Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Raport privind sondajele arheologice efectuate în satul Hălmăsău, com. Spermezeu şi pe dealul Şasa-Poieni (jud. Bistriţa-Năsăud) 24 – 25.04.2007

Articol recomandat pentru:Public larg
Investigaţii Bistriţa Năsăud, 2007

Prezentare activitate 24 aprilie 2007

În zilele de 24 şi 25 aprilie 2007 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România în colaborare cu Parchetul Militar, a întreprins în judeţul Bistriţa-Năsăud, în două locaţii diferite, o acţiune de deshumare a rămăşiţelor pământeşti ce au aparţinut unui număr de şase persoane, toate de parte bărbătească, decedate prin împuşcare la data de 9 martie 1950. Crimele au fost săvârşite de către o trupă de soldaţi aparţinând Securităţii Statului din acea vreme, deplasată la comandă în zonă cu scopul capturării şi pedepsirii unor persoane care au refuzat să se prezinte la încorporare, fapt ce a fost considerat opoziţie la regimul comunist aflat la putere. 

Prima intervenţie s-a desfăşurat în ziua de marţi, 24 aprilie, pe teritoriul satului Hălmăsău, aparţinând comunei Spermezeu, localitate aflată la o distanţă de 7 km spre nord-vest de centrul comunal. Aici s-a efectuat deshumarea rămăşiţelor umane a patru persoane, ale căror nume sunt cunoscute din informaţiile rezultate în urma cercetărilor efectuate de Parchetul Militar şi IICCR. Aceste persoane au fost: Pop Ioan, Cristurean Vasile, Căienar Simion şi Căienar Valer, ultimii doi fiind, după gradul de rudenie, verişori; cei patru aveau vârsta cuprinsă între 16 şi 20 de ani. Potrivit mărturiilor existente, aceştia au fost omorâţi prin împuşcare în ziua de 9 martie 1950, în jurul orelor 4 sau 5 dimineaţa. Locul execuţiei a fost într-o margine a satului Hălmăsău, în partea sud-vestică a acestuia, pe malul drept al unui pârâu numit de localniciValea Rea, la baza pantei unui deal. Locul execuţiei a devenit pentru cele patru victime şi primul lor loc de înmormântare, aceştia fiind îngropaţi fără sicriu, doi câte doi, în două gropi alăturate şi puţin adânci. Înhumarea cadavrelor a avut loc în aceeaşi zi, la puţin timp după producerea omorurilor, de această activitate ocupându-se rudele apropiate victimelor, mai exact părinţii, care au fost aduşi în mod forţat să sape gropile. Ca urmare a faptului că fuseseră îngropaţi în grabă şi la o adâncime relativ mică, în apropierea unui pârâu, şi exista riscul ca mormintele să fie distruse de apă, în anul 1992 s-a luat decizia mutării mormintelor. 

În cursul lunii mai a anului 1992, rudele celor morţi au intervenit pentru deshumarea şi mutarea osemintelor pe un alt amplasament mai protejat. Noul loc ales pentru reînhumarea celor patru se află situat la o distanţă de circa 80 de metri spre răsărit faţă de primul, pe marginea dinspre nord a platoului dealului sub care s-a aflat locul iniţial de înmormântare. 

Din informaţiile obţinute la faţa locului de la rudele decedaţilor precum şi de la unele persoane care au participat efectiv la săparea gropii şi mutarea osemintelor în 1992, s-a reţinut că pentru reînhumare au fost confecţionate două sicrie identice, în fiecare fiind depuse rămăşiţele pământeşti a doi defuncţi, respectându-se astfel şi aşezarea lor în primele gropi făcută în 1950. Pentru cele două sicrie nu s-au mai făcut gropi separate, ambele fiind depuse într-o singură groapă mai mare. De asemenea, se cunoştea şi cui aparţineau osemintele aflate în fiecare dintre sicrie. 

