Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Conferinţele Monica Lovinescu, octombrie-noiembrie 2010

Articol recomandat pentru:DoctoranziEleviMasteranziProfesoriPublic largȘcolariStudenți
Conferinţele Monica Lovinescu, 2010
Joi, 14 octombrie, ora 17.30

Prof. Dr. Augustin Ioan (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti) – Mormânt, monument, memorial: Arhitectura pentru istorii controversate

Motto: Newer memorials, commissioned from international architects and involving large budgets, often raise heated debate, particularly in a newly bankrupt Berlin. Libeskind’s New Jewish Museum was one such minefield: burdened by the necessity of doing justice to an unbearably weighty past, it opened well behind schedule in 2001. In a strange coincidence, the terrorist attack on the World Trade Center occurred just hours before the official opening of the Jewish Museum; and subsequent reconstruction at Ground Zero has been stalled for similar reasons: conscience, guilt, and the complicated issues that surround all symbolic architecture. 
Sarah Quigley

Arhitectura memoriei, conceptul folosit pentru augmentarea celui de loc al memoriei (P.Norra), se referă la ansamblurile urbanistice, arhitecturale şi de artă civică, tipologic constituite după primul Război Mondial în Europa şi SUA. Ele au migrat, deopotrivă cu traumele pe care le comemorează, de pe câmpurile de bătălie spre spaţiile publice urbane. De asemenea, şi-au modificat conformaţia spaţială, de la „falogocentrismul” inţial, la orizontalitatea locurilor publice şi şi-au schimbat sursa de ispiraţie, de la arhitectura religioasă a primelor memoriale la sacrul civic al celor mai recente. Conferinţa va discuta contextul internaţional, în care se poziţionează comparativ şi critic, apoi, arhitectura memoriei edificată în România după 1989. (Augustin Ioan)

Materiale video 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11


Marţi, 26 octombrie, ora 17.30

Conf. Dr. Sanda Cordoş, (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), – Ideologia realismului socialist în România

Motto: Paul Georgescu: „Viitorul e non-stop. Cum să mă apăr?” 

„Conferinţa îşi propune să prezinte maniera în care realismul socialist a intrat (începând cu anul 1946) în România şi s-a manifestat, pe durata a aproape două decenii, ca ideologie suverană în domeniul artei. Sunt investigate grupările şi figurile (politice şi artistice) care au contribuit la impunerea şi desfăşurarea fenomenului, după cum sunt radiografiate etapele acestuia şi ideile pe care le subîntinde. Este discutată aderarea publică la doctrină atât a  scriitorilor canonici, cu un renume consolidat în perioada interbelică (Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Eusebiu Camilar etc.), cât şi a tinerilor care s-au impus după Al  Doilea Război Mondial (Marin Preda, Petru Dumitriu, Lucian Raicu, Ov. S. Crohmălniceanu etc.), fără a ignora partitura bogată a activiştilor politici (de la Gh.Gheorghiu-Dej şi N. Ceauşescu la N. Moraru, M. Novicov, I. Vitner etc.) ” (Sanda Cordoş)


Miercuri, 27 octombrie, ora 17.30

Horia-Roman Patapievici (ICR) – Anticomunismul Monicăi Lovinescu şi patriotismul lui Virgil Ierunca

Motto: „Şi rămâi cu acest popor, rămâi singur cu această cetate, cu acest secol, faţă-n faţă, ca un copil” Iosif Alexandrovici Brodski

„Monica Lovinescu a fost, cu mijloacele comentariului literar, un critic ideologic şi un catalizator politic căruia i-a lipsit reacţia pe care s-o precipite. Aceasta a fost una din dramele ei, pe care eşecul mişcării Goma îl ilustrează. Nu o interesa să aibă geniul unui Călinescu, pe care, în ţară, toţi criticii din ultima generaţie maioresciană îl invidiau şi şi-l doreau; şi nici nu căuta formulele critice capabile să-i canonizeze literar pe cei buni din punct de vedere estetic. Ea îi căuta pe cei drepţi. Din acest motiv, al doilea paradox al lucrării ei publice a fost acela că mesajul ei a fost perfect înţeles numai de cei care au detestat-o, singurii care (din cauza cenzurii) au putut scrie despre ea înainte de 1989. Aceştia au înţeles că nu ca autori mediocri au fost ei demascaţi de judecăţile Monicăi Lovinescu, ci în calitatea lor de nulităţi morale şi de caractere pernicioase.

