Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Interviu în exclusivitate cu Matei Cazacu: „Ne-am regăsit pentru câteva ore tinerețea, bucuria de a trăi, lipsa de griji, exact ca într-o vacanță.”

Articol recomandat pentru:Public larg
Povestea generatiei noastre

În preajma Galei Istoriei Contemporane, am stat de vorbă cu Matei Cazacu nominalizat, alături de Ioana Crețoiu şi Ladislau Hajos, la categoria „Restituiri (jurnale, memorii și interviuri)” cu volumul „Povestea generației noastre. De la monarhie de la democrație.”

Matei Cazacu a fugit din România comunistă în 1973, stabilindu-se în Franța. Până în acel an a fost cercetător la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”. În 1979 a obținut titlul de doctor din partea Universității Paris I Sorbonne Panthéon. Din 1977 a colaborat cu Europa Liberă, Vocea Americii și BBC.

Cum s-a născut ideea de a scrie această carte?

In frumoasa lună mai a anului 2014 am sărbătorit 50 de ani de la terminarea liceului împreună cu foștii mei colegi. Din cei peste o sută de absolvenți ai liceului Spiru Haret din București, mai puțin de jumătate au putut fi localizați și contactați : despre 15 dintre ei se știa sigur că muriseră, unii chiar cu câteva luni sau săptămâni înainte de întâlnirea noastră, despre alții însă – peste 50 – nu mai știa nimeni nimic, nimeni nu-i mai văzuse decât întâmplâtor, pe stradă, sau despre care auzise câte ceva, o colegă care se afla la căpătâiul soțului ei aflat pe patul de moarte, un coleg care tocmai își înmormântase soția, etc.

Cu toate aceste absențe (motivate sau nemotivate), și dispariții fatale sau ocazionale, organizarea serbării noastre a fost un model de management realizat de trei colegi – un inginer, un doctor și un arhitect. Intâlnirile noastre de la Săftica apoi de la Snagov mi-au rămas în amintire ca un moment de grație inefabilă : ne-am regăsit pentru câteva ore tinerețea, bucuria de a trăi, lipsa de griji, exact ca într-o vacanță, am retrăit prietenii și idile (mărturisite sau secrete), ba chiar și indiferență și ostilitate (uitate de mult).

Atunci, în parcul de la Săftica și inspirat de valurile de emoție pe care le simțeam că ne înconjoară din toate părțile și ne ridică pe sus, mi-a venit ideea unei cărți care să povestească istoria noastră, a generației noastre, ultima născută în regatul României și prima din epoca republicii populare. Inginerul adunase o bogată ilustrație – fiecare își pusese la contribuție fotografiile din școală -, iar arhitectul le-a multiplicat și le-a adunat într-un volum oferit fiecăruia din noi. Pictorul a realizat un fel de insignă sau pins de atârnat de haină. Doctorul ne-a transportat în paradisul parcului său (paradisul din Biblie era o grădină, Eden) și ne-a tratat cu munificență pentru o sumă modestă. In sfârșit, o tânără scriitoare a obținut comunicare după cataloagele clasei a XI-a pe care le-a exploatat cu competența unui adevărat sociolog.

Mie mi-a revenit (sau am propus-o eu) responsabilitatea de a scrie o introducere istorică acoperind anii 1944-1964. La început voiam să scriu câteva pagini, dar, copleșit de amintiri personale și de ale altora, am încercat să ofer colegilor un fel de manual școlar combinat cu o antologie de texte pe această temă. Dacă am reușit sau nu, asta ne-o vor spune criticii și cititorii.

Cât de ușor/greu a fost să adunați și să armonizați amintirile tuturor colegilor?

Această responsabilitate ingrată cerând multă migală, spirit organizatoric și talent pentru relațiile publice a revenit inginerului : vreme de un an și ceva el a adunat adresele tuturor colegilor împrăștiați pe trei continente, i-a convins să-și scrie fiecare o autobiografie „Ce am făcut în ultimii 50 de ani” și să i-o trimită la timp. Aceste texte formează partea a treia a cărții.

Pe când eu pregăteam partea istorică, ne-a venit ideea să cerem colegilor și amintiri din anii școlarității. Ele constituie o parte importantă din carte – a doua – și aici trebuie relevată contribuția lui Adrian Irvin Rozei, inginer de mine din Franța, autor fecund și globe trotter neobosit, una din cele mai formidabile memorii pe care le-am întâlnit vreodată, ca și paginile cu totul neașteptate prin culoare și atmosferă ale colegului Iordăchescu, arhitect din București.

Există în viața culturală românească un mecanism de susținere a aparițiilor editoriale valoroase față de cele mai puțin reușite ?

Sincer să vă spun, nu știu, deși constat că institute și fundații – e drept puține la număr – editează cărți și reviste de nivel internațional, iar unele edituri prestigioase ocupă spațiul public cu opere menite să devină clasice în România. Ultimele două decenii au fost martorele unei formidabile activități editoriale, când au fost editate sau reeditate un număr impresionant de texte de valoare din toate domeniile științelor umane, singurele care mă interesează și cu care sunt familiarizat. Lipsește însă, ceea ce este dureros și chiar stupid, o politică de difuzare a cărții românești și de infomare bibliografică, mai pe românește să afle tot omul ce s-a mai publicat și la ce editură din București și din provincie. Singură istoria stă (sau stătea) bine în acest domeniu cu Bibliografia istorică a României apărută grație eforturilor constante ale școlii bibliografice de la Cluj întemeiată între războaie de Ioachim Crăciun, continuată de Gheorghe Hristodol și dusă mai departe de Biblioteca Universității din Cluj sub conducerea directorului Doru Radosav dar oprită la anul 2012.

In încheiere, iată și identitatea autorilor și principalilor colaboratori ai acestei cărți :

  •             Inginerul este Ladislau (Loți) Hajos din Florida ;
  •             Arhitectul este Decebal Becea de la Paris ;
  •             Doctorul este Florin Russu din Statele Unite și București ;
  •             Tânăra scriitoare este arhitecta și scriitoarea Ioana Crețoiu Casasovici.

 

 

***

Gala Istoriei Contemporane este un proiect organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și Fundația Hanns Seidel – România care presupune premierea celor mai bune lucrări pe teme de istorie contemporană din anul precedent. Obiectivele noastre principale sunt popularizarea istoriei contemporane și încurajarea autorilor și editurilor care publică sau traduc cărți pe această temă.

Anul acesta, Gala va avea loc pe 22 mai, ora 18, la Teatrul Odeon. Intrarea este gratuită şi se face în baza invitaţiei pe care o puteţi solicita la adresa acces@galaistco.ro.

Mai multe detalii despre Gala Istoriei Contemporane, puteţi afla pe site-ul dedicat: www.galaistco.ro