Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Monseniorul Vladimir Ghika, primul sfânt al temnițelor comuniste

Articol recomandat pentru:Public larg
Vladimir Ghika

„Într-o noapte geroasă, cu vânt puternic, avem o perchiziţie amănunţită. Suntem dezbrăcaţi la piele şi scoşi pe un coridor întunecat, prin care vântul îşi făcea de cap. Două ore am stat dezbrăcaţi pe acest coridor, în care timp un ofiţer de securitate a găsit în buzunarul Monseniorului ghimpele din coroana de spini a Mântuitorului şi i l-a confiscat. În sfârşit, ne-am îmbrăcat şi l-am ajutat şi pe Monsenior să se îmbrace. Tremura însă. Şi când s-a băgat sub pătură tremura. Rogojina de sub el era prea subţire. Toată noaptea a tremurat fără întrerupere.” (Prof. Costache Florea, coleg cu Vladimir Ghika in inchisoare)

L-au pălmuit, l-au bătut până la sânge, l-au torturat, l-au umilit, dar n-au reușit. A pătimit, s-a rugat și a rămas smerit, împăcat și neclitit din credința sa. Privat de somn și de asistență medicală, sub regimul torturii, specific mediului concentraționar comunist, s-a îmbolnăvit, a răcit puternic și, după o agonie de câteva luni, a murit pe 16 mai 1954, în închisoarea Jilava din București. 

Preot, scriitor și diplomat, monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat de către Biserica Catolică după ce Papa Francisc I l-a recunoscut drept preot martir. Sfânta Liturghie a beatificării, care va avea loc sâmbătă, 31 august 2013, la Romexpo, va fi oficiată de către trimisul Vaticanului, Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. În urma acestei slujbe, monseniorul Vladimir Ghika va intra în calendarul sfinților celebrați de Biserica Catolică din România, urmând să fie sărbătorit, începând de anul viitor, pe data de 16 mai.

Descendent direct din ilustra familie Ghica care de-a lungul vremii a dat mai mulți domnitori Moldovei și Țării Românești, monseniorul Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, a anului 1873, la Constantinopol. Era nepotul ultimului domn al Moldovei, principele Grigore Alexandru Ghica, ce a domnit între 1849 și 1956.

În 1878, Vladimir Ghika, a fost trimis la studii în Franța, la Toulouse, unde va sta în grija unei familii protestante. Aici își va desăvârși cultura și educația, iar din 1893 se va muta la Paris, unde a urmat Facultatea de Știinte Politice, frecventând totodată și cursurile de medicină, botanică, artă, drept, filosofie și istorie. Curând, în 1895, se îmbolnăvește de anghină pectorală și va fi nevoit să se întoarcă, pentru a se reface, în România. 

Ulterior, în anul 1898, tânărul Ghika va pleca la Roma unde se va înscrie la Facultatea de Filosofie și Teologie, instituție aflată sub patronajul călugărilor dominicani. Aici, spre îngrijorarea mamei sale, profund atașată de tradiția ortodoxă, Vladimir Ghika se va converti, în 1902, la romano-catolicism, fără a renunța însă la credința ortodoxă. Deși își dorea să devină călugăr, la recomandarea papei de la acea vreme, Papa Pius al X-lea, Vladimir Ghika va urma calea apostolatului laic. În timpul misionariatului, el va propovădui învățăturile creștine în toată lumea, ajungând astfel în țări îndepărtate precum Congo, Japonia, Australia, Argentina. 

După ce obține, la Roma, licența în filosofie și doctoratul în teologie, în 1905, Vladimir Ghika se întoarce în România unde deschide, la București, primul dispensar gratuit, denumit „Bethleem Mariae”. Tot în acea perioadă, se va implica și în înființarea primul spital gratuit: sanatoriul Sf. Vicențiu de Paul. În acei ani și în timpul Războiului din Balcani din 1913, va acorda îngrijiri răniților și bolnavilor de holeră de la lazaretul din Zimnicea. De asemenea, cu ocazia Primul Război Mondial, va fi însărcinat și cu unele misiuni diplomatice.

Câțiva ani mai târziu, în ziua de 7 octombrie 1923, la Paris, Vladimir Ghika va fi hirotonit preot de către cardinalul Dubois, Arhiepiscopul Parisului. Va rămâne în Franța până în 1939. Ca o premiera, prințul Ghika va deveni primul preot român biritual, după ce autoritățile ecleziastice de la Roma îi vor acorda dreptul de a celebra slujbe și în rit bizantin.

Pe 3 august 1939, monseniorul Vladimir Ghika revine din nou în România, de unde, prins în vârtejul represiunii comuniste, nu va mai pleca niciodată. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial se va dedica cauzei ajutorării răniților și bolnavilor, iar atunci când comuniștii se vor instala la putere, invitat fiind să părăsească România cu trenul regal, va refuza, considerând ca fiind nedemnă abandonarea idealurilor creștine în fața terorii pe care noul guvern comunist de la București o instituia treptat.

