Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

IICCMER la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013

Articol recomandat pentru:Public larg
Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013

Reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au fost prezenţi miercuri, 29 mai 2013, la cea de-a opta ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, pentru lansarea celor mai recente volume apărute sub egida institutului: Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc, de Liviu Tofan şi Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!, de Mircea Carp.

Evenimentele au avut loc la standul Editurii Polirom, situat în pavilionul C2 al complexului expoziţional Romexpo, şi au fost moderate de Adrian Şerban,director editorial Polirom.

Detalii despre program şi informaţii referitoare la cărţile ce vor fi prezentate sunt disponibile mai jos.

Miercuri, 29 mai, ora 13.00: Lansarea volumului Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc, de Liviu Tofan

Au luat cuvântul: Ovidiu Şimonca, jurnalist, Andrei Muraru, Preşedinte executiv IICCMER

Volumul Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc semnat de Liviu Tofan este o reconstituire a colaborării teroristului Carlos „Şacalul“, cu Securitatea la începutul anilor 1980. Volumul se bazează pe studierea a peste 130 de dosare despre banda lui Carlos şi acţiunile membrilor şi ale colaboratorilor săi: dosare de investigaţii şi de urmărire, dosare de anchetă şi rechizitorii, acoperind o perioadă de circa 30 de ani şi totalizînd aproximativ 35.000 de pagini. Documentele provin din diverse ţări (Franţa, Germania, Elveţia, Italia, Spania, Austria, Cehia, Ungaria, Statele Unite, Grecia, Cuba, Arabia Saudită), care fie au fost ţinta atacurilor bandei lui Carlos, fie au desfăşurat anchete pentru că cetăţeni ai acestor ţări au fost vizaţi sau implicaţi într-un fel sau altul în diverse operaţiuni. Principala sursă de informaţii despre colaborarea Şacalului cu spionajul românesc o constituie arhivele fostelor Servicii Secrete din Ungaria şi Germania răsăriteană. Autorul foloseşte şi documente româneşti revelatoare nu doar cu privire la cele petrecute înainte de 1989, ci mai ales cu privire la atitudinea autorităţilor române postdecembriste.

Miercuri, 29 mai, ora 14.00: Lansarea volumului Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!, de Mircea Carp 

Au luat cuvântul: Dinu Zamfirescu, Preşedinte al Consiliului Ştiinţific IICCMER, Ovidiu Şimonca, jurnalist, Andrei Muraru, Preşedinte executiv IICCMER

Volumul semnat de Mircea Carp,Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine! (ediție îngrijită de Veronica Nanu şi Floarea Dobre, cuvânt înainte de Dinu Zamfirescu, Iași, Editura Polirom, 2012) reprezintă o apariție editorială remarcabilă.Pentru mulți români, Mircea Carp este glasul pe care l-au auzit ani la rând la „Europa Liberă” sau „Vocea Americii”. Plecat în 1948 din România comunistă, a ajuns mai întîi în Austria, apoi, în 1951, în Statele Unite, unde a lucrat pentru postul de radio „Vocea Americii”. După 22 de ani a revenit în Europa, la München, și a continuat să transmită un timp pentru „Vocea Americii”, apoi s-a transferat la „Europa Liberă”, unde a rămas până la încheierea activității, în 1995. De-a lungul carierei sale, Mircea Carp a cunoscut oameni și a relatat evenimente de importanță istorică: l-a insoțit în calitate de corespondent special pe Richard Nixon, primul președinte american care a vizitat România, a realizat reportaje despre cutremurul din 1977, dar și despre evenimentele din 1989. Despre toate acestea și despre multe altele puteți citi in volumul său de amintiri, completat cu fragmente din dosarul de urmărire informativă intocmit de Securitate pe numele sau, cu portrete ale personalităților pe care le-a întâlnit, cu reportaje și interviuri.