Mormântul mai nou era marcat la suprafaţa solului printr-o ridicătură de pământ de formă dreptunghiulară, care marca cu aproximaţie conturul gropii comune, iar în partea dinspre sud-vest se aflau postate, una lângă alta, două cruci confecţionate din metal. 

Operaţiunea propriu-zisă de deshumare a fost făcută cu metode specifice arheologiei funerare, cu toate că se cunoşteau deja multe lucruri despre situaţia mormântului comun. Pentru început a fost necesară îndepărtarea completă a movilei de pământ, formată artificial deasupra gropii, pentru a se putea observa dimensiunile şi limitele acesteia. 

Secţiunea arheologică care a fost trasată şi apoi executată a avut o formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 3 x 2,30 metri, laturile sale mai lungi fiind dispuse, ca şi cele ale gropii mormântului, pe direcţia SV-NE. Pe toate cele patru părţi laturile secţiunii de cercetare le-au depăşit pe cele ale gropii de înmormântare, aceasta din urmă fiind practic încadrată şi înglobată în unitatea de săpătură; acest lucru a fost necesar pentru ca în final să se poată obţine, pe toate părţile, între sicrie şi profilele de secţiune, un spaţiu suficient de manevră care să permită accesul la defuncţi şi să faciliteze cercetarea osemintelor. Secţiunea a fost săpată pe toată suprafaţa până la circa 10 cm sub nivelul marginilor laterale ale capacelor de sicrie, care, din fericire, nu erau încă distruse, fiind într-o stare de conservare acceptabilă care a permis şi îndepărtarea lor cu uşurinţă. 

Ambele sicrie au fost aşezate în groapă în plan alăturat, unul lângă celălalt. Pentru că se ştia că în fiecare sicriu se aflau depuse osemintele a câte două persoane, cu identitate cunoscută, s-a procedat la o marcare şi numerotare dublă pentru fiecare coşciug în parte, fiecare cifră având corespondent cu unul din personajele deshumate. Astfel, în sicriul din stânga, numerotat cu indicativele M.1 şi M.2, se aflau reînhumate osemintele lui Căienar Simion şi ale lui Căienar Valer, iar în celălalt sicriu, numerotat cu indicativele M.3 şi M.4, se aflau osemintele lui Pop Ioan şi Cristurean Vasile. 

După scoaterea capacelor de sicrie, pe fundul lăzilor, şi, ocupând întreaga suprafaţă, se aflau aşezate în mod răsfirat osemintele celor patru defuncţi, confirmându-se faptul că în fiecare coşciug se aflau introduse rămăşiţele pământeşti a două persoane. 

În cele două sicrie nu au fost sesizate urme de material textil care să provină de la îmbrăcămintea defuncţiilor. În schimb, în sicriul care adăpostea osemintele lui M.3 şi M.4 se afla încălţămintea ce a aparţinut acestora: o pereche de opinci din cauciuc şi resturile unei perechi de bocanci din piele. După mărturiile rudelor s-a consemnat faptul că opincile au aparţinut lui Cristurean Vasile şi bocancii lui Pop Ioan. Între osemintele lui M.3 şi M.4 s-au mai găsit alte două obiecte, o oglindă mică de buzunar cu dimensiunile de 7,5 x 5 cm, oglindată pe ambele feţe, şi o mică armă albă confecţionată din metal (un box de mână prevăzut cu patru orificii pentru degete şi cu şase ţepi pentru lovire). 

După încheierea operaţiunilor de cercetare arheologică care au condus la deshumarea celor patru defuncţi reânhumaţi, a urmat cercetarea de specialitate a osemintelor făcută de specialişti în criminalistică şi de Serviciul de Medicină Legală al judeţului Bistriţa-Năsăud. În ceea ce priveşte stabilirea cauzelor morţii celor patru, concluzia unanimă a fost că aceştia au fost omorâţi prin împuşcare; urmele orificiilor de gloanţe aflate mai ales în craniile defuncţilor au reprezentat dovada de netăgăduit că aceştia şi-au găsit sfârşitul, din nefericire, într-un astfel de mod. 

