Privesc din Doftana prin gratii de fier: Mituri, rituri şi istorie

Vladimir Tismăneanu

Muzeul Doftana a simbolizat unul dintre principalele lieux de mémoire ale comunismului romanesc. L-am vizitat, ca atatia alti pionieri din RPR/RSR, ni s-a vorbit despre “Sectia H”, despre “balaurul” Savinescu, despre eroismul celor care au suferit pentru ideile lor. A merge in pelerinaj la Doftana era un rite de passage al mecanismului propagandistic comunist. La Doftana s-a acumulat resentiment zi de zi, ceas de ceas si cu intensitate de secta. Ura stransa in suflet la Doftana s-a revarsat asupra Romaniei dupa 1945 cu o patima patologica. Nu neg ca era vorba, intre acei detinuti politici din anii 20 si 30, de oameni care credeau sincer in tezele bolsevice. Un troglodit precum N. Moraru, de pilda, nu a contenit sa invoce cei “zece ani de la Doftana”. Chiar si atunci cand incerca sa combata, de pe culmile ridicolului, “iestetica burgheza”. Care zece ani au fost reali, doar ca nu justificau nicicum propulsarea acestui impostor in fruntea “sindicatului artelor si culturii” si in atatea alte pozitii-cheie in cultura romaneasca.

Dupa grevele din 1933, Gheorghiu-Dej a petrecut ani lungi la Doftana, insa regimul penitenciar era incomparabil mai indulgent decat ceea ce avea sa impuna stalinismul romanesc. Tot acolo s-a aflat cativa ani si tanarul Nicolae Ceausescu, inchis pentru activitati ilegale pe linia subversiunii comuniste. A fost inchis la Doftana si tatal meu. Mi-a povestit despre intalnirea cu Stefan Foris, unul dintre putinii intelectuali din conducerea PCdR. Evident, in dezbaterile pe marginea documentelor sovietice Foris il domina pe Dej.

Cantecul “Privesc din Doftana” a fost, in economia simbolica a comunismului ajuns la putere, un fel de imn al mitologicului proletariat revolutionar. Se canta pe o melodie populara ruseasca, iar versurile au fost scrise de Teodor (Fedia) Rudenko, prieten cu Gheorghiu-Dej, spion sovietic, devenit dupa 1948 sef de sectie la CC al PMR, apoi ambasador in China maoista. Avand statul imnic, se invata in scoli, se canta la serbari, devenise un fel de ecou obsedant, era inganat chiar si de adversarii regimului. In recent aparuta carte de dialoguri cu istorica Lavinia Betea, fostul ministru de externe al lui Ceausescu, Stefan Andrei, povesteste despre regresiunea tarzie a lui Ceausescu spre timpurile “romantismului revolutionar”. Ii placea sa cante “Privesc din Doftana”, isi exprima, in cercul intim, admiratia pentru Stalin. Sa nu uitam ca a murit tinandu-se de mana cu tovarasa sa, cantand amandoi, in fata plutonului de executie, “Internationala”.
“Privesc din Doftana prin gratii de fier/Departe in zare un petic de cer/E cerul sub care inchisa si ea/Se mistuie-n chinuri tovarasa mea”.

http://www.xmuzica.com/download/ansamblul-doina-al-armatei-privesc-din-doftana-100350.html#

