Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Noi probe descoperite de IICCMER în cazul Vişinescu // Numărul deceselor înregistrate la închisoarea Râmnicu Sărat sub conducerea sa a ajuns la 12

Articol recomandat pentru:Public larg

Bucureşti, 6 noiembrie 2013 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a identificat, pe baza unor informaţii furnizate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), noi documente care atestă alte şapte decese în rândul deţinuţilor politici închişi la Râmnicu Sărat în perioada în care Alexandru Vişinescu a fost comandant.

Pe baza unor informații furnizate de CNSAS, Institutul a identificat documente care probează că alți şapte deținuți politici au decedat la Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vișinescu (1956-1963), pe lângă cele cinci decese deja documentate: Ion Lugoșianu (d. 1957), Theodor Roxin (d. 1960), Ion Gigurtu (d. 1959), Sándor Imre (d. 1956), Constantin Hagea (d. 1960), Gheorghe Leon (d. 1959), Mircea Cancicov (d. 1959).

„Pe baza noilor informații, numărul deceselor de la Râmnicu Sărat a ajuns astfel la 12. Din punctul nostru de vedere, numărul deceselor înregistrate probează brutalitatea regimului de detenție de aici. Reafirmăm că răspunzător din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat este comandantul Alexandru Vișinescu, pentru care s-a început deja urmăriea penală. Totodată, noile probe confirmă barbaria de care Vișinescu a dat dovadă în exercitarea mandatului la conducerea penitenciarului. Documentele identificate în arhive vor fi înaintate procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care instrumentează în acest moment dosarul Vișinescu.” a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.

Astfel, celor cinci cazuri documentate de IICCMER în denunţul formulat împotriva lui Alexandru Vişinescu la sfârşitul lunii iulie a.c. li se adaugă următoarele: 

1. Ion LUGOŞIANU (1890-1957) – jurist şi absolvent de ştiinţe politice cu studii în Franţa. Apropiat al liderilor Partidului Naţional din Transilvania, a fost consilier tehnic al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. A fost deputat în mai multe legislaturi, ministru al Instrucţiunii Publice (1930) şi al Industriei şi Comerţului (1932 – 1933). A avut o carieră importantă ca diplomat, ocupându-se de organizarea serviciilor consulare în SUA şi Canada, fiind în numeroase rânduri delegat la Liga Naţiunilor, dar şi ambasador la Vatican. A fost director al ziarului „Universul”. Arestat în anul 1949 şi condamnat prin sentinţa nr. 1067/50 a Tribunalului Militar Bucureşti pentru crimă de înaltă trădare („a avut legături cu anglo-americanii”) la muncă silnică pe viaţă. După ce a trecut prin arestul MAI, prin spitalul-închisoare Văcăreşti şi prin penitenciarele Jilava, Aiud, Piteşti şi Gherla, a decedat la 7 noiembrie 1957, în penitenciarul Râmnicu Sărat din cauza unui „colaps cardio-vascular”. 

2. Theodor ROXIN (1885-1960) – avocat şi om politic PNŢ, preşedinte al filialei Bihor a PNŢ. A fost ales deputat în mai multe legislaturi. Implicarea activă în timpul alegerilor din 19 noiembrie 1946, a determinat supravegherea acestuia, ulterior încercându-se implicarea sa în procesul Maniu-Mihalache. Acuzat de uneltire (tentativă de reorganizare a PNŢ), a fost condamnat la 25 de ani temniţă grea. A trecut prin penitenciarele Jilava, Oradea, Aiud. În data de 10 august 1957 a fost transferat împreună cu alţi lideri ai PNŢ la penitenciarul  Râmnicu Sărat. Trei ani mai târziu, pe 20 septembrie 1960, în urma regimului dur de detenţie la care a fost supus, a încetat din viaţă. A fost îngropat la marginea cimitirului din Râmnicu Sărat. 

3. Ion GIGURTU (1896-1959) – inginer de mine (cu studii la Freiburg şi Berlin), director general al societăţii „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Deputat (1926), ministrul Industriei şi Comerţului (1937-1938), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1939), preşedinte al Consiliului de Miniştri (4 iulie-4 septembrie 1940). Arestat, împreună cu soţia sa, la 5 mai 1950. Condamnat la 15 ani închisoare, pentru activitate contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare. A fost deţinut la Sighet, până la 6 iulie 1955, apoi la Malmaison. A încetat din viaţă la Penitenciarul Râmnicu Sărat în data de 24 noiembrie 1959.

4. Sándor IMRE (1893-1956) – canonic romano-catolic. A absolvit studiile medii la Miercurea Ciuc și studii teologice la Alba Iulia și Budapesta. A fost pastor, profesor de religie la Odorheiu Secuiesc, arhidiacon și apoi vicar. După Dictatul de la Viena a fost vicar general pentru Transilvania de Nord, la Cluj a devenit Ordinarius substitutus în 1950. A fost arestat în 1951, iar Tribunalul Militar București l-a condamnat la 25 de ani de muncă forțată, cu confiscarea averii, pentru trădare. A murit în februarie 1956, la Râmnicu Sărat, dar nu se știe nici până astăzi unde a fost înmormântat. 

