Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Controversata moarte a generalul de armată Gheorghe Avramescu (3 martie 1945)

Articol recomandat pentru:Public larg
Sursa: romanialibera.ro

Anterior numirii lui Petru Groza în funcţia de prim-ministru la 6 martie 1945, în presa vremii au fost numele mai multor potenţiali ministeriabili. Printre aceştia se numără Savel Rădulescu, Barbu Ştirbey şi generalul de armată Gheorghe Avramescu. Nominalizarea ultimului apare în presa vremii şi în documentele create de Siguranţă. Biografia generalului Gheorghe Avramescu a reprezentat un interes pentru istorici, ei analizând în studiile lor posibilitatea ca Avramescu să înfăptuiască un „23 august pe invers”. 

Această posibilitate, cea a „trădării” lui Avramescu, se întâlneşte şi în documentele epocii. Într-unul dintre ele se arată că „Generalul Avramescu avea misiunea ca în cazul contraofensivei germane să rupă frontul Armatei Roşii şi să treacă cu trupele sale de partea nemţilor”, o informaţie care ridică câteva semne de întrebări. Este puţin credibil ca ofiţerii şi soldaţii din subordinea lui să-l fi urmat dacă generalul chiar ar fi intenţionat să treacă de partea guvernului de la Viena. Aceste suspiciuni au fost întărite de trecerea la germani a ginerelui lui Avramescu, Ilie Vlad Sturdza, cunoscut membru al mişcării legionare, prin sectorul de front comandant de Gheorghe Avramescu. 

Generalul de armată Gheorghe Avramescu s-a născut la 26 ianuarie 1884 în Botoşani.  După terminarea studiilor liceale, el a fost admis la Şcoala militară de ofiţeri de infanterie şi cavalerie din Bucureşti. La absolvirea ei, în 1906, s-a înscris la Şcoala superioară de război, pe care a absolvit-o în două etape, 1913-1914 şi 1919-1920, întreruperea studiilor militare fiind o consecinţă a primului război mondial. 

În anii următori, cariera lui Gheorghe Avramescu a cunoscut o ascensiune graduală. În anii celui de al doilea război mondial, Avramescu a îndeplinit funcţiile de şef al Corpului de vânători de munte, pe frontul de est, şi de comandat al Armatei a IV-a, pe frontul de vest. 

Informaţiile despre un posibil rol central ce avea să-l joace Avramescu, după terminarea războiului, sunt anterioare anului 1945. Ele se regăsesc în dosarul de urmărire informativă deschis pe numele generalului în anul 1943, în dosare create de Siguranţă şi în presa vremii. Motivul supravegherii generalul pare a fi atitudinea „suspectă” a acestuia, mărturii colectate din rândul soldaţilor şi ofiţerilor întorşi de pe front. Aceştia relatau că generalul îi protejează pe bolşevici şi face „chiar propagandă că noi nu voim să luptăm contra lor”, aşa cum reiese din nota informativă din 23 septembrie 1943, dar şi faptul că „bolşevicii au aruncat manifeste prin care au mulţumit Dl. G-ral Avramescu pentru purtarea faţă de populaţia rusească”. În adnotarea realizată pe această notă se cerea verificarea acestor zvonuri şi informaţii. Suspiciunea faţă de general a fost întărită şi de mulţumirile aduse acestuia de secţia română a postului Radio Moscova „pentru felul cum a tratat populaţia sovietică”, mulţumiri care au„provocat vii comentarii în cercurile democratice”, după cum rezultă dintr-o altă notă (28 septembrie 1943). Această notă  redă şi opinia lui Iuliu Maniu despre Avramescu, şi anume că „gen. Avramescu se desenează cel puţin ca omul tratativelor cu ruşii”. 

În dosar mai există o notă din care reiese că generalul a avut în noiembrie 1943 o întâlnire la Sibiu cu „Petru Grozea”, la care, alături cei doi, au mai participat „avocatul Negrea şi un comerciant cu numele de Miron”, fără a se arata în notă discuţiile dintre aceştia. Probabil Petru Grozea este viitorul prim-ministru procomunist Petru Groza. 

Un alt document prezintă declaraţiile fostului deputat liberal, Petre Ghiaţă, declaraţii făcute în cercul lui de prieteni, şi anume că după război „nu va mai putea fi folosit la guvernare nici partidul liberal, nici partidul naţional ţărănesc – cu atât mai puţin mişcarea legionară ori mişcarea cuzistă, care nu mai sunt în stare să aducă ceva nou ori să rezolve problemele vitale ale ţării”. Apropiaţii lui Petre Gheaţă erau de părere, „probabil cu asentimentul său”, după cum se arată în notă, că după încheierea păcii va fi nevoie de organizarea tuturor luptătorilor, cari să formeze o mare mişcare şi care să fie condusă de un general viteaz, cum ar fi de exemplu generalul Avramescu. 

