Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Istoricul Alin Mureşan: “Am cunoscut poveşti de iubire extraordinare şi prietenii care ţineau de jumătate de veac” (iEST)

Articol recomandat pentru:Public larg
Alin Mureşan

“În spatele Cortinei” e un film documentar lansat în luna decembrie la Bucureşti şi care va avea premiera la Cluj, în 27 ianuarie. Evenimentele politice din ţară şi internaţionale din ultimii doi ani ne arată că Europa de Est rămâne în sfera vechilor interese de strategie geopolitică la fel de valabile azi, ca şi acum 70 de ani. România e încă ţara în care marele Est şi Vestul negociază şi destinul ei ar putea fi jucat a doua oară pe un colţ de şerveţel.

Am vorbit cu tânărul istoric Alin Mureşan, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), scenaristul documentarului “În spatele Cortinei” despre cum istoria recentă ne influenţează deciziile cotidiene. Mureşan se află la cea de-a doua experienţă cinematografică, după “Demascarea” (2011), un film despre tortura din închisoarile Piteşti şi Gherla.

***

iEst.ro: S-au făcut zeci de filme despre comunism, documentare, memorialul-durerii, ficţiuni, Care e motivaţia din spatele acestui nou documentar, “În spatele Cortinei”?

Alin Mureşan: Am plecat de la constatarea că foarte mulţi oameni nu înţeleg de ce sunt atât de multe lucruri care nu funcţionează cum trebuie în ţară: de la faptul că tot ceea ce înseamnă post de conducere, în orice domeniu, se acordă pe criteriu politic, şi nu pe competenţă, până la lipsa de demnitate în faţa intereselor altora mai mari decât noi. Sunt lucruri pe care le vedem azi, dar pe care eu le-am mai văzut în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Nu că ele n-ar fi existat şi înainte, dar comunismul le-a adus la metastază.

Şi atunci, am vrut să le arăt tinerilor că până nu scăpăm de mentalitatea asta păguboasă şi de oamenii care ne-au băgat-o pe gât cu pumnul, nu avem şanse să ne îndreptăm ca societate. Pe de altă parte, filmul sugerează că România a avut şi mulţi oameni care au răspuns istoriei cu demnitate, sacrificându-se într-o luptă inegală doar ca să îşi poată ţine capul sus. Asta ar fi miza internă, să spunem. Mai apoi, fiindcă filmul face parte dintr-un proiect european şi va beneficia de lansări în străinătate, ne-am dorit să le explicăm străinilor care sunt simptomele bolii de care suferim. Dacă avem noroc, poate câţiva dintre ei vor fi mai puţin înţelegători cu comunismul, dar mai empatici cu România.

iEst.ro: Opinia publică de la noi oscilează între “ne-am săturat de atâtea poveşti din comunism” şi reacţia pasională împotriva torţionarilor din sistemul penitenciar, de curând “deconspiraţi” de ICCMER. Cum vezi poziţionările astea? De unde pleacă ele?

Alin Mureşan: De regulă reacţiile exagerate pleacă din ignoranţă. Sunt fantastic de multe lucruri şi oameni din trecut despre care încă nu ştim aproape nimic. Atât modele de demnitate şi profesionalism, cât şi oameni care s-au prostituat moral pentru diverse avantaje. Câtă vreme nu ne asumăm ambele tabere, e greu să ieşim din abordarea asta destul de primitivă.

iEst.ro: Cum ţi s-a schimbat viaţa după ce i-ai cunoscut şi intervievat pe aceşti foşti deţinuţi politici, supravieţuitori, care sunt şi personajele filmului tău?

