Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Procesul şi asasinarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu (aprilie 1954)

Articol recomandat pentru:Public larg
Lucreţiu Pătrăşcanu

În cartea sa de memorii „Generaţia irosită”, Silviu Burcan îi făcea un edificator portret lui Pătrăşcanu: „Ambiţia, o mare ambiţie, l-a devorat pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Intelectual autentic, se simţea superior tovarăşilor săi, şi mai ales lui Ghiţă Dej! Cuvintele care i-au scăpat «Ce, Ghiţă trebuia să fie conducătorul partidului? Eu trebuia să fiu!» dau măsura ambiţiei sale care avea să-i fie fatală”.

Asasinarea lui Ştefan Foriş în 1946 reprezenta o etapă din planul de epurări, demascări, fricţiuni și execuţii politice puse la cale de Gheorghiu-Dej în lupta sa pentru obţinerea puterii absolute în cadrul Partidul Comunist. Rând pe rând, Lucreţiu Pătrăşcanu, Remus Koffler, Herbert (Bellu) Zilber, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca au devenit persoane indezirabile în interiorul Biroului Politic şi al Secretariatului. Au fost epuraţi, marginalizaţi, unii au fost executaţi, alţii au primit ani grei de închisoare. Chiar dacă ajunşi la putere, ilegaliştii nu au renunțat la lupta pentru supremație în partid, deja rodatele practici ale clandestinității dovedindu-se încă odataă utile. Departe de a constitui un grup omogen, foștii militanți se dispreţuiau, se spionau, se temeau unii de alţii. Regula revoluţionarului de profesie rămânea dorința de a-l lichida pe celălalt tocmai pentru a preveni propria anihilare. Epurarea sau asasinarea posibililor rivali în lupta pentru supremaţie în partid i-a asigurat lui Gheorghiu-Dej statutul de lider absolut. Victimele lui Gheorghiu-Dej la mijlocul anilor ’40-’50 erau cei care îşi aduseseră o importantă contribuţie la funcţionarea în clandestinitate a Partidului Comunist şi care ar fi putut pune în umbră trecutul de revoluţionar al lui Dej. 

După eliminarea lui Foriş, următoarea ţintă vizată a fost Lucreţiu Pătrăşcanu. La 28 aprilie 1948 el sechestrat într-o casă conspirativă pentru a fi anchetat. În prima fază a anchetei a fost cercetat de o comisie din care făceau parte Teohari Georgescu, Iosif Rangheţ, Al. Drăghici. În 1952 chiar Teoharie Georgescu cade în dizgrație, Al. Drăghici, noul ministru de Interne, fiind cel care a preluat frâiele anchetării lui Pătrăşcanu. Exluderea lui Lucreţiu Pătrăşcanu din forurile de conducere ale partidului s-a produs în ianuarie 1948 în urma solicitării sprijinului amabasadei sovietice faţă de situaţia sa de izolare din partid. Ca o consecinţă a acestui fapt, Pătrăşcanu nu a mai fost ales în Comitetul Central al partidului şi a fost forţat să demisioneze din funcţia de ministru al Justiţiei. 

În perioada următoare s-a trecut la pregătirea unui proces-spectacol în care alături de Pătrăşcanu aveau să fie implicaţi și alți membri ai Biroului Politic şi ai Secretariatului, cu stagii importante în ilegalitate. Procesul ar fi urmat să se desfășoare în momentul în care Moscova ar fi cerut acest lucru. Victimele procesului trebuiau să fie neapărat de la vârful partidului pentru a arăta Kremlinului că Bucureştiul îi este credincios, că supravegherea e maximă şi că nimeni nu rămâne nesancţionat pentru abateri de la linia partidului. Rând pe rând au fost inventate o serie de probe incriminatorii la adresa lui Pătrăşcanu. În rezoluţia plenarei C.C. al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.) din 10-11 iunie 1948 era catalogat drept „duşman al partidului” pentru că ar fi susţinut colaborarea cu elementele burgheze în dauna luptei de clasă, „titoism” şi „naţionalism şovin”. Urma demitizarea lui. Treptat el nu mai este considerat „omul care a înfăptuit actul de la 23 august” ci un trădător. La 24 august 1948 era arestat şi i se aduc noi acuzaţii conform cărora: „în calitate de agent al Siguranţei burghezo-moşiereşti şi agent al serviciului de spionaj englez, a dus o activitate criminală pentru paralizarea acţiunilor Partidului Comunist Român şi nimicirea din interior a partidului, contribuind astfel la provocarea, susţinerea şi continuarea războiului împotriva U.R.S.S.”. La întâlnirea Kominformului din 1949, Gheorghiu-Dej avea să îl prezinte pe Pătrăşcanu alături de Tito, drept agenţi ai serviciilor de spionaj imperialiste anglo-americane. Imediat după reuniunea Kominformului, anchetatorii lui Pătrăşcanu aveau să înceapă căutarea de dovezi pentru a susține acuzaţia de spionaj ce i se aducea. Rezultatele finale ale anchetei nu aveau voie să îl contrazică pe Dej.

