Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Lansare de carte la Cluj şi Timişoara

Articol recomandat pentru:DoctoranziMasteranziPublic largStudenți
Lansare de carte, Timişoara, 2008

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Editura Polirom, Institutul de Istorie Orală şi Facultatea de Istorie din Cluj au lansat ultimele apariţii editoriale ale IICCR, volumele: Elite comuniste înainte şi după 1989, Vol II/2007, Anuarul IICCR; Experienţe carcerale în România Comunistă, vol. I, Cosmin Budeancă (coord.); Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate, Alin Mureşan (autor). Cu această ocazie au fost prezentate şi lucrările: Cultele neoprotestante din Transilvania, Denisa Bodeanu (autor), Mitbiografie în comunsim şi postsocialism, Ionuţ Costea (autor) şi Anuarul de Istorie Orală, nr. 8. 

Au luat cuvântul Ruxandra Cesereanu, Doru Radosav, Marius Bucur, Cosmin Budeancă, Alin Mureşan, Valentin Orga, Sidonia Grama şi Adrian Boda. 

Cu această ocazie a fost prezentat şi filmul „Execuţia”, produs de IICCR şi având ca subiect o execuţie sumară din anul 1950. 

Un număr de 7 studenţi de la istorie, istorie orală şi jurnalism interesaţi de istoria recentă au primit din partea IICCR şi IIO pachete cu cărţi despre istoria comunismului românesc. 

Evenimentul a avut loc în ziua de 5 martie, ora 17.30, în aula „Ferdinand I” a Facultăţii de Istorie din Cluj.


De asemenea, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România în colaborare cu Editura Polirom şi Universitatea de Vest a organizat lansarea celor trei lucrări şi prezentarea filmului în 7 martie, ora 18.00, la Universitatea de Vest din Timişoara, sala 149. 

Au luat cuvântul Smaranda Vultur, Camil Petrescu, Vasile Docea, Emil Sebeşan, Cosmin Budeancă, Alin Mureşan. 

Un număr de 4 studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice interesaţi de istoria recentă au primit din partea IICCR pachete cu cărţi despre istoria comunismului românesc.