Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

IICCMER cere Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al lagărului de la Periprava pentru genocid

Articol recomandat pentru:Public larg

Bucureşti, 18 septembrie 2013 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat astăzi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior (85 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de genocid.

Urmare a dovezilor materiale instrumentate de IICCMER, a reieșit că Ioan Ficior a impus și a întreținut un regim de exterminare a deținuților politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate în cadrul coloniei de muncă Periprava, în virtutea funcțiilor de conducere pe care le-a ocupat în cadrul acestui loc de deținere în perioada 1958-1963. Faptele col. (r) Ficior pot fi încadrate la infracțiunea de genocid, săvârșit prin uciderea membrilor colectivității formate din deținuții politici și/sau supunerea membrilor acestei colectivități la condiții de existență sau tratamente de natură să ducă la distrugerea lor fizică, prevăzută de art. 357 alin. 1 lit. a și c din Codul Penal Român. 

Regimul de detenţie aplicat în cadrul coloniei de muncă Periprava poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie care au dus la îmbolnăvirea și, în final, la decesul a numeroși deținuți politici. Așa cum arată probele atașate denunțului penal, regimul de exterminare a fost aplicat în mod intenționat și susținut de către col. (r) Ioan Ficior, în exercitarea atribuțiilor sale de locțiitor, respectiv comandant al coloniei de muncă Periprava.

În cadrul coloniei Periprava existau deținuți politici și deținuți de drept comun. Aceste două categorii nu se intersectau și nu beneficiau de același regim de detenție. Așadar, în micro-universul creat la Periprava, deținuții politici au format un colectiv aparte, fiind supuşi unui regim de detenție extrem de dur, care avea ca scop exterminarea acestei categorii sociale.

Prin măsurile personale luate, col. (r) Ficior a urmărit distrugerea deținuților politici aflați la Periprava, ca parte a colectivității deținuților politici răspândită în centrele de detenție din România în acea perioadă.

Conform documentelor care atestă decesul deţinuţilor (acte de moarte, fișe matricole penale, procese-verbale de constatare a decesului, adeverințe de înhumare, note telefonice ș.a.), identificate de către experţii IICCMER în arhiva primăriei C.A. Rosetti, localitate în perimetrul căreia se află astăzi fosta colonie de muncă, precum și în Arhiva Penitenciarului Tulcea și în cea a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în intervalul 01.08.1958 – 1.11.1963 în care la conducerea coloniei s-a aflat col. (r) Ioan Ficior, la Periprava au fost înregistrate 103 cazuri de deces în rândul colectivității încarcerate pe motive politice. Cu titlu de exemplu, menționăm că în doar 5 luni, respectiv 29 decembrie 1959 – 11 iunie 1960, în perioada în care Ficior îndeplinea funcția de locțiitor al comandantului pentru pază și regim, adică persoana responsabilă cu „reeducarea” deținuților, la Periprava s-au înregistrat 46 de decese, adică aproximativ 1 deces la fiecare 3 zile.

Precizăm că din cele 103 cazuri deces în rândul deţinuţilor politici, anul cu cele mai multe decese a fost 1960 (53 de decese), iar pe grupe de vârstă cele mai multe decese (în număr de 54) au fost înregistrate pentru grupa 50-59 de ani. Din totalul deceselor înregistrate, cel mai tânăr decedat avea 19 ani, iar cel mai în vârstă 71 de ani.

Pornind de la dovezile administrate în cauză, Institutul conchide faptul că, în perioada 1958-1963, Ioan Ficior se face vinovat din punct de vedere penal în mod direct de decesul a cel puţin 103 deţinuţi politici identificaţi până în prezent, urmare a regimului dur de detenţie care a presupus: înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condițiile mizere din barăci, condiţiile dure de muncă, sancţiunile disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc.

