Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

IICCMER în Germania și Polonia

Articol recomandat pentru:Public larg
Cosmin Budeancă

București, 31 martie 2017. Reprezentanți ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au fost săptămâna aceasta în Germania și Polonia. La Berlin, președintele executiv, Radu Preda, și expertul IICCMER Irina Hasnaș au discutat cu directorul lui DDR-Museum, Gordon Freiherr von Godin, și au vizitat depozitul în care sunt adunate documente istorice și obiecte ale vieții cotidiene din fosta RDG. De asemenea, a avut loc un schimb de opinii despre strategiile memoriale cu conducerea Memorialului Lindenstrasse pentru victimele totalitarismului în secolul 20 din Potsdam. În Polonia, la Kryzowa/Kreisau, IICCMER a fost prezent la cel de-al 15-lea Seminar European între Est și Vest (29 martie – 1 aprilie 2017) care reunește instituții publice și private preocupate de cultura memoriei la nivel local și continental deopotrivă. Tema de anul acesta: „Demarcație și conexiune. Experiențe istorice la granițele din Europa.” Cosmin Budeancă, expert IICCMER, a prezentat situația minorității germane din România înainte și după căderea comunismului.