Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Acţiunea de exhumare a lui Andrei Meşter, împuşcat de Securitate la 20 octombrie 1949

Articol recomandat pentru:Public larg

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), înfiinţat prin H.G. nr. 1724 din 21 decembrie 2005, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Guvernului României, are drept scop investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor îndreptăţite să ia măsuri în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii.

Unul din obiectivele importante ale investigaţiilor întreprinse de către instituţia noastră este şi acela de a identifica locurile unde sunt înhumate victime ale regimului comunist, mai ales acelea care, fără a fi judecate, au fost omorâte de către Securitate, de obicei prin torturi urmate de împuşcare. Victimele au fost identificate în urma cercetărilor noastre în arhivă şi pe teren, inclusiv pe baza mărturiilor orale ale unor persoane contemporane cu evenimentele în cauză. De asemenea, locurile unde se află îngropate astfel de persoane sunt identificate după asidue căutări şi cercetări efective în teren, locaţiile respective aflându-se de cele mai multe ori în locuri izolate şi uneori greu accesibile. În opinia noastră, numărul acestor victime se situează în jurul a 10.000 de persoane.

În urma cercetărilor întreprinse, experţii IICCR au identificat locul în care a fost înhumat Andrei Meşter, împuşcat de Securitate în 20 octombrie 1949, şi au fost demarate procedurile de exhumare a rămăşiţelor pământeşti ale acestuia. Acţiunea de exhumare va avea loc în perioada 27-28 August 2009, în loc. Sălciua (centrul comunal), jud. Alba. 

Andrei Meşter s-a născut la 30 septembrie 1901 (sau 1902) în satul Parhida, com. Tămăşeu, jud. Bihor. Pe crucea de la mormântul său, confecţionată înainte de moartea sa, anul naşterii este indicat ca fiind 1901. Andrei Meşter şi-a satisfăcut stagiul militar între cele două războaie mondiale în cadrul Jandarmeriei, fiind în serviciu la Postul de Jandarmi din comuna Sălciua, jud. Alba. Aici a cunoscut-o pe Faur Valeria, născută în anul 1889, cu care ulterior s-a căsătorit, neavând copii împreună.

Andrei Meşter n-a fost nici chiabur, nici ţăran de rând, fiind însă un bun meseriaş în prelucrarea blănurilor, un cojocar căutat de multă lume şi cu mare influenţă prin partea locului. După unele informaţii, neconfirmate încă, de nici o sursă documentară sau istoriografică, Andrei Meşter ar fi fost membru al Mişcării Legionare, fiind chiar primarul comunei Sălciua în scurta perioadă a guvernării legionare. După instaurarea comunismului s-a împotrivit noului regim, devenind o persoană incomodă, care trebuia redusă la tăcere. Fiind urmărit de autorităţi, la începutul anului 1948 şi-a părăsit domiciliul şi a devenit fugar în Munţii Trascăului. Se cunoaşte că pentru o vreme şi-a găsit adăpost la Măriuţa Giurgiu, în satul Valea Poienii, situat nu departe de Sălciua, de unde a şi fost capturat şi arestat în vara lui 1948. Securitatea l-a făcut responsabil de conducerea unei aşa-zise bande de partizani, care în realitate nu a existat. Câtă vreme a fost fugar, a avut doar întâlniri cu diferite persoane care se aflau în situaţia lui, uneori aceştia ajutându-se reciproc cu cele necesare subzistenţei, şi în special cu mâncare. 

Din ce se cunoaşte, după arestare, Andrei Meşter a fost reţinut în arestul Securităţii din Turda vreme de aproximativ trei luni, timp în care a fost supus anchetelor şi torturii. În dimineaţa zilei de 20 octombrie 1948, care era zi de târg la Sălciua, a fost scos din arest şi transportat cu maşina Securităţii pe Valea Arieşului până la podul de cale ferată ce traversează pârâul Harâncului, loc ce marchează convenţional, pe şosea, hotarul dintre comunele Poşaga şi Sălciua. Conform unei mărturii scrise ce provine de la un martor ocular, după ce a fost debarcat din maşină, Andrei Meşter, încătuşat fiind, a fost însoţit de două persoane care aveau fiecare câte un pistol mitralieră. La un moment dat, unul dintre bărbaţii însoţitori a executat o rafală scurtă din apropiere şi pe la spate, împuşcându-l mortal pe Meşter, cadavrul acestuia prăvălindu-se în şanţul drumului. Ulterior cei doi l-au acoperit superficial cu frunze uscate.

În urma investigaţiilor întreprinse, s-a stabilit faptul că persoana care a tras a fost locotenentul Florea Sabău, cadru operativ la Securitatea din Turda. Crima a fost înfăptuită nu întâmplător în ziua marelui târg de toamnă din Sălciua, deoarece cadavrul trebuia folosit ca „sperietoare” pentru sutele de ţărani care trebuiau să treacă în acea zi prin acel loc, mergând sau venind de la târg. Autorităţile au permis familiei ridicarea şi îngroparea cadavrului abia după mai bine de o săptămână.

Locul mormântului se află în Sălciua, pe o coastă de deal, terenul aflându-se atunci în proprietatea familiei defunctului, astăzi fiind în posesia lui Ioan Lombrea.

Considerăm că demersul nostru de exhumare a lui Andrei Meşter este unul legal şi moral, în conformitate cu atribuţiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.

Pentru detalii despre acţiune

Marius Oprea 
Preşedinte IICCR

Cosmin Budeancă
Şef Serviciu Muzee-Memorie IICCR

Gheorghe Petrov,
Arheolog

 

*

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), înfiinţat prin H.G. nr. 1724 din 21 decembrie 2005, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Guvernului României, are drept scop investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor îndreptăţite să ia măsuri în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii.

În urma cercetărilor întreprinse, experţii IICCR au identificat locul în care a fost înhumat Andrei Meşter, împuşcat de Securitate în 20 octombrie 1949, şi au fost demarate procedurile de exhumare a rămăşiţelor pământeşti ale acestuia. Acţiunea a avut loc joi, 27 August 2009, şi la ora 15 au fost găsite rămăşiţele pământeşti ale lui Andrei Meşter.

Mâine, 28 August 2009 ora 10, reprezentanţii presei care sunt interesaţi de acest caz sunt aşteptaţi la următoarea adresă: Ioan Lombrea, loc. Sălciua, Str. Principală (drumul judeţean Turda-Câmpeni), nr. 321.

Pentru detalii despre acţiune

Marius Oprea 
Preşedinte IICCR

Cosmin Budeancă
Şef Serviciu Muzee-Memorie IICCR

Gheorghe Petrov,
Arheolog