Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Ecouri în presă – Conferinţa Spectrele lui Dej, 2011

Adrian Cioroianu, istoric: După căderea comunismului, minoritatea romă este unul dintre perdanţii tranziţiei

„Niciodată minoritatea romă nu a fost integrată în statul român”, a explicat istoricul Adrian Cioroianu, în cadrul unei conferinţe desfăşurate săptămâna aceasta, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Diferenţa principală între tipul de abordare al regimului comunist şi actualul tip de abordare a problemei minorităţii rome: prin procesul educativ şi prin intermediul stagiului militar „se producea un germene de integrare măcar al populaţiei de tip masculin. Armata avea un rol foarte important”.

pdf citeşte detalii

Dej şi grevele de la Atelierele CFR Griviţa din 1933

„La momentul grevelor, Dej nu deţinea nici o funcţie în Partid. Conducerea grevelor nu o poate revendica nimeni, pentru că a fost practic o mişcare fără un lider clar definit”, a explicat Dr. Cristina Diac (INST – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului), în cadrul unei discuţii pe tema „Dej şi grevele de la Atelierele CFR Griviţa din ianuarie – februarie 1933”. În contextul celebrelor evenimente (devenite mit fondator al comunismului), „Dej a fost acea curea de transmisie între conducerea formală a Partidului şi structurile sindicale”. Câteva aspecte mai puţin cunoscute despre modul în care s-a raportat Dej la grevele de la Griviţa.

pdf citeşte detalii

Retragerea Armatei Sovietice şi refuzul lui Dej de a participa la CAER / Reuşite ale comunismului românesc sau greşeli strategice?

„Despre faptul că Ceauşescu şi Dej au dat bani pentru lumea a treia poţi să spui: „şi ce-au realizat cu asta? Erau nişte faliţi şi au ajuns să ajute lumea a treia…” Practic nu ajuţi pe nimeni în măsura în care, dacă nu dai bani, nu obţii recunoaştere. Astea sunt reguli pe care regimul comunist de la noi le intuise”, a explicat istoricul Adrian Cioroianu în cadrul unei discuţii pe tema „De la Dej la Ceauşescu”.

pdf citeşte detalii

Lacrimile Anei Pauker

Era numita în epocă un „Stalin cu fustă”, iar pentru familia ei era „tovarăşa Ana”. Militantă activistă şi fruntaşă comunistă, lideră a grupării promoscovite, Ana Pauker a deţinut puterea supremă în PCR şi într-o Românie ce îşi trăia primii ani de comunism. Pentru aceasta, l-a folosit pe Gheorghiu-Dej ca „paravan” (împotriva dorinţelor lui). În doar câţiva ani, cu abilitate şi răbdare, Dej se va răzbuna.

pdf citeşte detalii

Lucretiu Pătrăşcanu – singurul intelectual adevărat din conducerea PCR

Om politic, sociolog, economist, jurist, filosof („singurul marxist român”), cu un doctorat în Germania, şef al delegaţiei României la negocierile pentru semnarea armistiţiului de la 23 august 1944 – Lucreţiu Pătrăşcanu este omul care „n-a înţeles, până la capătul vieţii, în ce partid se află”. Într-o vreme în care era un lucru rău să fii intelectual, Pătrăşcanu a generat adversitatea tuturor comuniştilor. Din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, i s-a înscenat un proces şi a fost condamnat la moarte, dar a refuzat să depună o cerere de comutare a pedepsei în închisoare pe viaţă. Întrebat dacă mai are ceva de adăugat înainte de a fi împuşcat, ar fi zis: „hai, terminaţi mai repede ce aţi început!”

pdf citeşte detalii

Cultul personalităţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

„Cel mai brav, cel mai treaz din cei pururea treji”, „stegar de popor, mult temut de duşman”, Gheorghe Gheorghiu-Dej împlinea, în noiembrie 1951, vârsta de 50 de ani. Evenimentul avea să arate formele extreme ce pot fi atinse în privinţa veneraţiei liderului politic în regimul comunist: îi sunt adresate zilnic mii de telegrame şi scrisori de felicitare, se înfiinţează „burse Gheorghe Gheorghiu-Dej”, primeşte titlul de „erou al muncii socialiste din RPR”, i se oferă medalia de aur „Secera şi Ciocanul”, este elogiat în presă şi în cadrul unor conferinţe, iar numele îi este atribuit mai multor obiective industriale. 