Alte documente din dosarul informativ redau „zvonurile” lansate de „cercurile politice interesante” şi anume că în fruntea ministerului de război urma să fie numit Avramescu. 

Documentele existente în dosar indică şi „satisfacţia” produsă în cercurile politice şi cele militare de înaintarea lui Avramescu la gradul de general de armată. În acestea se insistă asupra simpatiei de care se bucura Avramescu în rândurile aliaţilor: „Aceste cercuri [politice şi militare] spun, că Dl. General de Armată Gh. Avramescu, se bucură nu numai în ţară de simpatie şi încredere, şi chiar în ţările aliate şi se crede că Domnia Sa, va avea de jucat roluri importante în actuala situaţie a ţării noastre”. 

O notă din 24 februarie 1945, dată la care a avut loc o manifestaţie în Bucureşti, soldată cu victime în rândurile celor două tabere, îl indică drept succesor al lui Rădescu –

despre care se spunea că ar fi demisionat – pe generalul Avramescu. În notă se insistă asupra simpatiei totale de care se bucura generalul, atât din partea cerurilor politice de stânga, cât şi a celor de dreapta: „În cercurile politice din Capitală circulă versiunea că Generalul Avramescu va forma Noul Guvern. Se spune că în acest sens, Generalul Avramescu a fost chemat de pe front, sosind eri în Capitală şi descinzând la Hotel Palace”.

După această scurtă şi succintă prezentare a informaţilor despre posibilitatea ca Avramescu să fie numit prim-ministru sau să joace un rol central în viaţa politică românească postbelică, putem trage câteva concluzii şi anume: informaţiile care îl indicau ca pe un posibil prim-ministru sau ministru al Războiului se bazau în primul rând pe simpatia (reală sau presupusă) de care se bucura Avramescu din partea sovieticilor şi a aprecierilor făcute de aceştia despre persoana generalului. La acestea au contribuit şi termenii elogioşi în care s-a vorbit despre general la Radio Moscova în timpul războiului, iar modul de conducere al armatei a IV-a pe frontul de vest a fost lăudat de generalii sovietici. 

Elogiile au fost preluate şi de presa vremii, ceea ce a întreţinut ideea că Avramescu, bucurându-se de încrederea ruşilor, reprezenta o soluţie pentru ieşirea din criza guvernamentală şi incertitudinea politică caracteristică acelor ani. Din documentele existente reiese că această soluţie, cea cu Avramescu prim-ministru, era acceptată atât de cercurile politice ale partidelor istorice cât şi cele de stânga. 

Toate aceste informaţii care îl indicau pe Avramescu ca un posibil prim-ministru au avut rezonanţă în cercurile militare, acolo unde generalul se bucura de o reală simpatie,  zvonurile fiind răspândite de aceste grupuri în unele din ziarele epocii (Fapta, Semnalul, Ardealul, Dreptatea). 

Astfel, semnalul din 13 ianuarie 1945 prezintă inclusiv mulţumirile lui Malinovski către Avramescu, „pentru felul conştiincios în care trupele române au executat ordinele operative, umăr la umăr cu Armata Roşie”. 

Dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Avramescu mai conţine caracterizări şi aprecieri despre general, dintre care unele tendenţioase. Explicaţia pentru caracterizările şi aprecierile tendenţioase pot fi explicate de momentul la care au fost redactate. Ele sunt ulterioare morţii în condiţii suspecte a generalului 

Într-o notă din august 1945, generalul Avramescu este caracterizat ca o „persoană cu o inteligenţă obişnuită şi foarte bun cu subalternii, chiar tolerant peste măsură şi în acest fel devine nedrept cu ei, pentru că în cele din urmă îi apreciază pe toţi la fel”. 

Generalul mai este descris ca o persoană ce se lăsa influenţată de linguşitori şi care îi acoperea pe cei abuzivi. Cauţionarea comportamentelor celor abuzivi este explicată în document prin faptul că generalul era el însuşi o persoană abuzivă. Documentul insistă şi asupra refuzului lui Avramescu de a adera la o formaţiune politică. El este prezentat ca un ins fără „păreri precise politice”, dar care avea totuşi înclinaţii legionare. Este posibil ca această apreciere să fie o consecinţă a orientării politice a ginerelui său, Ilie Vlad Sturdza, membru al mişcării legionare. Generalul mai este descris şi ca o persoană care cultiva în Crimeea „societatea ruşilor, în special pe cea a femeilor”. 

Documentul se încheie cu următoarea caracterizare a generalului Avramescu: „Era pentru mulţi un comandant compromis ca cinste, personalitate şi valoare. Linguşitor faţă de cei mari şi lipsit de demnitate faţă de cei mici, care îl cunoşteau bine. Actualmente este arestat fără a se şti unde”. 

Aceste aprecieri despre generalul Avramescu sunt aproape sigur o creaţie a celui care a întocmit documentul citat. Ele sunt redactate după moartea generalului, când acesta era deja o persoană compromisă. Ele sunt însă conforme cu noua viziune despre biografia celui care a fost generalul de armată Gheorghe Avramescu. 