După terminarea tuturor investigaţiilor a urmat o scurtă slujbă de înmormântare oficiată de către preotul ortodox din localitate, după care osemintele au fost astupate cu pământ.


Prezentare activitate 25 aprilie 2007

În 25 aprilie echipa s-a îndreptat spre un alt obiectiv care trebuia supus cercetărilor, aflat într-o altă locaţie. Aici era un alt mormânt comun, în care se aflau înhumate două persoane. Din informaţiile care ne-au fost puse la dispoziţie am aflat că pe acea culme de deal au fost executate două persoane: Petruţ Constantin şi Burzo Gavril. Primul era din localitatea Negrileşti şi fusese încorporat la Alba Iulia. Venit acasă în permisie nu s-a mai întors la unitate şi a fost considerat dezertor. Burzo Gavril în vârstă de 67 era din Hălmăsău şi îl adăpostise pe fugar. 

Cei doi au fost arestaţi şi ridicaţi de la casa lui Burzo Gavrilă din Hălmăsău în dimineaţa aceleiaşi zile de 9 martie 1950, odată cu ceilalţi patru tineri care au fost executaţi în sat. Cei doi au fost însă duşi din sat până în vârful dealului Şasa-Poieni, unde au fost executaţi prin împuşcare, înainte de orele amiezii după ce, în prealabil au fost puşi să-şi sape singuri groapa. 

Locul unde cei doi au fost împuşcaţi se află pe culmea Dealului Şasa-Poieni, la o distanţă de circa 6 km de satul Hălmăsău. Pe această culme se află postată şi o bornă de hotar care delimitează teritoriul satului Breaza (comuna Negrileşti), aflat în partea de nord, de teritoriul satului Ciceu-Poieni (comuna Căianu Mic), aflat mai la sud. Deplasarea până la obiectiv s-a făcut pe jos, plecându-se dimineaţa din satul Hălmăsău, drumul durând circa o oră şi jumătate. 

Mormântul celor doi era marcat prin patru stâlpi de lemn dispuşi la colţuri şi printr-o cruce de metal, care se afla postată într-o fundaţie din beton. Marcarea locului şi punerea crucii a fost făcută cu mai mulţi ani în urmă de către rudele lui Burzo Gavrilă, care au şi verificat dacă cei doi se află cu adevărat îngropaţi acolo; aceştia au săpat atunci o mică groapă şi la o oarecare adâncime au dat peste un suman, care a fost imediat recunoscut. Deşi nu s-a ajuns până la oseminte, acest articol vestimentar, care a rămas pe mai departe în pământ, a constituit dovada că cei doi se aflau înhumaţi în acel loc. 

Din elementele observate la suprafaţa solului se putea deduce că groapa mormântului era dispusă pe direcţia vest-est, crucea fiind postată în partea dinspre apus. Neştiind însă cu precizie dimensiunile, orientarea şi forma reală a gropii de înhumare, pentru secţiunea arheologică de cercetare s-au stabilit limite mai largi care să depăşească presupusul amplasament al mormântului. Secţiunea executată a avut o formă dreptunghiulară cu dimensiunile iniţiale de 3,30 x 2,80 metri. 

În urma săpăturii arheologice s-a stabilit că groapa de înmormântare avea o lungime de 1,80 metri şi o lăţime medie de 0,70 metri; forma era dreptunghiulară, colţurile rotunjite şi laturile uşor neregulate. 

