Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

IICCMER cere Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului locțiitor al comandantului pentru pază și regim la colonia de muncă Onești, respectiv locțiitor al comandantului pentru pază și regim / comandant la Penitenciarul Gherla pentru infracțiuni contra umanității

Articol recomandat pentru:Public larg
Conferinţă de presă sesizare penală Constantin Istrate, iulie 2014

Bucureşti, 8 iulie 2014 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat astăzi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale împotriva fostului locțiitor al comandantului pentru pază și regim la colonia de muncă Onești, respectiv locțiitor al comandantului pentru pază și regim / comandant la Penitenciarul Gherla, Locotenent-major (r) Constantin Istrate (88 de ani), pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității 

În urma investigațiilor desfășurate în ultimele luni, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că în perioada în care Locotenent-major (r) Constantin Istrate a îndeplinit funcția de locțiitor al comandantului pentru pază și regim la colonia de muncă Onești (dec. 1953 – mai 1954), respectiv la Penitenciarul Gherla (august 1957 – noiembrie 1958, martie 1959 – octombrie 1962) și de comandant al Penitenciarului Gherla (decembrie 1958 – martie 1959) acesta a săvârșit infracțiuni contra umanității în legătură cu persoanele internate administrativ și condamnații aflați în executarea pedepselor privative de libertate, fapte prevăzute și pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. j din Codul Penal. Constantin Istrate a impus persoanelor aflate în executarea pedepsei un regim de detenţie inuman, care depășea ca duritate limitele prevăzute de regulamentul de organizare şi funcționare a Direcției Generale a Penitenciarelor. 

În urma investigațiilor desfășurate, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care Sublocotenent/Locotenent/Locotenent-major Istrate Constantin a îndeplinit funcții de conducere în cadrul Coloniei de muncă Oneşti, respectiv Penitenciarului Gherla, deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur. Acest tip de regim, aplicat în cadrul celor două unități penitenciare, poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, responsabile pentru decesul a numeroşi deţinuţi.

Probele sunt documente din arhiva CNSAS și mărturii ale foștilor deținuți politici

În perioada 1953-1954, respectiv 1957-1962, în care Istrate Constantin a ocupat funcţii de conducere în cadrul Coloniei de muncă Oneşti și a Penitenciarului Gherla, în penitenciarele și coloniile de muncă din România a fost promovat un regim de detenție ce a avut ca urmare îmbolnăvirea și decesul deținuților politici, acesta fiind elaborat și impus de către conducătorii statului comunist din acea vreme.

Acest regim de detenție a fost aplicat în mod intenționat și susținut de către Istrate Constantin, în exercitarea atribuțiilor sale de locțiitor al comandantului pentru pază și regim, la colonia de muncă Onești și la Penitenciarul Gherla, respectiv de comandant la Penitenciarul Gherla. El poate fi caracterizat prin lipsa hranei, a medicamentelor și îngrijirilor medicale, abuzuri și, nu în ultimul rând, prin numărul mare de decese survenite.

Descrierea Coloniei de muncă Oneşti/ formaţiunea 0665
Despre Colonia Onești și regimul de detenție de acolo nu deținem foarte multe informații. A fost înființată la 1 aprilie 1953 în urma unui contract încheiat între Direcția Lagărelor și Coloniilor de Muncă și Sovrompetrol Ploiești. Deținuții din această colonie erau folosiți în construcții, la lucrări de canalizare și la alte tipuri de activități, în funcție de solicitările beneficiarului. La Onești au fost închiși în perioada 1953-1968 „deținuți de drept comun, sabotori, contrarevoluționari, condamnați și internați DGM”1. Deținuții care au fost închiși în această colonie au lucrat și la construcția combinatului de la Onești-Borzești.2

Conform documentelor care atestă decesul deţinuţilor, identificate în arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, în intervalul decembrie 1953 – mai 1954 în care Sublocotenent Istrate Constantin a fost locțiitor al comandantului pentru pază și regim de la Colonia de muncă Onești, a decedat 1 deţinut (imediat după transferul la Spitalul din Bacău).

Descrierea Penitenciarului Gherla3
Gherla a fost unul dintre cele mai mari penitenciare comuniste din România, caracterizat, pe de o parte prin fenomenul reeducării și, pe de altă parte prin numeroasele execuții și cazuri de tratament inuman aplicat deținuților. 

Pentru perioada comunistă, detenția de la Gherla se împarte oficial în două etape distincte: 1945-1964, „închisoare politică”; 1964-1989 „închisoare de drept comun”.

După 23 august 1944 și până la începutul lui 1945, penitenciarul Gherla a fost folosit ca depozit pentru armatele sovietice. Din 1945, la Gherla au fost încarcerați condamnați pentru „infracțiuni contra securității statului” și deținuți de drept comun (bărbați). Fiind un penitenciar foarte încăpător, la Gherla au fost aduși deținuți cu pedepse foarte mari. 

