Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Radu Preda: O memorie dureroasă (Adevărul)

Articol recomandat pentru:Public larg
Radu Preda

Am vizitat recent The United States Holocaust Memorial Museum de la Washington, DC. Nu pot decât recomanda oricui să facă la fel, să îşi ia răgazul unei dimineţi sau al unei după-amiezi. Şi asta din mai multe motive.

Primul: ca est-european mai ales, trecut nemijlocit, la nivelul istoriei propriei familii, prin cele două mari totalitarisme ale secolului XX, un exerciţiu deopotrivă memorial şi muzeal este oricând binevenit. Aş spune chiar obligatoriu. Măcar şi din simplul fapt că, vedem, umanitatea nu pare să fi învăţat din crimele trecutului recent. Dimpotrivă. Am ajuns în situaţia patologică de a nu mai avea nicio scuză, pentru că ştim, dar persistăm, în focarele de violenţă care se înmulţesc de la o zi la alta, în folosirea armei ca argument.

Al doilea: în logica celor de mai sus, turul muzeului se termină, salutar, cu o secţiune dedicată actualelor forme de asasinat în masă. Punerea unei teme istorice în context politic actual este cu atât mai importantă, cu cât, vedem, traumele totalitarismului persistă, se transformă, ajungând, amestecate, cauze ale altor fenomene la fel de nocive. De la intoleranţă la cenzură şi de la autoritarism la populism, ideologiile provocatoare de crime sunt în permanentă dinamică şi ne demonstrează consecvenţa pervertită a naturii umane.

Al treilea: tot ca est-european, dar şi ca român, muzeul memorial poate reprezenta un posibil model. Mai ales în situaţia în care, la ora actuală, numărul memorialelor victimelor totalitarismului este de departe insuficient, pentru a nu mai aminti de cvasiinexistenţa unui culturi muzeografice în stare să scoată muzeele noastre din paralizia discursului de propagandă de dinainte de 1989. Vizitarea unor instituţii atât de puternic articulate precum cea americană, susţinute de echipe de cercetare şi de biblioteci excelente, îţi dă idei şi îţi confirmă lupta cotidiană cu defectele autohtone.

În fine: pentru a rămâne la reperele pe care le constituie memorialele şi muzeele din spaţiul nord-atlantic şi pentru a enunţa problematica unui viitor Muzeu al Crimelor Comunismului în România (MCCR), la Bucureşti, este din ce în ce mai limpede că drumul spre un asemenea deziderat este identic cu cel pe care îl parcurg statul, societatea civilă, mediile academice şi de cercetare, mentalitatea, comunicarea publică. La momentul inaugurării sale, MCCR va însemna depăşirea unei etape de ambiguităţi, de amânări interesate, de mediocritate şi chiar de prostie. Adică se va fi ajuns la concluzia că memoria este obligatorie. Chiar dacă doare.

Radu Preda

Articol publicat pe adevărul.ro.