ziua de luni, 31 august 2015, o acţiune de investigaţii arheologice pe teritoriul comunei Bistra, jud. Alba. Acţiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea şi deshumarea rămăşiţelor pământeşti a cinci persoane care au fost ucise la 4 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupele şi agenţii Securităţii. Activităţile din teren se vor desfăşura în colaborare cu Primăria comunei Bistra, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud şi Muzeul de Istorie Turda.

Fenomenul rezistenţei armate anticomuniste a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Cluj şi Turda, iar dintre acestea, cea mai importantă a fost organizaţia Frontul Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci, creată şi condusă de un fost ofiţer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de fraţii Alexandru şi Traian Macavei. 

Nicolae Dabija s-a născut la 18 aprilie 1907 în oraşul Galaţi, fiind unul dintre cei doi fii ai lui Dumitru şi Ioana. În 1926 a intrat voluntar în armată. Şi-a completat studiile liceale la Liceul Militar din Iaşi, după care a intrat prin concurs la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie de la Sibiu pe care a absolvit-o în 1929 cu gradul de sublocotenent. În anii următori a activat ca ofiţer în diferite regimente din mai multe garnizoane. În 1933 s-a căsătorit cu Florica Angheluţă din Brăila cu care nu a avut copii. În octombrie 1941, având gradul de căpitan în Regimentul 38 Infanterie din Brăila, a fost trimis cu unitatea pe frontul de Răsărit. Faptele sale de eroism şi spiritul de jertfă dovedit în timpul confruntărilor armate i-au atras recunoaşterea meritelor, fiind recompensat cu mai multe ordine şi decoraţii militare româneşti şi germane, inclusiv Ordinul Mihai Viteazul, primit prin Decret regal. A fost rănit de două ori în luptă, fiind avansat maior la excepţional şi citat de trei ori pe armată şi o dată pe naţiune. Din cauza rănilor primite nu a participat la campania din vest. După război a rămas în armată la o unitate de grăniceri, însă în iulie 1946 a trecut la cerere în cadrul disponibil, înainte de a fi dat afară de comunişti. Datorită faptului că fusese decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, a fost împroprietărit cu cinci hectare de pământ la Aradul Nou, unde s-a şi stabilit cu soţia după 1946. Aici a început să se manifeste în mod activ împotriva noii orânduiri impuse de comunişti. 

În contextul evoluţiilor politice din România, maiorul Dabija a intrat în contact cu mai multe persoane implicate în rezistenţa anticomunistă. Aşa i-a cunoscut şi pe fraţii Macavei, originari din Bucium Muntari, jud. Alba, împreună cu care, în decembrie 1948, au pus bazele organizaţiei Frontul Apărării Naţionale. S-a ales şi un loc pentru amenajarea unei tabere permanente, acesta fiind situat în munţi, la nord de valea râului Arieş, pe teritoriul comunei Bistra din jud. Alba. Tabăra era situată la cota 1200 în locul cunoscut sub denumirea de Groşi, la o distanţă de circa 16 km nord-est de centrul comunal şi la aproximativ 7 km sud-vest de vârful Muntele Mare (1826 metri). În cursul lunilor ianuarie şi februarie 1949, aici au fost construite două adăposturi pentru cazarea membrilor organizaţiei. A fost ridicată o cabană din lemn şi s-a amenajat un amplu semibordei îngropat parţial în pământ, care era acoperit cu grinzi rotunde de brad peste care s-au aşezat glii de pământ înierbat pentru a se masca locul. Urmele acestui adăpost sunt vizibile şi în prezent.

Organizaţia era structurată după principii militare, fiind conceput un statut ce prezenta caracteristicile unui regulament militar, un program de instrucţie precum şi un jurământ ce trebuia depus în ziua de 4 martie 1949 de către toţi membrii aflaţi în tabără. Se redactase şi o proclamaţie-manifest ce trebuia multiplicată şi răspândită în mai multe zone ale ţării. Maiorul Dabija intenţiona să unifice sub comanda lui toate grupările anticomuniste din Apuseni, dar şi să-şi coordoneze acţiunile cu luptătorii anticomunişti din alte părţi ale ţării.

