Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

După 25 de ani. Cum privim azi trecutul?, dezbatere organizată de IICCMER

Articol recomandat pentru:Public larg
Dezbaterea „După 25 de ani. Cum privim azi trecutul?”, decembrie 2014, Bucureşti

Bucureşti, 9 decembrie 2014 – Cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de la izbucnirea protestelor care au dus la căderea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer, organizează dezbaterea cu tema După 25 de ani. Cum privim azi trecutul?. Evenimentul va avea loc luni, 15 decembrie 2014, de la orele 15.00, la Grand Hotel Continental din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 56).

La 25 de ani de la evenimentele din 1989, sondajele de opinie arată că mai mult de jumătate dintre respondenți au o atitudine critică față de prezent și sunt nostalgici după regimul comunist. Ce ne mai amintim din acei ani? Ce am învățat din ceea ce ni s-a întâmplat timp de 45 de ani? De ce nu trebuie să uităm? Cine sunt cei care au suferit în anii comunismului pentru ca noi să ne bucurăm de libertate în prezent? Ce putem învăţa din vieţile lor? Ce e de făcut în continuare pentru a nu repeta greșelile trecutului? 

Toate acestea sunt întrebări la care vom încerca să găsim răspunsuri, cu ajutorul invitaţilor, buni cunoscători ai trecutului recent, luptători anticomunişti şi cercetători ai fenomenului: Radu Preda, Preşedinte executiv IICCMER, Radu Filipescu, dizident, Octav Bjoza, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Virgiliu Țârău, Vicepreședinte al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,Alina Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Florin Müller, Facultatea de Istorie a Universităţii București, Sergiu Musteață, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Republica Moldova, şi Lavinia Betea, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Dezbaterea va fi transcrisă și publicată în presa culturală.

Vă rugăm să ne contactaţi pentru informaţii suplimentare la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@iiccmer.ro.