pdf citeşte detalii

Apogeul relaţiilor româno-chineze

„Apogeul relatiilor româno-chineze a fost „reprezentat” de un eşec. Şi anume: eşecul canalului de comunicare românesc, care să faciliteze ceea ce literatura internaţională numeşte Sino-American repprochement”, „apropierea chino-americană”, a explicat lect. univ. dr. Mihai Croitor, în cadrul unei discuţii pe tema „Dej şi Declaraţia de Independenţă din 1964. PMR între Moscova şi Beijing”.

pdf citeşte detalii

România şi conflictul sovieto-chinez

În contextul relaţiilor problematice dintre China şi URSS (1956-1971), România lui Gheorghiu-Dej se va plasa iniţial de partea ruşilor. Ulterior, liderii comunişti români vor încerca reapropierea de China, pentru a contrabalansa hegemonia sovietică. Motivul: având o viziune economică profund stalinistă (în care accentul cădea pe o industrie grea), Dej nu era de acord cu decizia CAER şi a Moscovei ca România să treacă la o economie preponderent agrară. Rezultatul se va materializa în „Declaraţia din aprilie 1964”, numită pe nedrept „Declaraţia de Independenţa”.

pdf citeşte detalii

Emanciparea femeilor în primii ani ai regimului comunist

„Chiar dacă, la Congresul al II-lea al Partidului, cifrele arătau că 300.000 intraseră într-o formă de activitate salariata, proporţia femeilor care lucrau în România era cea mai slabă dintre toate statele socialiste (alături de Iugoslavia)”, a explicat dr. Luciana Jinga (cercetător IICCMER), în cadrul unei discuţii pe tema „Regimul Dej şi politicile de emancipare a femeilor”. Discuţie desfăşurată în cadrul conferinţei „Spectrele lui Dej”, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

pdf citeşte detalii

Miron Constantinescu – un intelectual într-un pandemoniu populat de brute comuniste

Doctor în sociologie, provenind dintr-o familie de condiţie bună şi ajuns membru important al PCR, Miron Constantinescu era văzut de Lucian Blaga drept un „intelectual de seamă, cel mai de seamă desigur de la conducerea partidului”. Scriitorul Petru Dumitriu îl considera „un tip cumplit, un crunt”, dar care „se purta bine cu scriitorii, ştia literatură. Nu era ca brutele alea”. Numit iniţial „băiatul” Anei Pauker, Miron Constantinescu a ştiut să se plaseze întotdeauna în tabăra care întrezărea mai degrabă succesul. Cu o virtute a răbdării împrumutată de la Gheorghiu-Dej, a aşteptat momentul oportun pentru a-şi înlătura maestrul. Nu a reuşit, iar eşecul i-a adus zece ani de „mizerie”, din care a ieşit abia prin reabilitarea din perioada Ceauşescu.

pdf citeşte detalii

FOTOGALERIE Tatăl lui Ion Iliescu şi comuniştii din lagărul de la Târgu Jiu

După ce trecuse prin penitenciarele de la Doftana şi Caransebeş (Doftana fusese distrusă de un cutremur în ’40), Gheorghe Gheorghiu-Dej ajungea în 1943 în lagărul de deţinuţi politici de la Tg. Jiu. Aveau să îi fie colegi: Nicolae Ceauşescu, Eftimie Cozmici (poreclit „Titulescu”), Lucreţiu Pătrăşcanu, Andrei Pătraşcu (în urma unor dispute cu Ana Pauker, va fi arestat, bătut şi torturat în anii ’50), Ion Popescu-Puturi (cel care l-a spălat pe Ceauşescu de ruşinea cauzată în urma celebrului atac al lui Constantin Pârvulescu, la Congresul al XII-lea din 1979), dar şi Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu). În urma luptelor pentru putere (din interiorul organizaţiei de partid din lagăr), tabăra lui Dej câştigă. La scurt timp, Alexandru Iliescu moare: foarte probabil de „inimă rea”.

pdf citeşte detalii

FOTOGALERIE Evadarea lui Gheorghiu-Dej – o comedie comunistă

Încă din vremurile când se aflau în ilegalitate, comuniştii demonstrau că pot elabora planuri minuţioase, perfecte: însă doar „pe hârtie”. În 1944, la momentul evadării lui Dej, maşina care ar fi trebuit să îi faciliteze acestuia fuga se lovea de mai multe defecţiuni tehnice: spargerea cauciucurilor după cinci kilometri şi în final explozia. „În declaraţiile date, Rosianu îl considera pe Maurer drept principalul vinovat pentru aceste defecţiuni, deoarece, în loc să cumpere cauciucuri noi, s-a mulţumit să le peticească pe cele vechi (el primind bani de la Partid pentru succesul misiunii)”.

pdf citeşte detalii