O inventariere a cauzelor deceselor, așa cum reies din actele de moarte și, după caz, din fișele medicale identificate în arhive, arată că acestea au fost cauzate de enterocolită cronică sau acută; cașexia (afecțiune asociată enterocolitei); tuberculoză și/sau pneumonie; afecțiuni ale aparatului digestiv și excretor; afecțiuni cardiace. Din documentele referitoare la cauzele deceselor, apare ca evident faptul că moartea acestor persoane a survenit ca urmare a regimului de exterminare patronat de col. Ioan Ficior. Toate afecțiunile de acest gen au fost cauzate/agravate de lipsa hranei, programul de muncă extenuant și lipsa îngrijirilor medicale. Așadar, o serie de boli care în condiții normale puteau fi tratate sau măcar ameliorate au ajuns să ucidă peste 100 de persoane.

Decesul deținuților politici a fost efectul unui cumul de factori precum: programul de muncă extenuant, violențele fizice aplicate deținuților, așa cum au fost descrise de supraviețuitori, alimentația precară administrată deținuților, condițiile insalubre în care aceștia erau ținuți și, mai ales, lipsa apei potabile. Toate aceste măsuri au fost luate de col. (r) Ficior în exercitarea atribuțiilor sale, cu scopul predeterminat de a-i anihila pe deținuții politici. De asemenea, trebuie menționată lipsa îngrijirilor medicale și a medicamentelor. Astfel, deși era obligat în virtutea legilor în vigoare la acel moment să asigure aceste servicii medicale pentru deținuți, col. (r) Ioan Ficior a rămas în pasivitate. Potrivit cadrului legal de la acea dată, șeful coloniei de muncă coordona activitatea centrului de detenție și răspundea de viața tuturor celor încarcerați, mijloacele de subzistență fiind plasate la dispoziția sa. Nu în ultimul rând, trebuie subliniată presiunea psihică la care erau supuși zilnic deținuții care erau în permanență înfometați și însetați, aveau dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și erau complet rupți de familiile lor și de lumea exterioară în general. Toate acestea demonstrează încă o dată că, prin regimul de detenție, se urmărea de fapt exterminarea deținuților politici, aceștia fiind considerați irecuperabili. 

Probele referitoare la activitatea col. (r) Ioan Ficior și administrate de IICCMER reprezintă declarații ale supraviețuitorilor și documentele de arhivă, toate anexate denunțului transmis Parchetului General. O serie de înscrisuri concludente au fost identificate de cercetătorii IICCMER în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Arhiva Penitenciarului Tulcea, Arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, Arhiva primăriei com. C.A. Rosetti (jud. Tulcea) și în Arhivele Naţionale ale României – Arhivele Naţionale Istorice Centrale. De asemenea, IICCMER a identificat peste 50 de supraviețuitori care au fost deținuți în mandatul col. (r) Ioan Ficior în colonia de muncă de la Periprava, experții Institutui luând 21 de mărturii.

Din mărturiile relevante în ceea ce privește proba regimului de exterminare condus de col. (r) Ficior reiese în mod clar faptul că regimul de detenție aplicat de către col. Ioan Ficior, în perioada în care a deținut funcții de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiții de detenție mizerabile și inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci și aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor și a asistenței medicale sau refuzul de a acorda asistență medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament; condițiile de muncă foarte grele la care erau supuși toți deținuții, indiferent dacă erau inapți sau bolnavi; neechiparea corespunzătoare pentru muncile efectuate, deși erau obligați să suporte condiții meteorologice extreme; obligarea deținuților de a depăși norma de muncă cu orice preț și pedepsele crunte primite pentru nesupunere. Printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), unde deținuții primeau apă caldă în loc de hrană și dormeau direct pe ciment, „judecata” și bătaia primită cu ocazia „condamnării” de către cei care săvârșeau abateri de la regulament, alergarea deținuților cu calul și bătăi crunte primite cu ciomagul.

Acțiunea Institutului are, pe lângă scopul de natură procesual penală de a atrage pedepsirea persoanei care a săvârșit aceste infracțiuni, obiectivul de a aduce în atenția publică urmările tragice ale regimului comunist din România.

