Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Crime ale comunismului necunoscute, anunţate joi, 1 iunie 2017, de IICCMER

Articol recomandat pentru:Public larg
logo iiccmer

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează joi, 1 iunie 2017, începând cu ora 11.00, o conferinţă de presă în cadrul căreia va oferi informaţii cu privire la prima dintr-o serie de sesizări penale care vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificaţiile administrative, profesionale şi politice.

Conferinţa va avea loc la sediul IICCMER din Str. Alecu Russo nr. 13-19, apt. 11, sector 2, Bucureşti.

Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@iiccmer.ro.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.