După un început furtunos, ancheta şi pregătirea procesului au fost oprite în intervalul 1948-1951, pentru a fi reluate în 1952 și din nou amânate în martie 1953, la moartea lui Stalin. În condițiile dezgheţului început la Moscova şi pe fondul propriei nesiguranțe privind propria-i poziție în partid, Gheorghiu- Dej alege să continuie procesul împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu, reabilitarea fiind considerată la acel moment o posibilă amenințare. În aceste condiții s-a trecut la pregătirea rechizitoriul, fiind aduse în discuție două dintre cărţii lui Pătrăşcanu, Un veac de frământări sociale și Sub trei dictaturi, o lucrare a comunistului italian Leo Valiani, cererile şi angajamentele făcute de Pătrăşcanu pentru eliberările din detenţie şi lagăr, fotocopii după materialele din arhiva Poliţiei şi Siguranţei privindu-l pe Pătrăşcanu, o expertiză grafoscopică din 16 august 1953 prin care se atesta că Pătrăşcanu scrisese angajamentele, legile şi deciziile promulgate în timpul ministeriatului său. 

Decizia pentru începerea procesului lui Pătrăşcanu s-a luat în şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 2 septembrie 1953 când Dej a propus să se termine cu procesele de „agenturi imperialiste”, indicând să fie procese închise şi nu publice. Conform declaraţiei lui Gheorghe Apostol, făcută în faţa comisiei de reabilitare a lui Pătrăşcanu înfiinţată de Ceauşescu în 1967, hotărârea luată de liderii comunişti de la Bucureşti de a-l condamna la moarte pe Pătrăşcanu primise confirmarea Moscovei în ianuarie 1954. La 27 martie 1954, Şoltuţiu şi Moraru, anchetatorii lui Pătrăşcanu, au hotărât finalizarea cercetărilor şi transmiterea dosarului la instanţa de judecată. Actul de acuzare nr. 3/1954 emis de Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, „împotriva grupului de spioni şi complotişti în frunte cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi complicii lui” trimitea în instanţa de judecată pe: Lucreţiu Pătrăşcanu, fost avocat; Herbert Zilber, fost director al Institutului de Conjunctură Economică, Ion Mocsonyi-Styrcea, fost mareşal al curţii regale; Alexandru Ştefănescu, fost mare industriaş; Remus Koffler, funcţionar; Jac Berman, antreprenor; Emil Calmanovici, antreprenor; Victoria Sârbu, fără profesiune; Lena Constante, pictor scenograf; Herant Torosian, fost consul al României la Paris; Hari Brauner, fost director al Institutului de folclor. Toţi aceştia aveau origine socială „burgheză” sau „mic-burgheză”, cinci erau români, patru erau evrei şi unul era armean. Acuzaţiile care li se aduceau aveau un conţinut cât mai larg pentru ca interpretările să fie cele dorite de cârmuire: crimă contra păcii, crimă de înaltă trădare sau complicitate la crimă de înaltă trădare.