„Astăzi,  IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă Periprava, col. (r) Ioan Ficior, pentru săvârșirea infracțiunii de genocid. Ficior a rămas în amintirea deţinuţilor politici drept un om de o cruzime deosebită, care a conceput și ordonat măsuri represive, de o ferocitate extremă. Colonelul (r) Ficior a introdus și coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman și discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflați la Periprava.

Faptele lui sunt de o gravitate deosebită. Regimul de exterminare pus în aplicare de col. (r) Ficior este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor și a îngrijirilor medicale, bătăi și alte violențe, lipsa condiţiilor elementare de trai și, nu în ultimul rând, prin numărul impresionant de decese survenite. IICCMER a identificat cel puțin 103 cazuri de deces posibil de documentat, toți deținuți politici care au murit la Periprava în perioada 1958-1963, când Ficior a exercitat funcţii de conducere. Probele administrate în această cauză de IICCMER arată că Ioan Ficior este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Periprava în timpul mandatului său” a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.

În aprilie a.c., IICCMER a anunțat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză.

Pe 30 iulie a.c., IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie a dispus începerea urmăririi penale față de Alexandru Vișinescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid, constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat, a supus colectivitatea reprezentată de deținuții politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acțiuni ce depășesc cadrul legal.

Potrivit cadrului legal de funcționare, Institutul este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. În perioada 2010-2012, aceste atribuții au fost suprimate printr-o decizie a Executivului, Guvernul redând Institutului, în iulie 2012, dreptul a efectua investigații și de a sesiza Parchetul.

Pentru alte informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi; persoană de contact Adriana Niculescu, e-mail: adrianna.niculescu@gmail.com, tel. +40 21 316 7565. 

Despre Ioan Ficior
Colonelul Ioan Ficior a fost unul dintre cei mai duri ofiţeri superiori ai Ministerului de Interne care a activat în Direcţia Generală a Penitenciarelor în perioada 1951 – 1982. În această structură represivă a MI, a deţinut funcţii de conducere în mai multe unităţi de deţinere de categoria I: comandant al Coloniei de muncă Poarta Albă/formaţiunea 0893 (17 iun. 1953 – 3 ian. 1955); Comandant al penitenciarului Suceava (ian. 1955 – 1 mart. 1956); locţiitor comandant pentru pază şi regim (1 sept. 1958 – 1 oct. 1960) şi comandant al Coloniei de muncă Periprava/formaţiunea 0830 (1 oct. 1960 – 1 sept. 1963); locţiitor comandant pentru pază şi regim (1 ian. 1964 – 1 ian. 1967) şi comandant al Coloniei de muncă Giurgeni/formaţiunea 0319 (1 ian. – 1 aug. 1967); locţiitor comandant pentru pază şi regim (1 aug. 1967 – 1 aug. 1968) şi comandant al Penitenciarului Văcăreşti (1 aug. 1968 – febr. 1971).

În aceste locuri de detenţie, ofiţerul Ficioru a impus deţinuţilor şi internaţilor politici un regim de viaţă extrem de aspru, coroborat cu bătăile şi schingiuirile aplicate de el sau de subordonaţii săi condamnaţilor care săvârşeau abateri de la regulamentele de ordine interioară sau care nu îşi îndeplineau normele de muncă. La Periprava, deţinuţii care încălcau ordinele fixate de comandant (mâncând porumbul crud de pe câmp) erau pedepsiţi de un Tribunal al coloniei, alcătuit din cadre de conducere şi gardieni care aplicau pedepse corporale. Tot aici, potrivit mărturiilor foştilor deţinuţi politici, Ficioru obişnuia să sară cu calul peste trupurile acestora.

De asemenea, deţinuţii şi internaţii politici de la Colonia de muncă Periprava/formaţiunea 0830 sufereau din cauza frigului şi a foamei (la începutul anilor ’60, din cauza lipsei alimentelor în colonie au fost aduşi circa 300 de cai pentru a asigura hrana deţinuţilor pe timpul iernii).

La momentul actual, Ioan Ficior locuieşte în municipiul Bucureşti, beneficiind de o pensie semnificativă din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

***

Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă. 

Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fost penitenciar pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.

IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă.