Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Închiderea Universităţii de Vară Râmnicu Sărat, ediţia a IX-a, la sediul IICCMER

Articol recomandat pentru:Public largStudenți
Universitatea de Vară Râmnicu Sărat, august 2015

Sămbătă, 29 august 2015, a avut loc închiderea celei de-a IX-a ediţii a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Dl Radu Preda, Preşedintele executiv al IICCMER, şi doamna Ilinca Iordache, Coordonator de Program la Reprezentanţa în România şi Republica Moldova a Fundaţiei Konrad Adenauer, au acordat diplome participanţilor şi au subliniat cele mai importante momente ale ediţiei de anul acesta a Universităţii de Vară. 

Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat este prima şcoală de vară din România dedicată studierii sistemului represiv comunist adresată mediului universitar. Cea de-a noua ediţie a analizat modalităţile de rememorare sub raport istoric şi biografic a perioadei 1945-1989. Întrucât efectele acestei perioade sunt încă resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent poate ajuta la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente. Studenţii au avut oportunitatea de a participa la dezbateri şi de a asista la prezentări pe diferite teme din perioada comunistă, susţinute de reprezentanţi ai IICCMER, experţi străini, istorici şi cercetători în domeniul comunismului şi post-comunismului românesc şi est-european. Printre invitaţi s-au numărat Dr. Radu PREDA, preşedinte executiv IICCMER, Ilinca IORDACHE, coordonator de program, Reprezentanţa în România şi Republica Moldova, Fundaţia Konrad Adenauer, Octav BJOZA, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Dr. Ion SARION, medic psihiatru, fost deţinut politic, Dr. Cosmin BUDEANCĂ, director general IICCMER, Dr. George ENACHE, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi, Dr. Cristian Tudor POPESCU, jurnalist şi filmolog, Dr. Florentina NIŢU, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, Dr. Sergiu MUSTEAŢĂ, Departamentul de Istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chişinău, Dr. Ion VARTA, director al Serviciului de Stat de Arhivă din Republica Moldova, Dr. Liviu PLEŞA, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Matei VIŞNIEC, poet şi dramaturg, Paris, Dr. Marius VASILEANU, antropolog şi filosof, Dr. Irina HASNAŞ, IICCMER, Dr. Susanne MUHLE, Fundaţia Zidul BerlinuluiDr. Jens HÜTTMANN, Fundaţia Federală pentru Reevaluarea Dictaturii Partidului Socialist Unit din Germania, Alin MUREŞAN, IICCMER.

La ediţia din 2015 a Universităţii de Vară de la Râmnicu Sărat au participat 25 de tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 27 de ani din ciclurile licenţial, masteral sau doctoral de la facultăţile de istorie, filosofie, ştiinţe politice, sociologie, jurnalism, litere, drept, teologie din Universităţile din România şi Republica Moldova.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, vă rugăm să ne contactaţi la telefon 0728.040.866 sau la e-mail ramona.toma@iiccmer.ro, persoană de contact Ramona Toma.

***

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.