La începutul lunii martie 1949 în tabăra de la Groşi se aflau 25 de persoane, cele mai multe străine de zonă. Între timp, autorităţile aflaseră de grupul de partizani din apropierea comunei Bistra şi au întreprins imediat măsuri pentru anihilarea lui, Securitatea recurgând la presiuni şi şantaje asupra populaţiei locale. Locul a fost aflat de la un membru al organizaţiei, Ihuţ Avram din Bistra, care a fost arestat şi torturat, fiind folosit apoi ca şi călăuză în teren. În dimineaţa zilei de 4 martie 1949, asupra taberei a avut loc atacul Securităţii, la care au participat două plutoane din cadrul Batalionului 7 de Securitate de la Floreşti – Cluj, alcătuite din circa 80 de soldaţi în termen, subofiţeri şi ofiţeri, şi mai mai multe cadre operative de la Serviciul Judeţean al Securităţii Poporului Turda (slt. Florea Sabău, plt. maj. Vociu Octavian, plt. maj. Pop T. Ioan, plt. maj. Cosman Gheorghe, plt. Pintilie Alexandru). Operaţiunea din teren a fost condusă de sublocotenentul Florea Sabău, iar întreaga acţiune a fost coordonată şi supravegheată de colonelul Mihai Patriciu, şeful Regionalei de Securitate Cluj, care se afla la Câmpeni, secondat de căpitanul Kovács Mihai, şeful S.J.S.P. Turda. Tabăra partizanilor a fost împresurată şi atacată prin surprindere, confruntarea armată desfăşurându-se între orele 6,30 şi 8,30. În acel moment, în tabără se aflau 22 de persoane, dintre care trei femei. Alţi trei partizani (Ihuţ Traian, Selagea Nicolae, Clamba Iosif) erau plecaţi după alimente. Doi dintre bărbaţi, Oniga Emil şi Bocan Iancu, foste cadre militare, erau infiltraţi de Securitate în rândurile partizanilor, însă acest lucru fusese dovedit şi era cunoscut de Dabija şi de alţi membri ai organizaţiei, cei doi urmând a fi judecaţi ca trădători. În urma puternicului schimb de focuri în care s-a folosit armament de infanterie, grenade şi încărcături de trotil, au rezultat morţi şi răniţi de ambele părţi, iar cabana din lemn a fost incendiată. Din tabăra atacatorilor au rezultat trei morţi (serg. maj. Mateş I. Gheorghe, fruntaş Mărgineanu Gh. Marin, sold. Oană Gh. Traian) şi şase răniţi. Dintre partizani au fost ucişi prin împuşcare patru bărbaţi (Cigmăian Ioan, Decean Petru, Maier Iosif, Mitrofan Lucian) şi o femeie, Maier Elena, soţia lui Maier Iosif. Şase persoane au reuşit să spargă încercuirea şi să fugă, însă au fost capturate sau ucise ulterior (Dabija Nicolae, Scridon Ioan, Pascu Cornel, Câmpean Traian, Alexandru şi Traian Macavei). Alte nouă persoane, fără cei doi trădători, au fost arestate (Mihălţan Traian, Onea Titus, Raţiu Augustin, Opriţa Gheorghe, Moldovan Simion, Vandor Victor, Breazu Iuliu, Pop Alexandra, Buţuţui Viorica). Victimele din partea Securităţii au fost evacuate din teren în aceeaşi zi, odată cu obiectele, efectele, documentele şi armele recuperate din tabără şi de la partizanii morţi sau luaţi prizonieri. 