Închisoarea era considerată de regimul comunist drept unitate de categoria I. Clădirea, în forma literei „U” a ajuns să adăpostească, după 1948, peste 3.000 de condamnați (între 8 și 12 persoane într-o celulă destinată pentru două persoane). Între 1945 și 1964, deținuții de la Gherla au provenit în special dintr-o clasă socială medie, liber-profesioniști, intelectuali, elevi și studenți. Un maxim de populare a penitenciarului a fost atins în iulie 1959 (circa 4.500 de deținuți).

Literatura memorialistică abundă în relatări despre condițiile de detenție de aici. Un citat din Ioan T. Lungu este relevant pentru condițiile de detenție: „La Gherla, hrana consta exclusiv din terci (un cir de mămăligă), ce înlocuia pâinea, și din zemuri acre, pe care le înghițeam într-un aer stricat, nici măcar binecuvântat de razele sfântului soare. În timpul celor doi ani de detenție la Gherla, nu am primit nici măcar o dată pâine drept rație. […] În Gherla, WC-ul (ciubărul) era în camera în care locuiam, iar la baie eram duși cu mâinile la ceafă (ca și la doctor) și supravegheați prin vizor”. Doar prizonierii care lucrau în bucătăria, grădina sau atelierele penitenciarului primeau o rație nutritivă suplimentară. Încă din 1951 li s-a interzis tuturor să primească de acasă pachete cu haine și/sau mâncare.”4 Cu toate acestea, tortura și bătaia au fost, cu siguranță, mult mai greu de îndurat decât cel mai prost terci cu putință. 

După stoparea reeducării de la Gherla, în 1952, comandant al penitenciarului a fost numit Goiciu Petrache (fost director la Galați), moment în care a început o altă perioadă de teroare. Goiciu a „procedat la o rapidă transformare a reeducării prin violență în una bazată pe muncă și violență”. Stoparea reeducării la Gherla a făcut ca unii torționari să primească atribuții semnificative în penitenciar.

La Gherla au avut loc și așa-zise „crime la vedere”, și anume execuțiile în urma unor decizii penale.

În perioada în care Istrate Constantin a fost locțiitor al comandantului pentru pază și regim la Penitenciarul Gherla, unitatea a fost condusă de Goiciu Petrache (1952-1958), Mihai Dorobanțu (1959-1960) și Dumitru Alexandrescu (1960-1963), iar în perioada decembrie 1958 – 1 martie 1959, Penitenciarul a fost condus chiar de Istrate Constantin.

Conform certificatelor oficiale de deces sau documentelor care atestă decesul deţinuţilor, identificate în arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, în Arhiva Penitenciarului Gherla, în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și la Primăria Municipiului Gherla în intervalul 1 august 1957 – 31 octombrie 1962 în care Locotenent/Locotenent-major Istrate Constantin a fost locțiitor al comandantului pentru pază și regim, respectiv comandant (decembrie 1958 – 1 martie 1959), au decedat un număr de 216 deţinuţi (9 dintre aceştia în cele 3 luni în care el a fost comandant). Nu excludem, însă, probabilitate ca, în perioada următoare, alte documente relevante să ducă la identificarea și a altor victime în afara celor 216 deja identificate.

În vederea formulării plângerii penale, cercetătorii IICCMER au studiat o serie de documente din care reies ca principale cauze ale deceselor: TBC pulmonar; pneumonie; boli cardiace, ulcere, ciroze hepatice, enterocolite, distrofii, cancer, scleroză, hemoragii, meningite etc. Astfel, 35 de decese s-au datorat TBC-ului (18%), 32 au fost cauzate de alte afecțiuni pulmonare (15%), 75 decese au fost cauzate de afecțiuni cardiace (33%), 19 cauzate de afecțiuni ale ficatului (9%), 7 de afecțiuni digestive (3%), 6 de diverse boli de rinichi (3%).

Este de remarcat că diagnosticele celor decedați erau sau puteau fi consecințe directe ale regimului de detenție din cadrul penitenciarului, cei decedați fiind suferinzi de așa numitele boli ale mizeriei (tuberculoza), sau de diverse boli cauzate de alimentația deficitară, afecțiuni care, în condiții normale, ar fi putut fi tratate.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, pe lângă alimentația precară și lipsa îngrijirilor medicale, o contribuție importantă la decesul deținuților politici o aveau și pedepsele primite pentru cele mai mici abateri de la regulament: izolarea, bătaia, lipsa hranei pentru mai multe zile consecutiv.