Virgil Ierunca avea o certă vocaţie de filosof, vocaţie de care mărturiseşte nu doar fomidabila bibliotecă pe care a lăsat-o în urmă, ci şi curiozitatea cu care, şi-n anii săi târzii, se ţinea la curent cu toate noutăţile filosofice. Ar fi putut deveni un excelent cercetător la CNRS, cariera pe care conştient a refuzat-o, în favoarea pasiunii pentru România. A ales să îmbrăţişeze o altă carieră, fără recompense profesionale şi fără recunoaştere publică în ţara de exil, Franţa, cariera celui care construieşte o instituţie fără ziduri, fără statute, fără legislaţie şi nu cu ajutorul autorităţilor, ci împotriva acestora. Virgil Ierunca a fost un sfânt laic, un tragic al eticii, într-o epocă în care nici tragedia clasică, nici etica nu mai sunt preţuite. Este un miracol că l-am avut.” (Horia-Roman Patapievici)


Marţi, 2 Noiembrie, ora 17.30

Regizorul Prof. Dr. Andrei Ujică (Universitatea de Artă şi Design din Karlsruhe) – Cinematograful non-ficţional: Ceauşescu şi filmul istoriei

Motto: „La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist, care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic, dacă el se numeşte Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu.”

„Cinema’s propagandistic power is in full effect in Andrei Ujica’s montage epic, The Autobiography of Nicolae Ceausescu, a contemporary fresco starring Romania’s fallen ruler and his wife, Elena. A radical and chilling project, the film concludes the filmmaker’s trilogy exploring the end of communism which began with the landmarkVideograms for a Revolution, co-directed with German film essayist Harun Farocki. Autobiography defies categorization and functions closest to a Vertovian “film-object” wherein fragments of reality are edited together from an inventory of images in order to illustrate a higher truth. But what constitutes reality when its images have been stage-managed into baroque pageantry or quasi-Hollywood musicals by a delusional dictator?” (Andréa Picard)

Materiale video 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12


Luni, 15 Noiembrie, ora 17.30

Conf. Dr. Levente Salat (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca) – Moştenirea comunismului în relaţiile româno-maghiare în perioada de după 1989 

Motto: „Situată la marginea geografică a două naţiuni, dar considerată de importanţă centrală pentru ambele, Transilvania este de mult timp locul unor dispute naţionaliste. După căderea comunismului, aceste dispute s-au intensificat în special la Cluj, centrul cultural şi politic al Transilvaniei. Retorica naţionalistă înfierbântată a avut însă un ecou modest în răspunsul maselor. Cetăţenii clujeni – atât majoritatea română cât şi minoritatea maghiară – au rămas indiferenţi faţă de pretenţiile naţionaliste avansate în numele lor.” (Rogers Brubaker, 2006)

În primele luni ale anului 1990, mai mulţi analişti influenţi din Statele Unite trăgeau semnale de alarmă privind iminenţa unui război între Ungaria şi România. În cadrul conferinţei, evoluţia relaţiilor româno-maghiare din perioada postcomunistă va fi analizată pe două nivele: din perspective relaţiilor interstatale, pe de o parte, şi cu ajutorul unor indicatori care reflectă dinamica relaţiilor interetnice din România, pe de altă parte. În contextul relaţiilor interstatale vor fi prezentate câteva ipoteze privind cauzele eşecului prognozei avansate de analiţtii americani, împreună cu unele explicaţii teoretice privind principalii factori care au influenţat comportamentul celor două state în relaţiile bilaterale. În context intra-statal, vor fi discutate rezultatele unor cercetări care au urmărit, pe parcursul ultimilor 15 ani, evoluţia percepţiei reciproce a celor două comunităţi, majoritatea română şi minoritatea maghiară. Confruntarea concluziilor principale care se desprind din cele două nivele ale analizei va conduce la explicitarea unui paradox: în timp ce relaţiile interstatale se situează la cote fără precedent în istoria relaţiilor bilaterale, relaţiile dintre români şi maghiari continuă să fie aşezate pe baze şubrede, fiind încărcate şi în prezent de prejudecăţi şi suspiciuni reciproce.