Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Lansarea volumului Acţiunea CREDINCIOSUL – Şef rabinul dr. Moses Rosen şi comunitatea evreiască în arhivele CNSAS

Articol recomandat pentru:Public larg

Joi, 11 decembrie 2008, ora 17.00, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti au lansat, în amfiteatrul Emil Condurachi, volumul: Anca Ciuciu (ed.), Acţiunea CREDINCIOSUL – Şef rabinul dr. Moses Rosen şi comunitatea evreiască în arhivele CNSAS, Editura Hasefer, Bucureşti, 2008. 

Cartea prezintă  rapoarte de urmărire ale rabinului şef. Moses Rosen şi delaţiuni ale informatorilor Securităţii. De asemenea, în volum se regăsesc informaţii privind viaţa comunităţii evreieşti din România comunistă. 

La eveniment au participat şi au luat cuvântul drd. Anca Ciuciu (cercetător la Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România), prof. univ. dr. Liviu Rotman (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), şi dr. Florian Banu (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii).