Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Conferinţa Ce ştim despre Gulag, susţinută de Anne Applebaum

Articol recomandat pentru:Public larg
copertă Humanitas
IICCMER a organizat în colaborare cu Fundaţia Konrad Adenauer, Editura Humanitas, Institutul Polonez şi Institutul Cultural Român conferinţa intitulată “Ce ştim despre Gulag” / „Gulag: What we know now and why it matters“, la care a participat Anne Applebaum, reputată istorică a universului concentraţionar sovietic şi editorialistă la Washington Post, precum şi filosofii Horia-Roman Patapievici (preşedinte al Institutului Cultural Român) şi Gabriel Liiceanu (director al Editurii Humanitas). Evenimentul s-a desfăşurat luni, 28 noiembrie a.c la sediul central al ICR.

În audienţă s-au aflat, între alţii, Ana Blandiana (preşedinta Consiliului Director al Fundaţiei Academia Civică), Romulus Rusan (editorul seriei Anale Sighet), Andrei Pleşu (rectorul Colegiului Noua Europă), Holger Dix (preşedinte, Fundaţia Konrad Adenauer, România), Alain Blum (EHESS), Jean-Charles Szurek (Institut des sciences sociales du politique, CNRS), Marek Szczygiel (ambasadorul Republicii Polone în România), Maja Wawrzyk (directoarea Institutului Polonez din Bucureşti) şi Constantin Geambaşu (traducătorul în română al lui Czeslaw Milosz).

Acest eveniment a fost prilejuit de apariţia în limba română – cu sprijinul IICCMER – a volumului Gulagul. O istorie, semnat de Anne Applebaum (Bucureşti, Editura Humanitas, 2011, traducători Simona-Gabriela Vărzan şi Vlad Octavian Palcu). Volumul reprezintă o sinteză impunătoare despre complexul de lagăre de muncă patronat de poliţia politică sovietică, fiind o lucrare întemeiată pe: cercetare de arhivă, mărturii de istorie orală şi nmeroase lucrări de memorialistică.

Conferinţa şi prezentarea volumului au generat o discuţie profundă, dar accesibilă publicului (cca 100-120 de persoane) despre victimele represiunii comuniste, discuţie care a oferit posibilitatea audienţei să surprindă reflecţii pline de substanţă privind răul totalitar (comunist şi nazist) în secolul al XX-lea. Conferinţa s-a dovedit a fi un eveniment semnificativ pentru o mai bună înţelegere a naturii totalitare a regimurilor politice din Uniunea Sovietică, România şi Europa Centrală şi de Est. 

Cu ocazia conferinţei, Anne Applebaum a acordat interviuri pentru: Hotnews, Revista 22 (Raluca Alexandrescu), România Liberă (Sabina Fati), Dilema Veche (Mircea Vasilescu), Radio România Actualităţi (Claudia Maria Zidaru), TVR 1 (Emisiunea Ca la carte; realizator: Cristian Tabără) şi TVR Info (Diana Brâncuş).