5. Constantin HAGEA (1905-1960) – ziarist și om politic PNȚ. A urmat liceul „Titu Maiorescu” din Aiud și Facultatea de Drept la Cluj. A fost redactor la publicațiileDreptatea satelor și Dreptatea țăranilor, iar în perioada 1943-1944, a fost director al publicației Ardealul. În timpul guvernelor Sănătescu și Rădescu, a ocupat funcția de secretar general în cadrul Comisariatului General al Refugiaților și Evacuaților din Ministerul Afacerilor Interne. Constantin Hagea a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civilă, în 1955, pentru  „crimă de uneltire contra ordinii sociale” și „crimă împotriva păcii și activitate intensă împotriva clasei muncitoare”, din cauza articolelor sale, etichetate drept antisovietice și antidemocratice. A murit la Râmnicu Sărat în 1960. Condamnarea i-a fost anulată de Curtea Supremă de Casație și Justiție în 1995, Hagea fiind reabilitat de către statul român. 

6. Gheorghe LEON (1888-1959) – economist, avocat şi om politic PNL. S-a născut în familia biologului Nicolae Leon, la Iași. A terminat studiile medii și superioare în orașul natal, apoi a urmat un doctorat în economie la Universitatea din Jena, avându-l coordonator pe profesorul Lujo Brentano. A devenit profesor la Facultatea de Drept din Cluj, la catedra de finanțe și statistică, titular din 1926. Din 1935 până în 1945 ocupă o funcție similară la Universitatea București,  unde concomitent a fost și președinte al Institutului de Științe Economice și Finanțe al Facultății de Drept. A condus revista Analele economice și statistice, fiind și proprietarul acesteia.  A fost parlamentar PNL, iar în 1934 a ocupat funcția de subsecretar de stat în Ministerul Industriei și Comerțului. În 1940 face parte din guvernul Ion Gigurtu, ca ministru al Economiei și, simultan, ministru interimar la Finanțe, Agricultură și Domenii, Coordonare și Planificare. Face parte și din guvernul legionar Ion Antonescu, în funcția de ministru al Economiei, dar demisionează după două luni, reluându-și activitatea la universitate. Gheorghe Leon este judecat în procesele criminalilor de război, împreună cu alţi membri ai guvernului Gigurtu, fiind condamnat la închisoare pe viață și închis la penitenciarul de la  Sighet, până în 1955, când a fost dezafectat. A fost transferat la Râmnicu Sărat unde a decedat la 29 decembrie1959. 

7. Mircea CANCICOV (1884-1959) – avocat, finanţist şi om politic al PNL, fost ministru de Finanţe şi ministru al Economiei Naţionale. A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, absolvită în 1905. Ulterior, şi-a continuat studiile de drept la Sorbona, devenind un reputat jurist. Ca membru de seamă al PNL, a deţinut funcţii importante în stat printre care cea de ministru de Finanţe în mai multe guverne care s-au succedat în perioada 1936-1939. A fost titularul portofoliului de la Ministerul Economiei Naţionale (mai-iulie 1940; noiembrie 1940 – ianuarie 1941). A fost profesor universitar la catedra de Finanţe din cadrul Facultăţii de Drept din Bucureşti, ulterior fiind ales membru de onoare al Academiei Române (1937) şi membru de onoare al Academiei de Științe din România (1938). Întrucât a făcut parte şi din Guvernul Ion Antonescu, Mircea Cancicov a fost arestat la 5 octombrie 1946 și condamnat de către Curtea Supremă prin sentința nr. 1510/1948 la 20 de ani temniță grea pentru crime de război. A trecut prin penitenciarele Văcărești, Aiud și Râmnicu Sărat. A încetat din viaţă la 25 decembrie 1959 în penitenciarul Râmnicu Sărat. 

În aprilie a.c., IICCMER a anunțat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză.

Pe 30 iulie a.c., IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie a dispus începerea urmăririi penale față de Alexandru Vișinescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid, constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat, a supus colectivitatea reprezentată de deținuții politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acțiuni ce depășesc cadrul legal.

Potrivit cadrului legal de funcționare, Institutul este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. În perioada 2010-2012, aceste atribuții au fost suprimate printr-o decizie a Executivului, Guvernul redând Institutului, în iulie 2012, dreptul a efectua investigații și de a sesiza Parchetul.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi; persoană de contact Adriana Niculescu, e-mail: adrianna.niculescu@gmail.com, tel. +40 21 316 7565.

***

Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă.

Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fost penitenciar pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.

IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER sunt disponibile pe www.iiccmer.ro sau pe pagina de Facebook: 

https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului