Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Dezbatere despre rezistenţa anticomunistă prin credinţă, organizată de fosta zi a PCR

Articol recomandat pentru:Public larg
Dezbaterea „Rezistenţa anticomunistă prin credinţă”, 2014

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) şi revista Lumea Credinţei, a organizat joi, 8 mai, la Librăria Cărtureşti din Bucureşti, dezbaterea „Rezistenţa anticomunistă prin credinţă”, care a dezvăluit poveştile remarcabile ale unora dintre victimele represiunii comuniste şi forţa de care acestea au dat dovadă în lupta pentru idealurile lor.

Dezbaterea a avut în prim plan două volume apărute de curând la editura Lumea Credinței, anume „Sfinţii închisorilor în Lumea Credinţei. Din rezistenţa României creştine împotriva ateismului comunist”, texte alese, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, și „GULAGUL ÎN SINAXARE. Neomartiri din Rusia bolşevică (1917-1989)”, de Vincenţiu Dascălu.

Despre pătimitorii din temnițele comuniste și violenţele anticreștine ale bolșevismului au vorbit Radu Ciuceanu, directorul INST, Răzvan Codrescu, scriitor și publicist, Vincenţiu Dascălu, istoric, Cosmin Budeancă, expert IICCMER, Radu Preda, Președinte executiv IICCMER.