A doua zi, în 5 martie, câteva cadre de la Biroul Securităţii din Câmpeni însoţite de 20 de soldaţi, de primarul, sanitarul şi şeful Postului de Miliţie al comunei Bistra şi de câţiva tineri aleşi din localitate, s-au deplasat la tabăra de la Groşi pentru a cerceta şi îngropa cadavrele partizanilor. Iniţial, trupurile morţilor au fost stivuite pe priciul din fundul adăpostului semiîngropat după care s-a încercat dislocarea şi surparea acoperişului peste ele, ceea ce nu s-a reuşit din lipsa uneltelor corespunzătoare. Ca urmare, toate cadavrele au fost scoase afară şi depuse unele peste altele în magazia de alimente a taberei, care era amenajată într-o mică cavitate subterană, săpată şi acoperită cu grinzi de lemn cămăşuite cu pământ, după care structura superioară a fost prăvălită peste trupuri. 

La începutul primăverii, nişte ţărani care au trecut prin zonă au observat cadavrele aflate în descompunere şi au mai aruncat nişte pământ peste ele ca să fie ferite de animalele sălbatice. Acest loc este mormântul-cavou unde şi astăzi încă mai zac osemintele acelor oameni. Locul aproximativ al mormântului comun ne-a fost indicat pe teren în august 2009 de către Ioan Gligor din Bistra, decedat în 2012, care a participat la înhumarea victimelor. Acelaşi amplasament a fost confirmat la faţa locului şi de Alexandru Macarie din Bistra, care a participat în primăvara lui 1949 la acoperirea cadavrelor cu pământ.

Imediat după atacarea taberei şi anihilarea nucleului Frontului Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci, au început arestările altor membri şi susţinători ai grupului din satele de munte sau de pe Valea Mureşului, dar şi în localităţi mai îndepărtate. Prin trădarea unor ţărani, maiorul Dabija a fost capturat în 22 martie 1949 în cătunul Gârde din apropierea Bistrei. A fost anchetat în mai multe locuri, fiind judecat alături de mai mulţi inculpaţi de Tribunalul Militar din Sibiu. Împreună cu alte şase persoane a fost condamnat la moarte, toţi fiind executaţi la Sibiu în 28 octombrie 1949. Zeci de oameni au fost condamnaţi la ani grei de închisoare, însă unii dintre ei, contrar hotărârilor judecătoreşti, au fost scoşi din penitenciare şi executaţi de Securitate prin împuşcare sau ştrangulare. Alţi membri ai grupării, care au scăpat la început de arestare, au fost urmăriţi permanent în perioada următoare, fiind în cele din urmă capturaţi, condamnaţi sau chiar ucişi în diverse împrejurări.

Biografiile persoanelor ucise şi îngropate la Groşi.

Cigmăian Ioan. Născut la 9 septembrie 1908 în satul Gelmar, oraş Geoagiu, jud. Hunedoara. Părinţii săi au fost Cigmăian Nicolae şi Mocsa Elena, ţărani din Gelmar, care au avut împreună trei copii, două fete, Fica şi Maria, şi pe Ioan. Acesta s-a căsătorit la 3 februarie 1928 cu Rus Marc Sabina din Gelmar, de care a divorţat în 17 octombrie 1947, având împreună un copil, Aurel, decedat. Cei care l-au cunoscut spun că făcea comerţ cu animale. După divorţ a locuit împreună cu Adămuţ Sabina în localitatea Şibot din jud. Alba. Aici a fost arestat pentru activitate legionară şi pentru propagandă împotriva regimului comunist, fiind închis în arestul Securităţii din Cugir de unde a reuşit să evadeze. Împreună cu alte persoane a plecat în munţi şi s-a alăturat grupării maiorului Dabija.

