Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

La 19 februarie 1970 s-a întrunit Adunarea generală de constituire a Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.R.

Articol recomandat pentru:Public larg
RSR

De-a lungul regimului comunist, Academia Română a fost una dintre instituţiile care a suferit numeroase şi profunde schimbări. Sunt îndeobşte cunoscute consecinţele negative ale restructurării Academiei din vara anului 1948. S-au scris destule şi despre drama unor academicieni, eliminaţi din nou-înfiinţata Academie a Republicii Populare Române, marginalizaţi din punct de vedere cultural şi social, sau chiar întemniţaţi. Se cunosc astăzi şi consecinţele pe care implicarea politicului le-a avut asupra evoluţiei fireşti a culturii române, în general, dar şi a dezvoltării instituţionale a Academiei, în particular. Nu la fel de multe se ştiu, în schimb, despre o altă reorganizare / restructurare a Academiei, eveniment ce survine la începutul anului 1970, odată cu înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice.

***

Încă din primele luni ale anului 1969, Secţia de Propagandă a Comitetului Central al P.C.R., împreună cu Ministerul Învăţământului, a organizat o serie de consfătuiri şi dezbateri cu cadrele didactice de la catedrele de ştiinţe sociale din cele mai importante centre universitare din ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Tg. Mureş şi Craiova. Scopurile principale ale acestor consfătuiri rezidau în intenţia diriguitorilor partidului de a încerca să: „îmbunătăţească” predarea disciplinelor de marxism-leninism, a activităţii cadrelor didactice de la catedrele de ştiinţe sociale, care aveau misiunea „formării concepţiei materialiste a studenţilor”, de a concentra activitatea de cercetare ştiinţifică către scopuri precise, cum ar fi elaborarea de studii ample şi monografii fundamentale, ş.a. . În realitate, măsurile care aveau să fie schiţate odată cu consfătuirile desfăşurate în primăvara anului 1969 aveau să producă o subordonare politică a ştiinţelor sociale.
În 1969, în subordinea Academiei R.S.R. funcţionau 22 de institute de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale şi umane. În cadrul acestor institute lucrau 1250 de salariaţi, dintre care 837 aveau funcţii de cercetători, în timp ce bugetul anual al tuturor acestor institute se ridica la peste 29,5 milioane de lei. Alţi aproximativ 700 de specialişti activau la catedrele de ştiinţe sociale din învăţământul superior. Deşi se admitea faptul că perioada de după 1965 a fost punctată de „unele succese”, se clama necesitatea unei schimbări, întrucât „cercetarea ştiinţifică în domeniul ştiinţelor sociale nu se desfăşoară la nivelul cerinţelor actuale şi al posibilităţilor create”. Lipsurile care sunt aduse în atenţie erau o consecinţă a slabei sau insuficientei coordonări a activităţii tuturor institutelor de profil: 

Nu a existat un for ştiinţific care să stabilească, pe baza unor dezbateri largi, direcţiile principale şi ordinea de prioritate în cercetare din ştiinţele sociale, să organizeze colaborarea diferitelor forţe din cercetare pentru soluţionarea problemelor majore din acest domeniu. Dată fiind marea diversitate a ramurilor de ştiinţă care intră în sfera sa de preocupări, Academia Republicii Socialiste România nu a putut să asigure coordonarea şi orientarea ideologică, teoretică şi tematică corespunzătoare a cercetării în ştiinţele sociale. Nici Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice nu a reuşit să soluţioneze această problemă. La menţinerea unor asemenea neajunsuri în îndrumarea cercetării în ştiinţele sociale a contribuit şi divizarea responsabilităţilor în acest domeniu la mai multe secţii ale Comitetului Central al partidului”.

În consecinţă, soluţia pe care Secţia de Propagandă a Comitetului Central o propunea era: 

înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Sociale, care avea drept sarcină organizarea, îndrumarea şi coordonarea activităţii de cercetare în toate domeniile ştiinţelor sociale, în vederea orientării mai active a acestora în concordanţă cu cerinţele construcţiei socialiste, ale cunoaşterii realităţii sociale, ale progresului ştiinţific contemporan”.

În 13 noiembrie 1969 a avut loc o consfătuire de lucru cu oamenii de ştiinţă, cercetătorii şi cadrele didactice din domeniul ştiinţelor sociale, în urma căreia s-a hotărât formarea unui colectiv din care făceau parte: Paul Niculescu-Mizil, D. Popescu, Miron Constantinescu, Miron Niculescu (la acea vreme preşedinte al Academiei RSR) şi Constantin Daicoviciu. Aceştia au fost însărcinaţi cu cooptarea şi a altor membrii în vederea formării unei comisii care să întocmească proiectul de statut a ceea ce avea să devină Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice.

***

În zilele de 19-20 februarie 1970 s-a desfăşurat Adunarea generală de constituire a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.R., instituţie care urma să îşi desfăşoare activitatea în subordinea Comitetului Central al Partidului Comunist Român. În cadrul acestei adunări s-a adoptat Statutul A.S.S.P., au fost aleşi membrii titulari şi membrii corespondenţi, dar şi organele de conducere ale Academiei.

