Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Ambasadorul Republicii Cehe în România vizitează vineri, 6 septembrie, fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, unde va aduce un omagiu victimelor comunismului

Articol recomandat pentru:Public larg
Vizita ESA Republicii Cehe în România la fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, septembrie 2013

Bucureşti, 5 septembrie 2013 – Ambasadorul Republicii Cehe în România, Excelenţa Sa Domnul Jiři ŠITLER, s-a aflat vineri, 6 septembrie, începând cu orele 11.00, într-o vizită de lucru la fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, alături de conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). 

Cu această ocazie, reprezentanţii IICCMER au prezentat Excelenţei Sale planurile pentru restaurarea și promovarea fostei închisori ca Memorial al Victimelor Comunismului şi au discutat cele mai bune soluţii pentru realizarea acestora. Domnul Ambasador a adus un omagiu victimelor comunismului, aprinzând o candelă în memoria acestora.

Excelenţa Sa Domnul Jiři ŠITLER este Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe în România începând cu anul 2010. Înainte de acest mandat, Excelenţa Sa a derulat o activitate remarcabilă atât în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, precum şi ca Ambasador cu împuterniciri speciale. În această ultimă calitate, a activat ca negociator-şef al guvernului Cehiei pentru despăgubirea victimelor nazismului, a deţinut funcţia de reprezentant în Comisia internaţională de revendicare a bunurilor pierdute în perioada  Holocastului (ICHEIC) şi cea de preşedinte al Grupului de lucru pentru sumarizarea nedreptăţilor materiale din cadrul Comisiei mixe pentru repararea unor nedreptăţi materiale ale victimelor Holocaustului. 

Vizita Excelenţei Sale precedă un alt eveniment important organizat de IICCMER în luna septembrie, în premieră în România: Workshop-ul Râmnicu Sărat va reuni specialişti şi experţi în domeniul restaurărilor de monumente din ţară şi străinătate, care vor colabora pentru identificarea soluţiilor optime în vederea transformării fostei închisori în Memorial al Victimelor Comunismului, estimată pentru 2016. Acest eveniment este primul workshop internațional organizat vreodată în România cu scopul identificării unor soluții în vederea transformării unui fost spațiu de detenție în Memorial al Victimelor Comunismului.   

Despre Memorial Râmnicu Sărat
Prin proiectul „Memorial Râmnicu Sărat”, IICCMER și-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, Memorialul Râmnicu Sărat va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare și turistice și va găzdui vizitele a numeroase personalități din viața publică românească și internațională.

În iunie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER) a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat cu scopul de a organiza un Memorial al Victimelor Comunismului. Alături de închisori precum Sighet, Gherla sau Aiud, Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele represiunii comuniste, regimul de exterminare practicat aici contribuind la trista sa reputaţie şi justificând pe deplin proiectul de valorificare muzeală propus de IICCMER. 

În ultimii ani, IICCMER a demarat o serie de acţiuni menite să sensibilizeze factorii decizionali, să informeze publicul larg asupra imensului capital memorial al acestui loc, dar şi să obţină soluţii viabile de valorificare muzeală. Printre acţiunile întreprinse în acest sens se numără şi realizarea unei expoziţii şi a unui website, ambele destinate închisorii de la Râmnicu Sărat, organizarea unor conferinţe cu tematică specifică, dar şi organizarea unui concurs de proiecte destinat tinerilor arhitecţi. 

În decembrie 2012, pentru prima dată în ultimii 23 de ani, Guvernul şi-a asumat, prin Programul de guvernare pentru 2013-2016, organizarea unui spaţiu muzeal distinct care să ilustreze inclusiv amprenta represivă a regimului comunist. Tot în decembrie 2012, IICCMER a reușit, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului și al altor factori guvernamentali, achiziționarea ultimei suprafețe de teren care să permită demararea proiectului, pas decisiv pentru transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat în Memorial. Recent, Guvernul a acordat Institutului fondurile necesare pentru realizarea studiilor tehnice în vederea restaurării imobilului.

Pentru mai multe detalii despre proiectul Memorial Râmnicu Sărat, vă rugăm să vizitați: www.memorialulramnicusarat.ro şi turul virtual disponibil la: http://ramnicusarat.iiccr.ro.

***

Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă. 

Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fosta închisoare pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.

IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă. 

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER sunt disponibile pe www.iiccmer.ro sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului