Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Lichidarea Partidului Naţional Ţărănesc – iulie 1947

Articol recomandat pentru:Public larg
Tămădău

În dialogurile cu jurnalista Doina Alexandru, Corneliu Coposu mărturisea că în luna mai a anului 1947, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu a avansat ideea trimiterii unui grup de lideri ai partidului în străinătate în vederea formării unui guvern în exil. Vicepreşedintele P.N.Ţ., Ion Mihalache era cel care avea să se afle în fruntea liderilor naţional-ţărănişti (Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) care ar fi urmat să se alăture în Occident diplomaţilor de carieră Grigore Gafencu, Constantin Vişoianu, Alexandru Cretzianu (fruntaş ţărănist), Grigore Niculescu-Buzeşti (fruntaş ţărănist), toți rămaşi în exil după 23 august 1944. 

Potrivit documentelor Serviciului Special de Informaţii, unul dintre aviatorii care urma să piloteze avioanele ce trebuiau să transporte în afara graniţelor echipa de fruntaşi ţărănişti, Romulus Lustig, a informat conducerea Siguranţei despre intenţia acestora de a părăsi clandestin ţara. Autorităţile au exploatat această informaţie şi au stabilit un plan pentru prinderea „fugarilor”. 

Mihai Zaharia, şeful Secţiei III contrainformaţii din S.S.I. a întocmit în ziua de 14 iulie un raport care prezenta modul de pregătire şi executare al operaţiunii de atragere în cursă, pe aeroportul de la Tămădău, a şefilor ţărănişti. Din raport reiese că Ministerul Afacerilor Interne împreună cu autorităţile sovietice au fost cei care au pus la cale „capcana de la Tămădău”. Potrivit declaraţiilor şefului Secţiei III contrainformaţii, data desfăşurării operaţiunii de arestare a grupului condus de Ion Mihalache a fost stabilită la 14 iulie, ora 6 dimineaţa. Siguranţei i-a revenit sarcina de verificare a programării zborului și pregătirea avioanelor, cu echipajele de zbor aferente. Avioanele urmau să fie alimentate cu benzină doar pentru un zbor de 40 de minute astfel încât, rămase fără combustibil, să nu poată depăşi graniţele ţării. Conform spuselor lui Zaharia, S.S.I. urma să solicite autorităţilor sovietice să dea aprobare de zbor în ziua şi la ora stabilite de către organele române şi să coordoneze desfăşurarea operaţiunii. Conform declaraţiei făcută de Nicolae Penescu în timpul anchetei, operaţiunea a fost condusă de Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne sub controlul unui consilier sovietic.Transportul trebuia să fie realizat cu două avioane de mici dimensiuni, model I.A.R. 39, cu o autonomie de zbor de peste 500 km şi o greutate utilă de 800 kg. În mod normal acestea, dacă ar fi fost alimentate cu benzină suficientă ar fi putut parcurge în aproximativ două ore şi jumătate distanţa de 455 km, Tămădău-Istanbul. Pentru ca greutatea maximă să nu fie depăşită, în fiecare dintre cele două avioane ar fi putut intra cam 6 persoane cu bagaje sumare. 

În dimineaţa zilei de 14 iulie grupul de „fugari” a fost arestat, fără mandat, în timp ce se pregătea de îmbarcarea în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău, cu destinaţia Istanbul. Abia după trei zile, la 17 iulie Direcţia Generală a Poliţiei a solicitat Parchetului Tribunalului Militar al Corpului 3 Teritorial să emită mandate de arestare pe termen de 30 de zile retroactiv începând cu data de 15 iulie. La 17 iulie Ministerul de Interne anunţa printr-un comunicat încheierea acţiunii de prindere a unor „elemente duşmane”: „Pătrunşi de ură împotriva regimului democratic şi urmărind răsturnarea acestui regim, fiind amestecaţi în acţiunile criminale ale unor elemente duşmane poporului şi temându-se de răspundere în faţa justiţiei pentru nelegiuirile săvârşite, mai mulţi conducători ai Partidului Naţional Ţărănesc urmând ordinul direct al domnului Iuliu Maniu au încercat în ziua de 14 iulie 1947 să fugă într-o ţară străină, pentru care scop au corupt piloţi din aviaţia militară. Organele Siguranţei Statului au arestat în ziua de 14 iulie la ora 7 pe aerodromul Tămădău, la 46 km de Bucureşti, în momentul când încercau să se îmbarce, pe următorii conducători ai Partidului Naţional Ţărănesc şi pe complicii lor: Ion Mihalache – preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Lily Carandino – soţie, Elena Penescu – soţie, Gafencu Constantin – doctor, Popescu Gheorghe – inginer, Borcea Dumitru, Borcea Eugen – adjutant, Lustig Romulus – aviator, Preda Gheorghe – aviator, Popa Aurel – şofer, Rusu Petre – şofer”.

De pe aeroportul Tămădău, liderii ţărănişti au fost duşi la închisoarea Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, iar după-amiază au fost transportaţi înapoi la Tămădău pentru reconstituire şi apoi au fost conduşi la închisoarea Ministerului de Interne. După 14 iulie arestările în rândurile fruntaşilor Partidului Naţional Ţărănesc au continuat. Au fost reţinuţi Corneliu Coposu, Emil Haţieganu, Aurel Leucuţia. Pe 18 iulie Direcţia Generală a Poliţiei a solicitat Inspectoratului General al Jandarmeriei să dea ordin de urmărire şi reţinere pentru Emil Ghilezan (aflat în străinătate), Virgil Veniamin, Vasile Serdici, Romulus Boilă, Sever Dan. Iuliu Maniu a avut domiciliu obligatoriu la sanatoriul doctorului Ion Jovin până în seara zilei de 24 iulie când a fost arestat şi dus la închisoarea Malmaison.  

„Înscenarea de la Tămădău” a fost un foarte bun pretext pentru guvern să pornească o acţiune de anihilare a principalei forţe de opoziţie de pe scena politică, Partidul Naţional Ţărănesc. Totul s-a derulat foarte repede. Au urmat rând, pe rând desfiinţarea partidului, ancheta şi la finalul lunii octombrie organizarea procesului conducătorilor ţărănişti. În urma notificării din 16 iulie a Ministerul Justiţiei, Adunarea Deputaţilor a votat la 18 iulie ridicarea imunităţii parlamentare lui Iuliu Maniu, Emil Ghilezan, Aurel Leucuţia, Vasile Serdici, Ilie Lazăr. În şedinţa din 29 iulie guvernul a aprobat Jurnalul nr. 1 027 privind desfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc cu toate organizaţiile sale de bază, de tineret, de femei şi profesionale. Decizia Cabinetului avea să fie publicată în Monitorul Oficial la 30 iulie 1947. În 29 iulie, hotărârea de lichidare a P.N.Ţ. a fost votată în Camera Deputaţilor cu 294 voturi pentru şi 1 vot contra. Ministrul de interne Teohari Georgescu a prezentat la şedinţa Consiliului de Miniştri un raport ce se dorea a constitui cadrul legal care să justifice decizia de interzicere a Partidului Naţional Ţărănesc. În perspectiva procesului politic tipic comunist ce li se pregătea liderilor ţărănişti, respectivul document, scris într-un limbaj specific epocii, era prezentat ca un adevărat rechizitoriu cu acuze mincinoase şi interpretări insinuante la adresa celor arestaţi. Spre exemplificare redăm câteva fragmente din acel raport: „Aşa cum s-a prezentat prin Comunicatul Ministerului Afacerilor Interne, în dimineaţa zilei de 14 iulie a.c., au fost arestaţi pe islazul comunei Tămădău, jud. Ilfov, în timp ce încercau să se urce în două avioane I.A.R. 39, pentru a fugi în străinătate: Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino şi alţii. (…) Această activitate antinaţională merge pe linia politicii urmate totdeauna de P.N.Ţ. şi intensificată după 23 august 1944, când coalizând în jurul lui toate forţele reacţionare din ţară şi în înţelegere cu unele cercuri reacţionare din străinătate, a întreprins acţiuni cu scopul de a împiedica România să participe cu tot elanul şi capacitatea sa de luptă la războiul antihitlerist, la defascizarea aparatului de stat, la pedepsirea criminalilor de război şi instaurarea unui regim democrat. (…) Faptele înşirate mai sus sunt numai o parte din crimele şi trădările comise de conducerea Partidului Naţional-Ţărănesc împotriva României şi a regimului democrat, suficiente pentru a justifica măsura legală a dizolvării partidului şi a tuturor organizaţiilor sale anexe, pe care o solicit Domniilor-Voastre”. 

După şedinţa Cabinetului din 29 iulie, Teohari Georgescu a transmis către toate Comandamentele Unice de Ordine şi Siguranţă Regionale şi Judeţene un ordin circular în care erau prezentate măsurile ce trebuiau adoptate în vederea aplicării hotărârii Consiliului de Miniştri privind lichidarea Partidului Naţional Ţărănesc. Printre măsurile care urmau să fie luate de urgenţă de către organele locale ale Ministerului de Interne figurau: „percheziţionarea simultană a sediilor, cluburilor şi caselor de sfat ale organizaţiilor naţional ţărăniste regionale, judeţene, locale sau de sector precum şi percheziţionarea locuinţelor fruntaşilor naţional-ţărănişti; ridicarea, inventarierea şi depozitarea la oficiile de siguranţă a arhivei, registrelor şi oricăror altor scripte care sunt în legătură cu activitatea Partidului Naţional Ţărănesc; sigilarea sediilor, percheziţionarea şi punerea sub pază poliţienească spre a nu fi redeschise; ridicarea armelor şi muniţiilor găsite la percheziţii; trierea materialului găsit la percheziţii şi reţinerea celui ce poate face dovada în justiţie de acţiune subversivă”.

În numai două săptămâni de la evenimentele petrecute la Tămădău, mare parte din conducerea P.N.Ţ. a fost arestată. La sfârșitul anului 1947 își înceta activitatea şi Partidul Naţional Liberal. Opoziţia era anihilată şi odată cu ea şi pluralismul politic, un principiu fundamental  al democraţiei. Către sfârşitul anului regele Mihai era forţat să abdice şi astfel, monarhia, ultima instituţie politică democratică, era înlăturată. 

Bibliografie: 
Giurescu, Dinu, C., Lichidatorii. România în 1947, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010.

Onişoru, Gheorghe, Operaţiunea Tămădău: desfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc (1947), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008.

Serviciul Român de Informaţii, Cartea Albă a Securităţii. 23 august 1944-30 august 1948 – vol. I, Bucureşti, 1997.

Scurtu, Ioan (coord.), România. Viaţa politică în documente. 1947, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1994.

Text redactat de Cristina Roman