O caracterizare mai aproape de realitate este cea a lui Nicolae Dragomir din anul 1963, dată la care fostul subordonat al lui Avramescu era încarcerat în penitenciarul Văcăreşti. Despre generalul Avramescu se menţionează că „mergea adesea cu mine în front. […] Era încă voinic, ducea la greu, nu era temător, avea ochiul câmpului, ştia cum să se poarte cu comandanţii şi cu ostaşii şi să le câştige inima”. 

Veştile despre arestarea lui Avramescu de către sovietici au ajuns în Bucureşti în cursul lunii martie. Într-una dintre notele existente în dosarul de urmărire informative este indicat şi un prezumtiv motiv al arestării generalului de armată Gheorghe Avramescu: 

„Generalul Avramescu a comandant 14 divizii româneşti în munţii Tatra şi i s’a dat un sector extrem de periculos, din care cauză trupele româneşti au fost decimate. Comandantul sovietic a mai cerut încă 18 divizii româneşti, comanda urmând să fie luată tot de generalul Avramescu. Acesta a refuzat comanda spunând că <<s-a săturat să mai verse sînge românesc>>. Se precizează că generalul Avramescu a fost ridicat noaptea, cu întreaga familie, şi nu se ştie unde se găseşte. Făcându-se intervenţii la Comandamentul Sovietic, acesta ar fi răspuns că nu se ştie unde se află generalul Avramescu”. 

Se poate deduce din pasajul mai sus citat că motivul arestării l-a reprezentat refuzul lui Avramescu de a angaja în luptă diviziile româneşti cerute de comandamentul sovietic, într-un sector considerat periculos. Documentul indică şi faptul că acesta a fost ridicat noaptea de 2 martie 1945, împreună cu întreaga familie. 

În acelaşi timp cu generalul au fost ridicaţi de către sovietici și membrii de familie care îl însoţeau, soţia Adela, cele două fiice ale generalului şi nepotul său în vârstă de câteva luni. Dintre acestea, o fiică se va reîntoarce în ţară, iar cealaltă, Felicia, se va sinucide într-o unitate de anchetă a SMERS (spionajul sovietic) din Ungaria. Pe lângă membrii familiei, au mai fost arestaţi generalul Nicolae Dragomir, ordonanţele generalului, medicul său şi întreg personalul militar care l-a însoţit pe Avramescu pe frontul de vest. 

Informaţii despre arestarea generalului Avramescu se mai găsesc şi dosarul lui Nicolae Dragomir, arestat odată cu acesta şi care a executat o detenţie de 10 ani în gulagul sovietic pentru „omisiune de denunţ în cazul generalului Avramescu”. La reîntoarcerea în România, a mai petrecut alţi 9 în închisorile româneşti.

Arestarea lui Avramescu a fost receptată de Iuliu Maniu ca un „fapt senzaţional”. Motivul care reiese din nota reprodusă într-un alt dosar este ajutorul pe care generalul i l-a acordat lui Ion Sân Giorgiu pentru trecerea de partea germanilor. Într-o altă notă, se arată că motivul arestării l-ar fi reprezentat facilitarea trecerii „peste linia frontului a numeroşi ofiţeri români consideraţi <<criminali de război>>”.

Episodului morţii generalului Avramescu este redat de generalul Dragomir, arestat la aceeaşi dată, escortaţi de sovietici în două maşini diferite. În prima se afla Avramescu, care a fost recunoscut de Dragomir după „basca de vânători de munte” şi despre care Dragomir spune în aceeaşi declaraţie: „era desigur generalul Avramescu”. Acesta descrie şi moartea generalului de armată Gheorghe Avramescu:„La orizont, spre front, se vedeau săgeţile de lumină ale proiectoarelor care urmăreau avioanele în acţiune. La un moment dat, maşina din faţă a fost bătută cu gloanţe trasoare roşii, care au trecut apoi pe lângă maşina în care mă aflam. Maşinile au stopat şi la cea din faţă, am zărit prin întuneric siluetele celor care săreau jos, peste şanţul şoselei”. 

Din Ungaria, Dragomir a fost dus în arestul KGB de la Lublianka. În Uniunea Sovietică, Dragomir a executat o pedeapsă de 8 ani de muncă silnică în stepa sud-siberiană şi 3 ani de deportare în aceeaşi regiune.

Surse:
ACNSAS, fond Documentar, dos. 8865, vol. 1.
ACNSAS, fond Documentar, dosar 15110.
ACNSAS, fond Informativ, dosar I 210768.
ACNSAS, fond Informativ, dos. 211951.
Alexandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.
Paltin Sturdza, Conspiratori legionari şi agenţi sovietici împotriva generalului Avramescu, Dosarele Istoriei, anul VIII, nr. 3 (79)/2003.