Din mărturiile foștilor deținuți politici intervievați de experții IICCMER reiese clar faptul că regimul de detenție aplicat în perioada în care Istrate Constantin a deținut funcții de conducere în cadrul penitenciarului Gherla, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum:

  1. condiții de detenție mizerabile și inumane, rele tratamente;
  2. lipsa hranei adecvate;
  3. frigul extrem din celule și aglomerare excesivă.
  4. lipsa medicamentelor și a asistenței medicale sau refuzul de a acorda asistență medicală adecvată;
  5. aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament;
  6. condițiile de muncă foarte grele la care erau supuși deținuții;
  7. printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), bătaia aplicată celor care săvârșeau abateri de la regulament ș.a.

Faptele Locotenentului-major Istrate Constantin pot fi încadrate ca infracțiuni contra umanității, pentru că, în calitate de locțiitor al comandantului pentru pază și regim la colonia de muncă Onești și la Penitenciarul Gherla, respectiv de comandant la Penitenciarul Gherla, a săvârşit acţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în cele două unități penitenciare, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunerea la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a deţinuţilor politici, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal. 

Astfel, în calitate de locțiitor al comandantului pentru pază și regim la colonia de muncă Onești și la Penitenciarul Gherla, respectiv de comandant la Penitenciarul Gherla, Constantin Istrate era responsabil de „viața deținuților”, așa cum se arată în Regulamentul de funcționare a DGP, ceea ce înseamnă că ansamblul condițiilor de detenție era organizat sau cel puțin tolerat de către acesta. 

Decesele deținuților politici au fost efectul unui cumul de factori ce făceau și obiectul voinței sale, el fiind în măsură să ia decizii în materia condițiilor de detenție. 

Este de notorietate faptul că regulamentele în materia condițiilor de detenție ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare și colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deținuților politici erau lăsate în grija comandanților de penitenciare și doar amendate prin ordine și recomandări neoficiale venite pe linie de partid. Decesul deținuților politici survenea în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic.

***

Pornind de la faptele prezentate mai sus, putem conchide că în perioada decembrie 1953 – mai 1954, august 1957 – octombrie 1962, Sublocotenent/Locotenent/Locotenent-major Istrate Constantin se face vinovat în mod direct de decesul a cel puţin 217 deţinuţi identificaţi până în prezent, urmare a regimului dur de detenţie care a presupus: înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condițiile mizere din camere și supraaglomerarea, condiţiile dure de muncă, sancţiunile disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc.

În calitatea sa de locțiitor al comandantului pentru pază și regim la colonia de muncă Onești și la Penitenciarul Gherla, respectiv de comandant la Penitenciarul Gherla, acesta a pus în aplicare, în mod direct şi cu intenţie, un regim de exterminare, cu acordul tacit al autorităţilor interesate de anihilarea fizică a opozanţilor politici. Faptul că, în perioada amintită, Istrate Constantin a fost un instrument al mecanismului represiv al României comuniste şi al acţiunii de lichidare fizică a opozanţilor regimului nu înlătură răspunderea individuală pentru abuzurile săvârşite, care au dus la decesul celor 217 deţinuţi.

Echipa care a investigat cazul a fost formată din Cosmin Budeancă, Constantin Petre, Cristina Roman, Gina Radu, Florin Soare, Dan Țălnaru. 

DOSAR DE PRESĂ
Biografie Istrate Teodor Constantin
pdf descarcă document (PDF)

Mărturii despre Constantin Istrate şi detenţia în penitenciarul Gherla
pdf descarcă document (PDF)

Statistici cazul Istrate
pdf descarcă document (PDF)

Note:
1AANP, fond Secretariat, dosar nr. 5/1955, ff. 127-128, apud Andrei Muraru (coord.), Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Polirom, Iași, 2008, p. 410; Interviuri realizate de Alexandru Matei cu Petru Baciu și Pintilie Iacob, în Cosmin Budeancă (coord.), Experiențe carcerale în România comunistă, II, Polirom, 2008, pp. 22, 305; Interviu cu Christu Lapa realizat de Constantin Petre şi Alexandru Matei, în Cosmin Budeancă (coord.), Experiențe carcerale în România comunistă, VI, Polirom, 2013, pp. 196-198.

2OSA 300-60-1, RFE Research Institute, Romanian Unit, Prisons and Camps, box 436, Item nr. 1570/1962, f. 39, apud Andrei Muraru, op. cit., p. 410.

3Descrierea formațiunii 0606 (Penitenciarul Gherla) are la bază date din Arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, fond Pază și Regim, din Arhiva Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, fondurile Penal și Informativ și din studiul dedicat acestui penitenciar publicat în volumul Andrei Muraru (coord.), Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Polirom, Iași, 2008, pp. 320-333. 

4Ioan T. Lungu, Gherla, ușa iadului, Excelsior, Timișoara, 1996, p. 14.