Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Reprezentanţii IICCMER au participat la Festivalul Libertăţii de la Bratislava

Articol recomandat pentru:Public larg
Festivalul Libertăţii, Bratislava, 2016

Bucureşti/ Bratislava, 14 noiembrie 2016. Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilulului Românesc (IICCMER), Radu Preda, însoţit de Cătălin Constantinescu, consilier juridic al IICCMER, au luat parte la ceremonia finală a Festivalului Libertăţii (Festival Slobody), organizat de Institutul Memoriei Naţionale de la Bratislava (Ústav Pamäti Národa – ÚPN).

ÚPN este, precum IICCMER, membru al Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene,  al cărei director executiv, Neela Winkelmann, a şi luat cuvântul în numele instituţiilor partenere.

Au fost onorate personalităţi ale rezistenţei antinaziste şi anticomuniste atât din Cehia, cât şi din Slovacia. Radu Preda a avut o scurtă întâlnire cu Ondrej Krajňák, Preşedintele ÚPN.

Mai multe informaţii despre Festivalul Libertăţii sunt disponibile pe site-ul oficial.

*  *  *

Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER:

http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.