Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Prima înfăţişare în cazul Ioan Ficior a avut loc marţi, 28 aprilie 2015

Articol recomandat pentru:Public larg
Ioan Ficior

Primul termen în procesul fostului comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior, trimis în judecată pe 18 august 2014 pentru infracţiuni contra umanităţii, a avut loc marţi, 28 aprilie 2015, la Curtea de Apel Bucureşti.

În prezent se derulează şi judecarea pe fond a dosarului lt.-col. (r.) Alexandru Vişinescu, trimis în judecată pe 18 iunie 2014 sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii.

În aprilie 2013, IICCMER anunţa că a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor pe durata exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964.

Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior, pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. Era a doua sesizare penală făcută de IICCMER în acea perioadă, după cea depusă în cazul fostului comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, lt.-col. (r.) Alexandru Vişinescu în luna iulie a aceluiaşi an.

Pe 24 octombrie 2013, Parchetul instanţei supreme anunţa că a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ioan Ficior întrucât în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava.

Potrivit cadrului legal de funcţionare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.

Pentru informaţii suplimentare, Vă rugăm să ne contactaţi la e-mail office@iiccmer.ro sau la telefon +40 21 316 7565.