Decean Petru. Născut la 17 august 1926 în comuna Mihalţ, jud. Alba. Părinţii săi au fost Decean Florian şi Mârza Maria, ţărani mijlocaşi. Au avut împreună trei copii, două fete, Ana şi Maria, Petru fiind singurul băiat. Urmează Şcoala primară de patru clase în satul natal, după care, în 1937, intră la Liceul confesional Sf. Vasile din Blaj pe care îl absolvă în 1945. În liceu devine membru în organizaţia de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. Din toamna lui 1945 urmează cursurile Facultăţii de Drept din Cluj. Aici, datorită frecventelor participări la manifestaţiile studenţeşti cu caracter politic anticomunist, intră în atenţia Siguranţei, care l-a reţinut şi interogat în mai multe rânduri. Această situaţie l-a determinat ca în al doilea an de studii să se transfere la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde devine un membru marcant în cadrul organizaţiei tineretului naţional-ţărănist alături de Corneliu Coposu. A lucrat şi ca secretar într-un cabinet de avocatură, iar în anumite împrejurări a fost una dintre gărzile de corp ale lui Iuliu Maniu. Datorită activităţii politice desfăşurate a inceput să fie urmărit, iar pentru a evita arestarea, din a doua jumătate a anului 1947 s-a văzut obligat să nu mai poată frecventa cursurile facultăţii şi să rămână ascuns în capitală, schimbând mereu locuinţele. La sfârşitul anului 1948 a decis să treacă la lupta armată împotriva regimului, alăturându-se membrilor din organizaţia Frontul Apărării Naţionale.

Maier Iosif şi Maier Ida Elena. Maier Iosif s-a născut în 19 martie 1905 la Blaj, jud. Alba, părinţii săi fiind Maier Emeric şi Buni Olivia. De profesie era mecanic, iar după unele surse a lucrat la CFR. Avea stagiul militar satisfăcut şi gradul de sergent în rezervă. În 8 iulie 1929 s-a căsătorit cu Topfner Ida Elena din Teiuş, jud. Alba, născută în Bucureşti la 18 februarie 1908, fiica lui Topfner Mihail şi a lui Câmpean Elena. După căsătorie, soţii Maier au locuit în Teiuş. Au fost implicaţi în rezistenţa anticomunistă, acordând sprijin unor organizaţii clandestine care se opuneau regimului. Pentru a evita iminenta arestare şi-au părăsit domiciliul şi sau refugiat în munţi, alăturându-se maiorului Dabija.

Mitrofan Lucian. Născut în 7 februarie 1929 la Alba Iulia. Părinţii săi, Mitrofan Ioan şi Boancheş Ioana, erau ţărani din satul Hăpria, jud. Alba. Aceştia au avut împreună şapte băieţi, Lucian fiind al cincilea născut. A absolvit şcoala primară de patru clase şi mai târziu s-a calificat la locul de muncă ca vulcanizator la un atelier din Alba Iulia. Nu a fost căsătorit. A fost membru activ în organizaţia de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc, motiv pentru care, fiind urmărit de autorităţi, în februarie 1948 a fost nevoit să plece de acasă şi să stea ascuns pe la diverse cunoştinţe. În vara anului 1948 a fost arestat şi anchetat în două rânduri de Siguranţa din Alba Iulia, însă în cele din urmă a plecat în munţi şi a devenit partizan.

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER şi instituţiile muzeale menţionate (Cosmin Budeancă, Horaţiu Groza, Marius Oprea, Gheorghe Petrov, Gabriel Rustoiu, Paul Scrobotă, Constantin Vasilescu). 
În cazul în care mormântul comun va fi descoperit, activităţile care prevăd deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale victimelor se vor desfăşura în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar şi ai altor instituţii ale statului.

  • Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0721 400 396 / 0744 516 108 (arheolog Gheorghe Petrov, expert IICCMER).

 

Ilustraţie: Fig. 1 – Cigmăian Ioan; Fig. 2 – Decean Petru; Fig. 3 – Soţii Maier Iosif şi Maier Elena; Fig. 4 – Mitrofan Lucian; Fig. 5 – Adăpostul semiîngropat din tabăra de la Groşi. Vedere dinspre nord-vest (Foto Arhiva CNSAS); Fig. 6 – Resturile cabanei incendiate (Foto Arhiva CNSAS); Fig. 7 – Arme, muniţie, aparat de radio, maşină de scris şi alte obiecte recuperate de Securitate din tabăra de la Groşi (Foto Arhiva CNSAS); Fig. 8 – Desen al luptei de la Groşi făcut de Securitate (Arhiva CNSAS).

* * *

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente