Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Lansarea volumului Povestea generaţiei noastre, publicată cu sprijinul IICCMER

Articol recomandat pentru:Public larg
Povestea generaţiei noastre de Matei Cazacu, Ioana Creţoiu şi Ladislau Hajos

Luni, 12 decembrie 2016, de la ora 12.00, la Colegiul Naţional Spiru Haret, sala Constantin Noica, are loc lansarea volumului Povestea generaţiei noastre. De la monarhie la democraţie. Liceul Spiru Haret de Matei Cazacu, Ioana Creţoiu şi Ladislau Hajos.

Evenimentul va avea loc chiar de ziua liceului Spiru Haret şi se va bucura de participarea următoarelor personalităţi, foşti elevi ai liceului: N.S. Tanasoca, Andrei Pleşu, Bedros Horasangian şi Matei Cazacu.

„Am încercat, pe de o parte, să înţeleg epoca în care ne-am născut şi am trăit, şi să-i fac şi pe colegii şi contemporanii mei să reflecteze la viaţa lor în România anilor 1950 – 1960, pe de alta. Am trăit cu toţii împreună primele două decenii ale regimului comunist şi am păstrat, cum era şi normal, amintiri deosebite. Pentru unii au fost vremuri bune, pentru alţii mediocre sau proaste, pentru câţiva, un adevărat coşmar. Formăm o grupă de vârstă născută imediat după al Doilea Război Mondial, într-o perioadă când o lume întreagă dispărea pentru a lăsa locul alteia. Un blestem chinez sună cam aşa: « Îţi urez să trăieşti într-o epocă interesantă! ». Şi a fost, într-adevăr, interesantă perioada copilăriei şi a adolescenţei noastre, deşi eram prea tineri ca să înţelegem mare lucru: unii au înţeles mai repede, alţii mai încet.” (Matei Cazacu)