Sub acuzația de „înaltă trădare” și „spionaj în interesul Vaticanului și al puterilor imperialiste”, Vladimir Ghika este arestat în seara zilei de 18 decembrie 1952, în timp ce iesea, în Str. Stockholm, din casa familiei Stoica, unde fusese s-o consulte și s-o asiste pe Maria Radovici (mama actorului Sebastian Radovoci) care era bolnavă. Va fi întemnițat la penitenciarul Jilava din București; aici „a fost bătut, pălmuit, atât de mult încât credea că-şi va pierde auzul şi vederea.” (Mons. Ieronim Menges, din antologia de texte «A trăit şi a murit ca un sfânt») După o anchetă de aproape un an și interogatorii în care era bătut până la sânge, are loc procesul care se poate fi rezumat, la fel ca și în alte cazuri de la acea vreme, prin manipulare și înscenare, acuzatul neavând, practic, nicio șansă.

Epuizat și bolnav, monseniorul Vladimir Ghika se stinge din viață pe 16 mai 1952. În prezent, mormântul său, la căpătâiul căruia este o cruce în stil brâncovenesc, relizată de arh. Marcu Anghel, se află în Cimitirul Bellu din București. În 1989, la Paris, a fost înființat „Institutul Vladimir Ghika”, iar în 2004, în Piața Monseniorul Vladimir Ghika din București, a fost instalată, la inițiativa Bisericii Franceze Sacré Coeur, o statuie ce îl reprezintă pe monsenior, operă realizată de sculptorul Gheorghe Anghel. În 2004, evenimentul a marcat comemorarea a 50 de ani de la moartea monseniorului în închisoarea de la Jilava, în 1954.

„Uneori  îmi povestea despre lunile petrecute în închisoarea militară Uranus, despre anchetele care au avut loc acolo. Fusese pe acelaşi coridor cu mine. A trecut prin anchete foarte dure. A fost bătut, pălmuit, atât de mult încât credea că-şi va pierde auzul şi vederea. Tratamentul era atât de inuman încât uneori credea că nu va mai putea suporta torturile. La un moment dat, anchetatorii şi-au dat seama că Monseniorul Ghika se temea de spânzurătoare şi, începând din acel moment, a fost supus spânzurării electrice, de fiecare dată când nu voia să semneze ceva. Aceasta s-a repetat de 83 de ori.

Metodele Securităţii erau să-ţi aplice torturile la care erai cel mai sensibil. Cine se temea de câini era pus în prezenţa unui câine lup feroce. Cel căruia îi era frică de şobolani era încuiat într-o celulă întunecoasă cu şobolani. Mie, şeful anchetatorilor mi-a spus a doua noapte după arestare: «Avem noi şi pentru tine, catâr încăpăţânat, un leac potrivit». Şi nu m-a lăsat să dorm 35 de zile. Pe Monseniorul Ghika îl duceau în camera de tortură şi îl puneau la spânzurătoarea electrică: două jumătăţi de inel îţi strângeau gâtul şi te ridicau în aer. Totuşi, pentru Monseniorul Ghika se făcea în mod constant un scurt-circuit ori de câte ori inelele se strângeau şi începeau să-l ridice. Era convins că Dumnezeu nu îngăduise ca să moară, fiindcă Îl implorase pentru aceasta. Dar eu cred că anchetatorii îşi băteau joc de el, se distrau pe seama groazei lui şi produceau ei înşişi scurt-circuitul. Nu ne putem imagina cât a suferit nefericitul bătrân. Tortura devenise atât de insuportabilă pentru el încât era hotărât să primească moartea din mâna lui Dumnezeu chiar şi prin spânzurătoare. Atunci ei l-au ameninţat că îl vor spânzura pe bulevard în Bucureşti, în pielea goală, aşa cum au fost spânzuraţi înalţi prelaţi bulgari pe străzile Sofiei, în octombrie 1952.” (Mons. Ieronim Menges, din antologia de texte «A trăit şi a murit ca un sfânt»)

Bibliografie
*** A trăit și a murit ca un sfânt, antologie de texte coordonată de pr. Ioan Ciobanu, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, 2003
*** Povestea monseniorului Vladimir Ghika, «marele vagabond apostolic». Biserica Catolică îl va beatifica pe prinţul care a murit într-o închisoare comunistă – Revista Historia, ediția online. Accesat la data de 30.08.2013.
www.vladimirghika.ro – Secțiunea Cronologie
www.crestinortodox.ro – Articol: Monseniorul Vladimir Ghika, autor Teodor Danalache
www.vladimir-ghika.ro – Site dedicat beatificării

Articol redactat de Tudor Mihăescu