Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Comunicat de presa – 10 aprilie 2010

Articol recomandat pentru:Public larg
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc îşi exprimă adânca solidaritate cu familiile victimelor din tragicul accident aviatic produs astăzi, 10 aprilie, în apropierea oraşului Smolensk. 

Cu profundă durere, conducerea şi colectivul IICCMER au aflat despre stingerea din viaţă a peste 80 de demnitari polonezi, deplasaţi în mod solemn la o zi de comemorare a şaptezeci de ani după atrocităţilor comise de autorităţile sovietice în pădurea Katyn (martie 1940). În chip tragic, onorăm acum atât victimele barbariei totalitare, cât şi moartea unor înalţi reprezentanţi ai statului polonez democratic, între care preşedintele Lech Kaczyński şi soţia sa Maria Kaczyńska. 

Lista celor dispăruţi include numelor unor foşti lideri ai mişcării „Solidaritatea”, precum şi militanţi anticomunişti care, înainte de 1989, şi-au riscat viaţa pentru cauza libertăţii şi a demnităţii. Pentru întreaga lume, aceasta reprezintă o imensă pierdere.

Un motiv în plus de îndoliere pentru comunitatea academică internaţională îl reprezintă moartea lui Janusz Kurtyka – eminent istoric şi preşedinte al Institutului Naţional pentru Memorie din Polonia. Profesorul Kurtyka a fost un neobosit luptător pentru adevăr, a indicat caracterul antiuman al totalitarismelor secolului XX şi a pledat pentru o etică a neuitării în spaţiul est-european. Nu în ultimul rând, Janusz Kurtyka a facilitat colaborarea instituţională dintre IICCMER şi INM – fapt care acum ne obligă la un plus de recunoştinţă.

Pe lângă sentimentul de solidaritate fraternă adresat tuturor prietenilor polonezi, IICCMER transmite sincere condoleanţe familiilor celor decedaţi. Requiescant in pace.

Vladimir TISMĂNEANU, Preşedintele Consiliului Ştiinţific
Ioan STANOMIR, Preşedinte executive
Mihail NEAMŢU, Director Ştiinţific