Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Moartea lui Stalin

Articol recomandat pentru:Public larg
Sursă foto: ANIC
În noaptea de 5-6 martie 1953 a fost frig la Moscova. Un frig pătrunzător, adus de vântul ce bătea sinistru dinspre Kuntsevo. Peste reşedinţa liderului de la Kremlin se aşternuse o linişte funestă. Svetlana jelea la căpătâiul tatălui său, în timp ce Vasili se lupta cu demonii săi interiori, zbierând şi acuzând pe orişicine îi ieşea în cale de nenorocirea ce tocmai se abătuse asupra lor.

Cădea cortina peste o epocă. Istoria nu stătea însă în loc. La Kremlin, se urzeau deja planuri.

Vestea a plecat iute spre mai toate zările lumii. Agenţiile de presă sovietice au transmis funestul anunţ încă din seara zilei de 5 martie. Până spre dimineaţă, întreg mapamondul avea să afle teribila veste.

La Moscova însă, noaptea a fost calmă. Nici dimineaţa nu a fost altfel. Buletinele de ştiri de la radio continuau să îi informeze pe cetăţenii sovietici de starea de sănătate precară a liderului de la Kremlin.

Mai erau câteva minute până la orele 3 ale după-amiezii. Brusc, programul postului de radio s-a întrerupt. După câteva momente de linişte, au început să bată clopotele. Lugrubu, anunţând parcă nenorocirea care se abătuse asupra lumii comuniste. Au răsunat apoi acordurile imnului Uniunii Sovietice. Şi din nou linişte.

Trecuseră mai bine de cincisprezece ore de la eveniment. Abia acum le era dat şi cetăţenilor sovietici să afle vestea decesului lui Stalin. Care să fi fost motivele unei astfel de întârzieri? Fără doar şi poate, întreaga poveste fusese tratată ca o „afacere de partid”. Drept pentru care anunţul a fost făcut public doar atunci când „chestiunea” fusese rezolvată la nivelul Politburo-ului.

Peste trei zile, Piaţa Roşie din Moscova s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimile care participau la „eternizarea” lui Stalin. Trupul îmbălsămat al acestuia era depus alături de ilustrul său înaintaş, în Mausoleul care fusese redenumit „Lenin-Stalin”. Au luat cuvântul Lavrenti Beria, Malenkov sau Molotov. Soţia celui din urmă, Polina, era încă în beciurile Liubiankăi când Molotov îi închina fostului lider un elogiu funest. Nu avea să fie eliberată decât a doua zi, şi se spune că la aflarea veştii morţii lui Stalin, ar fi leşinat.

***

Totul începuse în ultima zi a iernii 1952-1953. După o seară de film la Kremlin, „greii” Uniunii Sovietice s-au retras la reşedinţa lui Stalin din apropierea Moscovei. Aici, Stalin locuia de mai bine de douăzeci de ani. Singur, înconjurat doar de servitori şi de gărzile de corp. Tot aici, Stalin organiza agape nocturne, „stropite”, firesc, cu mult alcool. La „reuniunea” din seara respectivă fuseseră invitaţi doar cei care încă îi erau apropiaţi: Nikita Hruşciov, Lavrenti Beria, Gheorghi Malenkov şi Nikolai Bulganin. Petrecerea s-a sfârşit spre dimineaţă, când cei patru au plecat fiecare către reşedinţele lor din Moscova. Stalin a rămas şi a adormit în sala de mese. Obişnuia să se culce pe unde apuca. Servitorii şi garda sa aveau ordine stricte să nu îi deranjeze odihna. A doua zi, Stalin nu se trezise până la prânz. Garda de la Kuntsevo nu s-a alarmat însă. Târziu în acea zi, pe la ora 18:00, s-au aprins luminile la etajul vilei, fapt ce i-a liniştit pe soldaţii. Spre seară, odată cu sosirea corespondenţei de la Kremlin, unul dintre aceştia a îndrăznit să intre la Stalin. Abia atunci a fost găsit prăbuşit în camera sa. Beria, Hruşciov sau Malenkov, alertaţi de veste, au revenit la Kuntsevo. Au ezitat însă în a lua o hotărâre în legătură cu ceea ce era de făcut. A doua zi, nici medicii nu au avut curaj să intervină. Spectrul campaniei represive din urmă cu o lună îi bântuia terifiant. 

După o agonie de câteva zile, Stalin a decedat în 5 martie 1953, la ora 21:50. Diagnosticul oficial al medicilor – hemoragie cerebrală. Ulterior, s-a speculat că vor fi fost destui cei care au grăbit acest deces. Vasili a aruncat vina asupra „locotenenţilor” tatălui său, acuzând lipsa de reacţie a acestora. Avea să plătească în curând pentru această îndrăzneală, petrecându-şi următorii opt ani în închisoare. S-a adus în discuţie şi ipoteza otrăvirii – cel mai adesea se vorbeşte despre warfarina. Lavrenti Beria a devenit personajul principal al tuturor acestor scenarii. Ulterior, atât Hruşciov, cât şi Molotov au sugerat o posibilă implicare a sa în sfârşitul subit al lui Stalin. Era, fără îndoială, cea mai convenabilă variantă pe care o vor fi putut aduce în discuţie cei doi. Lavrenti Beria a „căzut” la câteva luni după decesul lui Stalin, fiind executat în decembrie 1953.

S-a speculat şi în legătură cu ceea ce s-ar fi întâmplat în cazul în care Stalin nu ar fi decedat în martie 1953. Cele mai intrigante ipoteze vorbesc despre iminenţa declanşării unei noi conflagraţii mondiale, pe care liderul de la Kremlin o plănuia de ceva vreme. La fel de fantezistă este şi ipoteza cum că Stalin ar fi plănuit deportarea tuturor evreilor din Uniunea Sovietică în Siberia. Au fost voci care au afirmat chiar că în dimineaţa zilei de 6 martie, la „porţile” Moscovei s-ar fi aflat mai multe vehicule, aduse special pentru demararea acestei operaţiuni.

Apariţia tuturor acestor ipoteze şi scenarii e cât se poate de firească. Viaţa lui Iosif Visarionovici Stalin va fi fost oricum, însă banală nu a fost. Nici moartea lui nu putea fi astfel. Adevărul îl ştiu însă doar zidurile de la Kuntsevo.

Text redactat de Ștefan Bosomitu

Referințe Bibliografice
Adam B. Ulam, Stalin. The Man and His Era, Tauris, Londra, 1993.
Robert Conquest, Stalin. The Breaker of Nations, Weidenfeld & Nicolson, Londra, 2000.
Simon Sebag-Montefiore, Stalin. The Court of the Red Tsar, Phoenix, Londra, 2007.
Edvard Radzinsky, Joseph Staline, Le Cherce-Midi, Paris, 2011.