Procesul a durat de la 6 la 13 aprilie 1954. Completul de judecată a fost format din: col. Ilie Moisescu (preşedinte), col. Alexandru Demeter şi col. Ion Ciulei (membri), procurorii militari col. de justiţie Rudolf Rossman, col. Aurel Ardelean, col. de justiţie Grigore Rîpeanu, maior de justiţie Ioan Pohonţiu. Sala de judecată se afla într-o clădire a Ministerului de Interne. A fost introdus un telefon cu fir scurt pentru a-i permite lui Chişinevschi intervenții punctuale în timpul derulării procesului, dar și aparatură de ascultare cu legătură la cabinetele lui Drăghici şi Chişinevschi. Cercul celor cărora li s-a permis să asiste la proces s-a limitat la „persoane de încredere”, majoritatea securişti şi activişti de partid. Spre deosebire de alți inculpaţi din lot care în urma torturilor fizice şi psihice din timpul îndelungatelor anchete au acceptat să joace la proces rolul stabilit pentru fiecare dintre ei de către acuzatori, Pătrăşcanu a refuzat să îşi asume rolul care i-a fost destinat de scenariştii procesului. 

În cartea sa de memorii Actor în procesul Pătrăşcanu, Belu Zilber declară că la proces „în afară de Pătrăşcanu, Koffler, Calmanovici şi Ştefănescu, toţi ceilalţi din boxă şi-au recunoscut vinovăţia”. El îşi justifica hotărârea de a nu retracta la proces „purtarea convenabilă” anunţată în timpul anchetei prin faptul că dacă ar fi făcut acest lucru ar fi fost omorât asemenea lui Pătrăşcanu şi considera că, indiferent de cele declarate, procesul nu mai putea fi oprit din moment ce în Biroul Politic s-a decis începerea lui. Comparând ancheta şi procesul în care fusese implicat în anii 1930-1931 şi cele din perioada 1948-1954, punând în balanță legalitatea în care s-a desfăşurat procesul în anii ’30 şi drepturile de care beneficiau deţinuţii în închisori la acea vreme, Zilber conchide că: „Erau conducătorii burgheziei româneşti democraţi şi respectau legile democraţiei? Desigur că nu, dar erau siguri de puterea lor. Când le-a fost frică, au asasinat şi ei”.

Pronunţarea sentinţei pentru lotul Pătrăşcanu a avut loc la 14 aprilie 1954 şi a prevăzut condamnarea la moarte şi confiscarea averii pentru Lucreţiu Pătrăşcanu şi Remus Koffler, iar pentru ceilalţi din lotul Pătrăşcanu erau stabilite pedepse cu închisoarea variind de la 8 la 15 ani. Sentinţa de condamnare la pedeapsa capitală a lui Pătrăşcanu şi Koffler a fost executată prin împuşcare în 17 aprilie 1954 la închisoarea Jilava. 

Reabilitarea lui Pătrăşcanu la plenara din 22-25 aprilie 1968 s-a realizat în condiţiile în care Ceauşescu trecuse la eliminarea vechii gărzi a Biroului Politic din vremea lui Dej. Primul sacrificat a fost Al. Drăghici şi odată cu el au fost afectate şi funcţiile la vârf ale celorlalţi lideri comunişti care făcuseră parte din fostul Birou Politic din vremea lui Gh.-Dej. Plenara a decis că: „o răspundere însemnată pentru hotărârea de a se trece la judecarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, fără să se fi asigurat de temeinicia învinuirilor aduse de organele de anchetă, revine membrilor de atunci ai Biroului Politic”. Astfel, Drăghici a fost înlăturat din toate funcţiile deţinute şi nu a mai revenit din acel moment în viaţa politică.

Text de Cristina Roman

Bibliografie:
Betea, Lavinia, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist, Editura Curtea Veche, Bucureşti;
Brucan, Silviu Generaţia irosită: memorii, Editura Teşu, Bucureşti, 2007; 
Burakowski, Adam, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989, Editura Polirom, Iaşi, 2011;
Frunză,Victor, Istoria comunismului în Romînia, Humanitas, Bucureşti, 1990;
Tănase, Stelian, Clienţii lu’ tanti Varvara, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008;
Zilber, Belu, Actor în procesul Pătrăşcanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.