
Fişe matricole penale
Fişe matricole penaleAvând în vedere că pentru identificarea persoanelor care au fost închise şi/sau persecutate în timpul regimului comunist sunt necesare date cât mai complete şi mai exacte despre acestea, toţi cei care se adresează cu petiţii Institutului sunt rugaţi să precizeze, pentru fiecare solicitare în parte, data şi locul naşterii, precum şi numele părinţilor persoanei respective. În cele mai multe cazuri, cel puţin una dintre aceste date este absolut necesară.
Proiectul de inventariere a fişelor matricole de penitenciar ale foştilor deţinuţi politici, demarat de IICCMER la jumătatea anului 2007, a ajuns în cea de-a patra fază, punând la dispoziţia publicului materialul aferent literelor L, M, N şi O. Astfel, alte 13.500 de fişe de deţinuţi politici sunt disponibile pe website-ul Institutului. .
Desfăşurată cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, această etapă reprezintă un pas în plus pentru completarea şi finalizarea unei baze de date sistematice, disponibile atât on line cât şi pe suport electronic. Ea este deosebit de importantă atât din perspectiva memoriei represiunii comuniste, cât mai ales din perspectiva ajutorului informaţional pentru cei care doresc să-şi cunoască trecutul propriu şi să acţioneze conform Legii 221/2009, în vederea obţinerii unor despăgubiri pentru suferinţele îndurate. Începând cu anul 2007, IICCMER a publicat on-line fişele matricole pentru aproximativ 50.000 de foşti deţinuţi politici.
Această parte este la fel de semnificativă ca şi celelalte în ce priveşte tragismul destinelor individuale marcate de represiunea comunistă. Iar acest lucru poate fi remarcat din nou prin parcurgerea scurtelor biografii ale unor personalităţi marcante ale societăţii şi culturii româneşti care au ajuns în temniţele comuniste, catalogaţi fiind drept “duşmani ai poporului”. I-am inclus aici pe generalul Horia Măcellariu, pe oamenii politici Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Ion Lugoşianu, Ion Lupaş, Istrate Micescu, Ion Mihalache şi Ion Nistor, pe criticul literar Adrian Marino şi pe profesorul Lucian Orăşel. Ca o trăsătură definitorie a regimului, interesant este şi cazul fostului lider comunist Vasile Luca, ajuns din vicepreşedinte al Consiliului de Miniştrii trădător al intereselor clasei muncitoare.
citeşte detaliiListă de acronime şi prescurtări întâlnite în fişele matricole penale
descarcă document (PDF)Fişe matricole penale – deţinuţi politici
Fişe matricole penale – deţinuţi politici executati
Fişe matricole penale – personalitati
Fişe matricole penale – deţinuţi de drept comun executaţi în timpul regimului comunist



