Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Filmul documentar „Afacerea Tănase. Leapșa pe murite”, în regia lui Ionuț Teianu, lansat pe 14 octombrie

Articol recomandat pentru:Public larg
Lansarea filmului documentar „Afacerea Tănase. Leapșa pe murite”, în regia lui Ionuț Teianu, 14 octombrie 2013, Bucureşti

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunță lansarea filmului documentar „Afacerea Tănase. Leapșa pe murite”, în regia lui Ionuț Teianu, o reconstituire a senzaționalei afaceri de spionaj care a ținut prima pagină a presei pariziene în vara anului 1982. Premiera a avut loc luni, 14 octombrie la Institutul Francez din București, Sala Elvira Popesco.

Realizat cu sprijinul IICCMER și al Centrului Național al Cinematografiei, documentarul „Afacerea Tănase. Leapșa pe murite” dezvăluie fața ascunsă a României ceaușiste în planul relațiilor externe, precum și mijloacele criminale la care Securitatea nu ezita să recurgă pentru reducerea la tăcere a opozanților. După mai bine de un sfert de secol ies la iveală resorturile secrete și mobilurile ascunse ale celebrei afaceri, declanșată de dispariția scriitorului Virgil Tănase, în mai 1982. Elementul central îl constituie cea mai spectaculoasă și mai sofisticată diversiune din perioada Războiului Rece în Europa, organizată de DST, serviciul francez de contrainformații, împotriva Securității lui Ceaușescu.

Povestea este cel puțin la fel de spectaculoasă ca un foarte bun roman sau film de spionaj, cu diferența că este cît se poate de reală.

Regia: Ionuț Teianu
Scenariul: Liviu Tofan, Ionuț Teianu
Producător: Tudor Giurgiu
Film realizat de Libra Film cu sprijinul CNC și IICCMER, în coproducție cu TVR
Distribuit în România de Transilvania Film