Constantin Ticu Dumitrecu

Constantin Ticu Dumitrescu s-a remarcat nu numai prin acţiunile sale de opoziţie îndreptate împotriva regimului comunist, dar şi prin eforturile sale, după evenimentele din decembrie 1989, de a contribui la crearea unui cadru legislativ absolut necesar pentru a reechilibra balanţa istoriei.

Ticu Dumitrescu
Constantin Ticu Dumitrescu a fost eliminat din Facultatea de Drept înainte de a fi arestat de Securitate şi condamnat ca deţinut politic la ani grei de închisoare. După eliberare, la cererea sa de a-şi continua studiile, Ministerul Învăţământului, într-o comunicare oficială, îi respinge solicitarea, motivând că "se menţine eliminarea din toate universităţile din ţară pentru activitate antidemocrată".

A urmat destinul familiei sale în lupta împotriva comunismului, fiind arestat în repetate rânduri de Siguranţa şi Jandarmeria comunistă pe când era elev sau student (1945-1948). După eliminarea din facultate, urmărit de Securitate, devine fugar, pentru ca în 1949 să fie arestat şi apoi condamnat ca deţinut politic. Eliberat în 1953 cu domiciliu obligatoriu, este rearestat şi condamnat la 23 de ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire. A supravieţuit detenţiei din închisorile şi lagărele de exterminare comuniste, fiind eliberat în 1964, odată cu graţierea tuturor deţinuţilor politici din România.

Pentru a-şi câştiga existenţa şi totodată ca măsură de autoizolare, a lucrat pe diferite şantiere forestiere din Munţii Cernei, Munţii Bucegi, Munţii Oituz şi Munţii Vrancei. A prestat diferite munci (şef echipă, muncitor, funcţionar tehnic). După 1970 a devenit şeful unui mic şantier de construcţii forestiere din Vrancea, care a fost timp de 17 ani consecutiv printre cele mai eficiente şi rentabile şantiere din cadrul Ministerului Economiei Forestiere şi de aici, venind de la sine, diplome şi medalii, pe care însă nu le-a cerut şi nu le-a dorit niciodată.

La 22 Decembrie 1989 a pătruns cu ceilalţi oameni de curaj în sediul Comitetului Central, participând la evenimentele respective. De atunci s-a implicat în lupta pentru edificarea democraţiei în România, iar ca parlamentar a iniţiat o serie de legi dintre care amintim Legea deconspirării Securităţii (Legea Ticu), Legea lustraţiei, Legea anulării condamnărilor politice din perioada comunistă- Decretul Lege118, etc.

Ca om politic s-a afirmat în activitatea P.N.Ţ.C.D., fiind prieten apropiat al lui Corneliu Coposu.

Funcţiile deţinute de Constantin Ticu Dumitrescu sunt de notorietate: în 1990 a fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (C.P.U.N.), senator în două legislaturi (1992-2000), preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Foştilor Deţinuţi Politici din România (A.F.D.P.R.) din 1990 şi Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici (1991-1999).

După 2003 s-a retras din activitatea politică, nefiind de acord cu compromisurile şi linia spre care se îndrepta P.N.Ţ.C.D.
Actualmente, este, de asemenea, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.).
Este un bun cunoscător al limbii franceze şi are cunoştinţe de bază în limba italiană.

< Înapoi