Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Preşedintele executiv IICCMER, Radu Preda, despre locurile memoriei

Articol recomandat pentru:Public larg
Radu Preda
Recent, am participat, în Polonia, la o întâlnire a responsabililor spaţiilor memoriale din Estul şi Vestul Europei. De aproape un deceniu şi jumătate, la Kreisau, specialiştii în muzeografie schimbă experienţe pe marginea unui subiect care rămâne foarte delicat.

Înainte de toate, memoria reprezintă un patrimoniu fragil. Evenimentele ca atare, straturile succesive, disputele istoriografice, cantitatea şi calitatea martorilor epocii, maturitatea procesului de transmitere a datelor, tentativele periodice de instrumentalizare, amnezia şi indiferenţa – fiecare în parte şi toate acestea la un loc reprezintă elementele unui proces pândit permanent de riscul transformării în opusul său. Cum altfel decât anti-memorie am putea numi rescrierea istoriei, aşa cum s-a petrecut în naţional-socialism şi în comunism?Libertatea nu este nici ea scutită de pericole. Un muzeu creat imediat după consumarea unei perioade dictatoriale se transformă, fără voie, în spaţiu care documentează mai puţin faptele, oricum oribile, cât mai curând acuzele şi afectele contemporanilor. Avem în acest caz un exerciţiu de răzbunare care, pe termen lung, îngreunează trezirea interesului generaţiilor care nu au trecut prin aceleaşi experienţe. Banal spus, timpul este un ingredient fundamental inclusiv în muzeografie. Mai ales când dorim să păstrăm vie memoria crimelor, abuzurilor şi altor enormităţi, ştiute deja sau nu încă.

Amânarea recuperării şi securizării memoriei istorice nu are nicio scuză. Pledez aici doar împotriva excesului, a simplificărilor şi relativizărilor, indiferent din ce parte ar veni. Or, un memorial sau un muzeu care îşi ratează menirea sunt infinit mai nocive decât absenţa lor. De aceea, insist, timpul are rolul terapeutic pe care îl recunoaştem ca atare în orice terapie. în plus, în ceea ce priveşte trecutul recent comunist, ţările Europei de Est trebuie să aibă în vedere drumul anevoios parcurs de Vest după cel de al doilea război mondial. Europa în întregime are nevoie de memorii reconciliate, nu concurente.

Legat de politicile memoriale de la noi, nu pot decât să reiau constatarea că suntem în posesia unui preţios consens public că, la un sfert de secol, suntem în punctul care permite abordarea comunismului cât mai seren cu putinţă. între timp, istoriografia românească, ajutată de arheologia contemporană (forensică), a scos la iveală mecanismele terorii, a stabilit cauzalităţi şi, nu de puţine ori, responsabilităţi cu nume şi prenume. Evident, conceptul muzeal mai are nevoie de o dezbatere intensă, fără pasiuni impure şi fără partizanat. Sper să o avem cât de curând. Die Zeit ist reif.

Articol preluat integral de pe site-ul adevărul.ro.