Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Preşedintele executiv IICCMER a susţinut o conferinţă la Muzeul Naţional de Artă al României, cu prilejul expoziţiei despre plastica oficială din România comunistă

Articol recomandat pentru:Public larg
Dezbatere Muzeul Naţional de Artă a României, februarie 2017

Miercuri, 15 februarie 2017, Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, a susţinut conferinţa Trecutul recent între imagine şi realitate. Pledoarie pentru Muzeul Crimelor Comunismului în cadrul expoziţiei Artă pentru popor? Plastica oficială românească între 1948-1965 de la Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49).

Expoziția este dedicată realismului socialist și analizează traseul plasticii româneşti în perioada 1948–1965, punctând aspectele stilistice şi metamorfoza survenită la acest nivel.

Arta plastică realizată şi promovată în România comunistă a reprezentat pentru aparatul de stat o metodă eficientă, mai mult poate decât celelalte arte, de „alfabetizare” sau de „re-alfabetizare” a cetăţeanului. Întregul edificiu imagistic introdus de viziunea comunistă asupra artei se sprijinea pe un repertoriu tematic restrâns şi recurent, pe aşa-numitele „compoziţii tematice”, invariabil legate de istoria Partidului comunist român şi a celui sovietic, de realizările din producţia socialistă sau de istoria românilor. Totul pentru a susţine crezul socialismului.

Curator: Monica Enache, design expozițional: skaarchitects.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi pagina Muzeului Naţional de Artă al României.