Radu Filipescu

S-a născut la Târgu Mureş, la 26 decembrie 1955. A urmat cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. Este autorul a numeroase invenţii în domeniul său de specialitate, multe dintre acestea bucurându-se de recunoaştere internaţională.

Radu Filipescu
În perioada dictaturii comuniste, s-a remarcat printr-o serie de acţiuni susţinute îndreptate împotriva sistemului. Răspândeşte manifeste anti-Ceauşescu din decembrie 1982 până în mai 1983, când este arestat şi condamnat la 10 ani de inchisoare pentru propagandă împotriva societăţii socialiste. În decembrie 1984 este nominalizat drept "prizonier al lunii" de către Amnesty International în cadrul unei campanii de eliberare a deţinuţilor politici din ţările est-europene. Este eliberat la 18 aprile 1986, graţie eforturilor organizaţiilor nonguvernamentale Amnesty International şi La Ligue des Droits de l’Homme şi a posturilor de radio Europa liberă şi Vocea Americii, după aproape trei ani de detenţie în penitenciarele de la Rahova, Jilava şi Aiud.

În decembrie 1987 este arestat din nou şi eliberat la scurt timp după aceea, datorită presiunii organizaţiilor internaţionale. Este ţinut, însă, sub strictă supraveghere, ca urmare a acţiunilor sale susţinute împotriva sistemului. În mai 1988 înfiinţează, împreună cu alţi foşti deţinuţi politici, sindicatul Libertatea, prin care solicită forurilor internaţionale sprijin pentru instaurarea democraţiei în România. Participă activ la revoluţia din 21-22 decembrie 1989.

În perioada post-decembristă, devine membru fondator al Apador-CH, al Alianţei Civice şi al Grupului pentru Dialog Social. Radu Filipescu a deţinut, de asemenea, funcţia de preşedinte al Grupului pentru Dialog Social, precum şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor fără Privilegii (A.R.F.P.).

< Înapoi