Hotărârile luate în cadrul Adunării generale din 19-20 februarie 1970 au fost legiferate prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 121/18 martie 1970. Decretul de înfiinţare stabilea cu scrupulozitate atribuţiile instituţiei care avea să patroneze ştiinţele sociale în România: 

Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice este forul ştiinţific care organizează, îndrumă şi coordonează, în mod unitar, întreaga activitate de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale şi politice, indiferent de unităţile în care se desfăşoară; asigură orientarea acesteia în concordanţă cu cerinţele construcţiei socialiste şi ale progresului ştiinţific contemporan; elaborează lucrări şi face propuneri care să contribuie la fundamentarea soluţiilor pentru problemele dezvoltării economice şi social-culturale a Republicii Socialiste România; studiază şi pune în valoare trecutul istoric al poporului român, convieţuirea şi lupta sa împreună cu naţionalităţile conlocuitoare pentru progres social, patrimoniul artistic şi cultural al patriei, contribuţia poporului nostru la istoria, cultura, ştiinţa şi arta universală; contribuie la formarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, la dezvoltarea gândirii social-politice din ţara noastră şi la afirmarea ei în schimbul de idei şi în confruntările ideologice pe plan internaţional; organizează, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor proprii de cercetare”.

De asemenea, articolul trei al Decretului stabilea faptul că: 
Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice promovează în activitatea de cercetare concepţia materialismului dialectic şi istoric şi asigură orientarea teoretică şi ideologică a cercetării ştiinţifice pe baza marxism-leninismului”.

Organul suprem de conducere al ASSP avea să devină Adunarea generală, care era formată din membrii titulari şi membrii corespondenţi ai ASSP, dar şi din delegaţi aleşi de către cercetătorii din unităţile de cercetare subordonate şi de către cadrele didactice de la catedrele de ştiinţe sociale din învăţământul superior. Conducerea ASSP, între sesiunile Adunării generale, urma să revină Prezidiului ASSP, care îi avea în componenţă pe preşedintele ASSP, pe vicepreşedinţi, pe secretarul general, pe preşedinţii secţiilor şi un număr de membrii aleşi de către Adunarea generală.

Academia a fost organizată pe secţii de specialitate, care erau subordonate Adunării generale şi Prezidiului. ASSP avea opt secţii: Ştiinţe economice (condusă de Alexandru Bârlădeanu), Filozofie şi Logică (Dumitru Ghişe), Istorie şi Arheologie (Ştefan Ştefănescu), Ştiinţe juridice (Janos Demeter), Ştiinţe politice (Valter Roman), Psihologie şi pedagogie (Alexandru Roşca), Sociologie (Henri H. Stahl) şi Teoria şi istoria literaturii şi artei (Ion Frunzetti).

În 1970, la înfiinţare, Academia avea în componenţă 125 de membrii titulari şi 95 de membrii corespondenţi. Prezidiul ASSP era format din Miron Constantinescu (preşedinte), Zoe Dumitrescu Buşulenga, Constantin Daicoviciu, Roman Moldovan, Constantin Vlad, Ştefan Voicu (vicepreşedinţi), Constantin Ionescu (secretar general) şi Tudor Bugnariu, Alex. Dima, Emilian Dobrescu, Erno Gall, Carol Gollner, Constantin Ionescu-Gulian, Athanase Joja, Mircea Maliţa, Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Ion Popescu Puţuri (membri).

Preşedinţii Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice au fost: Miron Constantionescu (1970-1973) şi Mihnea Gheorghiu (1973-1989).
Din 1970, mai multe institute de cercetare din subordinea Academiei R.S.R. au trecut în subordinea A.S.S.P. Printre acestea: Institutul de Cercetări Economice, Institutul de Filozofie, Centrul de Cercetări Sociologice, Institutul de Cercetări Juridice, Institutul de Psihologie, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, Institutul de Arheologie, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Institutul de Istorie şi Teorie Literara „G. Călinescu“, Institutul  de Istoria Artei, Centrul de Logica (toate din Bucureşti), Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj, Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol“ din Iaşi, Centrul de Ştiinţe Sociale din Cluj, Centrul de Ştiinţe Sociale din Iasi, Centrul de Istorie, Filologie şi Istoria Artei din Târgu Mureş, Centrul de Istorie, Filologie şi Etnografie din Craiova.

Text redactat de Ștefan Bosomitu

Referințe bibliografice
Mihai Dinu Gheorghiu, Intelectualii în câmpul puterii. Morfologii şi traiectorii sociale, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
Iordan Datcu, „Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice. Contribuţii documentare”, în Cultura, articol disponibil online la adresa:http://revistacultura.ro/nou/2011/10/academia-de-stiinte-sociale-si-politice-contributii-documentare/.
„Decret nr. 121/18 martie 1970 pentru înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a Republicii Socialiste România”, în Buletinul Oficial, anul VI, nr. 22, partea I, 18 martie 1970.

Documente de arhivă 
„Nota” Secţiei de Propagandă a CC al PCR din data de 22 mai 1969, Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC), fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 14/1969.
„Propuneri cu privire la îmbunătăţirea îndrumării activităţii în domeniul ştiinţelor sociale şi crearea Academiei de Ştiinţe Sociale”, ANIC, fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 14/1969. 
„Stenograma consfătuirii de lucru cu oamenii de ştiinţă, cercetătorii şi cadrele didactice din domeniul ştiinţelor sociale (13 noiembrie 1969)”, ANIC, fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 29/1969.
ANIC, fond CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 31/1971, ff.1-13.