Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

In memoriam Mircea Vulcănescu, decedat în închisoarea din Aiud

Articol recomandat pentru:Public larg

București, 28 octombrie 2019. În data de 28 octombrie 1952 s-a stins din viață în închisoarea din Aiud Mircea Vulcănescu, economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog, pedagog. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat de-a lungul timpului numeroase conferințe și dezbateri, adresate publicului larg, cu scopul de a face cunoscută amploarea mecanismelor represiunii din perioada regimului comunist.

 
Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 – 28 octombrie 1952) a fost condamnat la opt ani de temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46. Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei românești, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. Mircea Vulcanescu a fost considerat de conducerea penitenciarului Aiud drept unul dintre stâlpii rezistenței din închisoare și, prin urmare, i-au aplicat cele mai grele torturi și dese izolări la crunta Zarca. Aceasta era o celula de exterminare, de 1/4 m, din beton, fără mobilier, deținuții fiind nevoiți să doarmă direct pe beton. Pe timpul iernii, geamul era ținut deschis intenționat. Intr-un frig cumplit, fără mâncare și apă, îmbrăcați doar în haine vechi, și dormind direct pe beton, supraviețuirea devenea aproape imposibilă. Au fost deținuți care au rezistat în această stare și timp de trei săptămâni. Intr-una dintre izolările de la Zarca, un tânăr deținut nu a mai rezistat și s-a prăbușit din picioare. Atunci Mircea Vulcănescu s-a așezat pe ciment și a culcat deținutul bolnav peste el. Acesta avea să-și revină, dar se va îmbolnăvi grav de plămâni, decedând pe 28 octombrie 1952, trupul fiindu-i aruncat în groapa comună din Aiud.

Ion Constantinescu-Mărăcineanu, coleg de închisoare, în articolul „Ultimele clipe ale lui Mircea Vulcănescu”, publicat în revista Memoria, povestește ceea ce Vulcănescu i-ar fi comunicat în ultimele clipe ale vieții:

Rostul meu în viaţă s-a terminat. Am început o operă, dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt. Am predat la o catedră pe care am părăsit-o tocmai în clipele în care trebuia să fiu prezent. M-am despărţit de studenţii pe care-i iubeam tocmai în cele mai dureroase momente ale istoriei. Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetăţean faţă de această ţară hăituită şi jefuită cu neruşinare, faţă de acest neam însângerat. M-am înşelat. N-am fost decât un vanitos. Am ţinut să vin aici lângă cei în suferinţă, cei care au visat libertatea şi-au sângerat pentru ea. Studenţii mei nu mai pot aştepta nimic de la mine, o biată epavă ce se târăşte pentru ultima picătură de viaţă. Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. Potentaţii vremii n-au nevoie de cultură.

Pseudocultura şi-a întins tentaculele ca o caracatiţă. Nu ştiu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier. Boala mi-a măcinat şi ultima fărâmă de vlagă. Sunt la capătul puterilor. Mă vedeţi în ce hal am ajuns. O caricatură de om. Charon mă aşteaptă să mă treacă Styxul. Corbii sunt gata să mă însoţească. Priviţi-i cum dau rotocoale croncănind în văzduh. Mă doboară tăcerea asta. Mă ucide suferinţa prin care trec prietenii de celulă. Ştiu că mă despart de ei. Îi rog să mă ierte că-i părăsesc.

Dacă veţi avea şansa supravieţuirii şi veţi ieşi din acest infern, căutaţi-mi familia şi spuneţi-i să mă ierte că i-am oferit această viaţă copleşită de lacrimi şi lipsuri. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi, să le aducă alinare. Poate că fetele vor avea o soartă mai bună. Ştiu prin câte suferinţe au trebuit să treacă. Sunt perfect conştient că vor mai întâlni pe drumul vieţii încă multe obstacole. Sunt convins că le vor putea depăşi, chiar dacă colţii răutăţii vor căuta să mai rupă din adolescenţa lor zbuciumată. Să le spuneţi că nu mi-am făcut decât datoria de cetăţean al acestei ţări oropsite”

Opera omului de cultură Mircea Vulcănescu este impresionantă, atât prin dimensiune, cât mai ales prin profunzimea filosofică, dar mai ales religioasă. Amintim lucrările cu caracter economic, istoric şi juridic, dintre care: Chestionar mitologic, Mănăstirea Dealu, 1938; Dimitrie Gusti şi şcoala sociologică de la Bucureşti, Bucureşti, 1937; Dimensiunea românească a existenței, ediție îngrijită de Marin Diaconu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1995; Logos şi eros. Creştinul în lumea modernă, Paideia, 1991; Pentru o nouă spiritualitate filosofică, Bucureşti, 1992; Posibilitățile filosofiei creştine, Anastasia, 1996; Războiul pentru întregirea neamului, Cluj Napoca, 1991.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

***Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.