Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Despre naţionalizare şi consecinţele ei, la Adevărul LIVE, în cadrul dezbaterii Dreptul la memorie. Muzeul Comunismului din România

Articol recomandat pentru:Public larg
Cea de-a şasea emisiune din cadrul dezbaterii „Dreptul la memorie. Muzeul Comunismului din România”, august 2014

Cea de-a şasea emisiune din cadrul dezbaterii Dreptul la memorie. Muzeul Comunismului din România, organizată în data de 14 august 2014, i-a avut ca invitaţi pe domnii Gheorghe Florescu, autorul volumului „Confesiunile unui cafegiu”, şi Bogdan Murgescu, profesor doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Alături de moderatorul emisiunii, jurnalistul Laurenţiu Ungureanu, aceştia au discutat despre legea naţionalizării din 1948 şi despre efectele trecerii majorităţii întreprinderilor din România în proprietatea statului, care se resimt chiar şi în zilele noastre.

Ce consecinţe a produs naţionalizarea în România, cine au fost victimele acestei decizii şi care este preţul pe care l-au plătit? A fost naţionalizarea, măcar pe termen scurt, profitabilă? Dar pe termen lung? Ce efecte mai are astăzi o lege din 1948? Aflaţi răspunsurile la toate aceste întrebări urmărind înregistrarea emisiunii disponibile aici. 

Ediţiile precedente ale dezbaterii Dreptul la memorie. Muzeul comunismului din România pot fi accesate mai jos:

Ediţia din 17 iulie 2014: Cine are nevoie de Muzeul Comunismului în România? Despre dreptul la memorie 
Invitaţi: Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER, Cosmin Budeancă, Director general al IICCMER

Ediţia din 24 iulie 2014: Două decenii de puşcărie pentru că şi-au iubit ţara. Poveştile adevăraţilor patrioţi români 
Invitaţi: Constantin Vasilescu (IICCMER), Octav Bjoza (Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România), Radu Ciuceanu (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului).

Ediţia din 31 iulie 2014: Ce ne-a rămas din şcoala comunistă? Despre pionierii vechi şi noi 
Invitaţi: Vintilă Mihăilescu, antropolog, Micaela Ghiţescu, traducător şi fost deţinut politic.

Ediţia din 6 august 2014: De ce-i mai interesează pe tineri comunismul? 
Invitaţi: Alina Duluman, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Tudor Arghezi“ din Craiova, participantă la Şcoala de Vară de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, Oana Purice, absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, participantă a Şcolii de Vară „Experimentul Piteşti“ şi Alina Urs, participantă şi organizatoare a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat, cercetător IICCMER

Ediţia din 7 august 2014 – partea I: Ce legătură mai au tinerii cu trecutul comunist? Răspund absolvenţii Şcolii de Vară de la Sighet 
Invitaţi: Ioana Mare, Andreea Marinaş, Sandra Drăgan, absolvente ale Şcolii de Vară de la Sighet.

Ediţia din 7 august 2014 – partea a II-a: Cine-i sprijină pe tineri să studieze comunismul? 
Invitat: Sven-Joachim Irmer, directorul reprezentanţei Konrad Adenauer Stiftung (KAS) din România şi Republica Moldova.

Cui foloseşte un Muzeu al Comunismului? Cui foloseşte amintirea? Cât de subiectivă poate fi, de fapt, amintirea despre comunism? Ar trebui să trateze ideologia utopică ori suferinţa pe care a provocat-o? Ar trebui să vorbească despre viaţa de zi cu zi, despre oamenii care s-au bucurat pentru prima Dacie şi pentru concediul gratuit la munte şi la mare? Despre marile realizări industriale ori despre marile drame din satele colectivizate?

Răspundem la aceste întrebări în fiecare joi, de la ora 11.00, la Adevărul Live, alături de reprezentanţi ai instituţiilor implicate în acest proiect şi de personalităţi care au trăit  vremurile regimului dictatorial. Vorbim despre oameni, despre fericirile şi dramele lor în comunism. Aducem această dezbatere din nou în spaţiu public. Fără pasiuni personale, fără uri şi fără nostalgii: ce anume putem folosi azi din trecutul recent al României?