Alin Mureşan: M-am schimbat în profunzime, e o concluzie la care am ajuns în ani de zile de vorbit cu foşti deţinuţi politici. Am devenit incapabil să mă mulţumesc cu puţin, câtă vreme am văzut cu ochii mei că se poate trăi şi pe un plan superior. Nu e o alegere conştientă, voluntară, e doar o transformare lentă pe care simt că am suferit-o. Am cunoscut poveşti de iubire extraordinare între deţinuţi politici şi soţiile lor, am trăit câţiva ani în mijlocul unei relaţii tată-fiică absolut înduioşătoare, am observat din apropiere prietenii care ţineau de mai bine de jumătate de veac. Uneori nu le puteam cuprinde cu mintea, mi se păreau ireale, dar ele totuşi erau în faţa mea şi inima le simţea. Aşadar, cred că tot ceea ce sunt astăzi ca om, se leagă direct de interacţiunea cu foştii deţinuţi.

iEst.ro: Una din componentele proiectului vostru este realizarea de benzi desenate bazate pe teroarea din închisorile în care a avut loc tortura de tip “fenomenul Piteşti”. Cum poţi explica atrocităţile de la Piteşti publicului cititor de benzi desenate, fără să cazi într-o zonă interzisă, marcată cu roşu pentru violenţă şi abominabil?

Alin Mureşan: Publicul nostru ţintă îl reprezintă în primul rând tinerii, de la noi şi din străinătate. De aceea ne-am şi adaptat „produsele”, pentru a putea ajunge cât mai uşor la ei, folosindu-ne de imagine. Puteam să scriem un tratat despre comunizarea României, dar ar fi fost citit de câteva sute, cel mult câteva mii de oameni şi probabil niciunul dintre ei n-ar fi fost la o primă lectură pe subiect.

Pe când noi vrem să ajungem la cei care din diverse motive nu s-au lovit de ce s-a întâmplat cu bunicii lor. De aceea am făcut filmul şi din acelaşi motiv ne-am îndreptat atenţia şi către banda desenată şi albumul foto-documentar despre rezistenţa armată. Greutatea a căzut pe artiştii grafici, Genţiana Iacob şi Bogdan Topîrceanu, amândoi debutanţi, pentru că un subiect atât de încărcat emoţional n-a mai fost tratat în banda desenată.

Ei sunt cei care au avut grijă să nu cadă într-o reprezentare ultraviolentă, dar în acelaşi timp fără să edulcoreze chinurile din Piteşti. Despre reacţia publicului e puţin prematur să vorbesc, fiindcă deocamdată am avut doar două lansări, în Bucureşti şi în Piteşti, iar revistele nu se comercializează în librării. Tinerii sunt atraşi de ele, dar eu sunt curios cum vor reacţiona străinii. Şi mi-aş dori să le ducem la Comic Con, să văd reacţia pasionaţilor de gen.

iEst.ro: Ai înfiintat un Centru de Studii în Istorie Contemporană. De ce ai simţit nevoia de a înfiinţa un ONG?

Alin Mureşan: Centrul a apărut în 2012 fiindcă într-o vreme am simţit că nu mă pot exprima liber şi onest din punct de vedere profesional şi moral la locul de muncă. Câţiva foşti şefi au încercat să mă cenzureze, mai direct spus, şi n-am acceptat lucrul acesta. Suntem o mână de tineri care încă mai cred într-o nebunie, anume că libertatea de exprimare nu e un simplu exerciţiu de retorică al democraţiei, şi că profesionalismul şi pasiunea se cer pe piaţă. Iar oamenii au răspuns pe măsură, avem mereu săli pline la evenimentele noastre, ceea ce e o mare bucurie.

Centrul a crescut mult mai repede decât mi-am imaginat vreodată, încă ne adaptăm acestei stări de fapt. În vară vom organiza a treia ediţie a Şcolii de Vară „Fenomenul Piteşti”, pregătim o serie de dezbateri foarte interesante, ateliere de formare profesională şi un eveniment mai mare, despre care încă nu vreau să vorbesc. Ne place să vorbim despre ce am făcut, nu despre ce vom face. În paralel, avem câteva proiecte de cercetare care vor produce 3 sau 4 volume foarte consistente (anul acesta sau în 2015, nu ştim încă), şi continuăm lansările din cadrul proiectului „În spatele Cortinei de Fier” până în luna iunie.

Articol publicat pe iest.ro.