La adâncimea de -0,55 metri, pe mijlocul gropii de înmormântare, s-au descoperit fragmente consistente, încă neputrezite, dintr-un suman din lână de culoare maronie. Aceasta era haina pe care au depistat-o cei care au săpat înainte pentru a verifica dacă mormântul se află în acest loc. La adâncimea de -0,90 metri au fost descoperite osemintele celor doi defuncţi. Din observaţiile care s-au făcut imediat după dificila operaţiune de dezvelire a scheletelor, a rezultat că după execuţie cadavrele celor doi au fost aruncate de sus în groapă, nefiind sesizată vreo urmă de aranjare a acestora. Îngroparea lor s-a făcut direct în pământ, probabil numai cu hainele cu care aceştia au fost îmbrăcaţi atunci. Din vestimentaţie nu s-a mai păstrat nimic, totul fiind putrezit, excepţie făcând un fragment de la o curea de pantaloni, din piele, cu cataramă metalică, şi alte două bucăţi mici de piele care au constituit probabil terminaţiile de la mânecile unei cămăşi; nu au fost descoperite urme sau resturi care să provină de la încălţămintea defuncţilor. Resturile de la sumanul descoperit cu 0,35 metri deasupra scheletelor, denotă faptul că acest obiect de vestimentaţie a fost aruncat în groapă după ce cadavrele au fost acoperite cu o anumită cantitate de pământ. 

Scheletele au fost numerotate cu M.1 şi M.2. Ambele aveau craniile în poziţie alăturată, dispuse în capătul dinspre est a gropii, iar picioarele erau spre vest. Primul care a fost aruncat în groapă a fost M.2, care se afla oarecum în poziţia culcat pe spate, scheletul ocupând jumătatea dinspre sud a gropii. Scheletul lui M.1 se afla în jumătatea nordică a gropii, suprapunându-se parţial peste partea dreaptă a scheletului lui M.2. M.1 se afla poziţionat pe partea stângă a trupului, piciorul stâng fiindu-i întins iar dreptul, îndoit din şold şi genunchi, era adus peste celălalt înspre M.2. 

După ce investigaţia arheologică a fost finalizată, aşa cum s-a procedat şi la cazul din ziua anterioară, a urmat o cercetare amănunţită a osemintelor făcută de aceeaşi specialişti în criminalistică şi medicină legală. Coroborându-se informaţiile din teren cu cele din mărturiile rudelor şi nu numai, s-a stabilit că primul schelet (M.1) aparţine lui Burzo Gavrilă, personajul mai în vârstă, iar celălalt schelet (M.2) este al lui Petruţ Constantin. Referitor la cauzele morţii celor doi, s-a stabilit că a fost vorba de omor prin împuşcare, urmele orificiilor de gloanţe fiind evidente mai ales la nivelul craniilor. 

După ce toate activităţile de cercetare au fost încheiate, osemintele celor două victime au fost luate de către Burzo Teodor, strănepotul lui Burzo Gavrilă, care le-a dus în satul Hălmăsău unde au fost reînhumate. 

Acţiunea a fost determinată de dorinţa de a se putea afla adevărul despre sfârşitul tragic al celor 6 persoane, î n conformitate cu misiunea IICCR de a aducere la cunoştinţa opiniei publice a crimelor, abuzurilor săvârşite în numele „luptei de clasă” în timpul regimului comunist.

La cercetări au participat o echipă de procurori, poliţişti şi criminalişti din cadrul Parchetului Militar Bucureşti, medici legişti din Bistriţa, şi o echipă de experţi de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (Alexandru Matei, Andrei Lascu, Mihai Bumbeş, Cosmin Budeancă) precum şi Marius Oprea, preşedintele IICCR. Săpăturile au fost realizate de localnici şi au fost supervizate de arheologii Gheorghe Petrov şi Horaţiu Groza. 

Gheorghe Petrov, Cosmin Budeancă 

Potrivit Hotărârii de Guvern în virtutea căreia a fost înfiinţat (HG 1.724 din 21 decembrie 2005), IICCR este abilitat să efectueze investigaţii cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist din România şi să sesizeze organele în drept atunci când identifică astfel de crime şi abuzuri.