Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Raport privind exhumarea lui Tira Gheza din Odoreu, Satu Mare, executat de Securitate în 16 august 1949

Articol recomandat pentru:Public larg

Pe parcursul anului 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a primit de la Augustin Chira din Satu Mare o scrisoare, în care era semnalat faptul că în data de 16 august 1949, tatăl său, Tira Gheza, împreună cu alte trei persoane, au fost executaţi prin împuşcare de către ofiţeri ai fostei Securităţi.

În jurul datei de 14 august 1949, la consiliile populare din satele Mărtineşti şi Odoreu, comuna Odoreu, judeţul Satu Mare, s-au organizat mai multe şedinţe în care s-a vehiculat ideea că tinerii din sat vor fi duşi la muncă în Uniunea Sovietică. În urma acestor zvonuri, între populaţia locală şi activiştii de partid au avut loc conflicte. Intervenţia autorităţilor a fost promptă, iar liderii de opinie şi un număr de aproximativ 50 de persoane din cele două sate au fost arestaţi. În zilele următoare, majoritatea celor reţinuţi au fost eliberaţi, cu excepţia a patru persoane: Papp Endre, Tira Gheza, Biro Endre şi Gyulai Sandor. Pe 16 august 1949 aceştia au fost duşi la marginea celor două sate şi executaţi prin împuşcare.

Tira Gheza

Gyulai Sandor a supravieţuit şi a reuşit să se târască până în apropierea satului de unde a fost luat de alţi consăteni şi dus la spital, unde se pare că a şi murit. Fratele lui susţine că decesul a avut loc în urma administrării unei injecţii letale. Toţi cei patru au fost depuşi la morga spitalului, iar în ziua următoare au fost înmormântaţi. Astăzi, singurul mormânt care nu a fost identificat este cel al lui Gyulai Sandor, deoarece nu a avut niciun semn în dreptul locului de înmormântare, iar peste acesta s-au săpat alte morminte. Ceilalţi trei au fost înmormântaţi în cimitirul Greco-Catolic din Satu Mare.

Ca urmare a solicitării lui Augustin Chira, în ziua de 11 octombrie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România în colaborare cu Parchetul Militar Timişoara, a întreprins în cimitirul Greco-Catolic din oraşul Satu Mare o acţiune de deshumare a rămăşiţelor pământeşti ce au aparţinut lui Tira Gheza.

La ora 9 a.m., echipa IICCR, formată din Alexandru Matei, şi arheologii Horaţiu Groza şi Paul Scrobotă a început săpăturile.

Din informaţiile obţinute la faţa locului de la rudele decedatului, precum şi de la unele persoane care au participat efectiv la săparea gropii şi mutarea osemintelor în 1949, s-a reţinut că pentru înhumare a fost confecţionat un sicriu, în care au fost depuse rămăşiţele pământeşti ale defunctului.

Operaţiunea propriu-zisă de deshumare a fost făcută cu metode specifice arheologiei funerare, cu toate că se cunoşteau deja multe lucruri despre situaţia mormântului. După încheierea operaţiunilor care au condus la deshumarea lui Tira Gheza, în jurul orei 15, a urmat cercetarea osemintelor, făcută de specialişti în criminalistică şi de reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală din judeţul Satu Mare.

În urma expertizării s-au constatat următoarele: 

  • în partea din spate a craniului, în zona occipitală, s-a găsit o fisură verticală de 7 cm, cauzată probabil de o lovitură puternică aplicată cu un obiect greu. Acest fapt confirmă mărturia uneia dintre surorile victimei, care a declarat că tatăl său a fost lovit cu patul puştii de un ofiţer de Securitate. S-a stabilit că fisura datează cu puţin înainte de momentul înmormântării cadavrului;
  • osul scapular drept al cadavrului prezintă o fisură rotundă, cu diametrul de aproximativ 2 cm, probabil urma pătrunderii unui glonţ. Fiind probabil împuşcat din apropriere, restul gloanţelor au străpuns organele vitale din corpul victimei, dar nu au atins sistemul osos.

Medicul legist Petru Varodi a stabilit următoarele: Tira Gheza prezintă urme de violenţă şi o probabilă plagă cauzată de acţiunea unui glonte.

După terminarea tuturor investigaţiilor a urmat o scurtă slujbă de înmormântare oficiată de preotul greco-catolic din localitate, după care osemintele au fost reînhumate.

La ora 18 a urmat audierea a lui Augustin Chira, fiul victimei, de către procurori militari, pentru completarea documentaţiei.

Alexandru Matei

Serviciul Muzee-Memorie

Raport privind deshumarea osemintelor lui Tira Gheza (dr. Gheorghe Petrov)

pdf descarcă document (PDF)