Tovarasa era Ivanka Rudenko, sora lui Petre Gheorghe (Petar Sariski), militant comunist de origine bulgara, seful organizatiei Bucuresti a PCdR in anii celui de-al II-lea razboi mondial, cazut victima luptelor intestine din conducerea acelei secte mesianice. Vaduva lui Petre Gheorghe a fost temuta, fanatica Ronea, vicepresedinta Comisiei Controlului de Partid, nemiloasa anchetatoare a diverselor “devieri” de la linia partidului. In 1971, Ivanka Rudenko primea titlul de “Erou al Muncii Socialiste” si medalia de aur “Secera si Ciocanul”. Impreuna cu alte ilegaliste, y compris Ghizela Vass, Stela Moghioros, Ileana Raceanu, Constanta Craciun, Ofelia Manole, Sanda Ranghet, Ana Toma (sotia lui Pantiusa), Tatiana Bulan (quel nom!), Zina Brancu, Vanda Nicolschi, Ecaterina Micu-Chivu. Zina il invatase candva pe Ceausescu economie politica. Tatiana (Tasea) fusese mai intai sotia lui Rautu, apoi a lui Foris. Al treilea sot a fost matrozul Bulan, zis Bulancik, un spion sovietic cocotat in fruntea Academiei Militare. Primeau inalte decoratii si alte “tovarase”, intre care Clara Cusnir-Mihailovici (renumita experta in falsificarea istoriei PCR), Melita Apostol (fosta directoare a Radiodifuziunii, fosta sotie a lui Gheorghe Apostol), Florica Mezincescu (fosta ministru adjunct al invatamantului, fosta sotie a lui Eduard Mezincescu, casatorita cu Matei Socor), Ida Felix (fosta sefa de cadre la MAE), Liuba Chisinevschi, Natalia Rautu (sotia lui Leonte Rautu, fosta dactilogrrafa la Radio Moscova si fosta sefa de cabinet a lui Chisinevschi), sora acesteia, Maria Rab (fosta sefa a Sectiei Externe a CC, inaintea Ghizelei Vass, casatorita cu generalul in rezerva Janos Rab, fost ambasador la Moscova si Belgrad), Galia Burca (sotia generalului Mihai Burca), Natalia Scurtu (fosta ministru adjunct al sanatatii), Ecaterina Borila, sora acesteia, Paraschiva Breiner, Ilka Melinescu, Rada Tanase, Sara Alterescu, Alexandra Sidorovici, sotia lui Silviu Brucan, fosta acuzator public in procesele de la “Tribunalul Poporului”. Lenuta Ceausescu isi rasplatea amicele. Isi cladea baza de sustinere in randul vechilor cadre ale partidului.

Detinutii de la Doftana avea statutul si drepturile de condamnati politici: primeau pachete, aveau acces la carti, conversau intre ei. Cand intrauu in greva foamei, ziarele scriau desre ei si diversele comitete gen MOPR porneau campanii interne si internationale. Si-au organizat celula de partid in chip ierarhic, cu Dej si Ilie Pintilie la varf. Vorba lor, au transformat temnita in “universitate”. Unde il studiau cu ardoare pe Stalin. “Eroismul” lor a fost cel al complotului si resentimentului social. Erau inchisi pentru ca participau la o continua conspiratie contra statului de drept. Erau complet conditionati de mistica stalinista, revolutionari de profesie care detestau visceral ordinea constitutionala democratica si piata libera.

In anii 50, Maria Banus (sper sa nu ma insel) a scris un poem cu titlul, “Zidul Doftanei”. Intr-o tonalitate solemna, chiar tragica, poeta, pe atunci infocata stalinista, propunea urmatoarea pedagogie: “Aduceti copiii cu fruntea la zid/Sa-nvete ce-nseamna aceea Partid”. Imi amintesc cum ne intalneam in biroul lui Stalian Motiu la revista “Amfiteatru”, la sfarsitul anilor 70, cand situatia politica si economica se deteriora de la o zi la alta, cand cultul cuplului Ceausescu facea ravagii, si compuneam, cei prezenti, intre care Ioan Buduca, Dinu Flamand si cu mine, variatiuni pe aceste randuri: “Loveste copilul cu capul de zid/Sa-nvete ce-nseamna aceea Partid”…

Prin anii 70, ilegalistul Alexandru Șiperco, prozator veleitar, redactor-sef al Editurii Politice si membru pe viata al Comitetului Olimpic International, a scris un roman a clef cu titllul “N-a fost in zadar” (ulterior a scris si un follow-up, “Candva, niste oameni”). Am fost coleg de liceu cu fiica lui cea mare, Nadia. Șiperco a stat de vorba cu principalii actori ai clandestinitatii comuniste, a pastrat caiete cu insemnari incifrate. Acum cativa ani, m-am intalnit aici, la Washington, cu fiul sau, Andrei,de profesie istoric. L-am intrebat de ce nu publica insemnarile tatalui sau. Mi-a spus ca sunt greu de dezlegat, ca totul arata ca un imens, insolubil puzzle. Asa a aratat de fapt istoria comunismului romanesc, o sciitura cu multe randuri sterse grabit,cu nume false, cu oribile tradari si infinite conjuratii. Eu cred ca a fost in zadar, si chiar mai grav, acest experiment maniacal a dus la consecinte catastrofale.

Detinutii din inchisorile comuniste, cei marcati de infamantul apelativ “dusman al poporului”, nu s-au bucurat de aceste privilegii. Erau fericiti daca izbuteau sa mai apuce o zi, nici nu visau pachete, reviste, carti. iar familiile lor adeseori nici nu stiau daca mai sunt in viata. Multi au ajuns in inchisori fara a sti macar de ce, pentru delicte de opinie ori pur si simplu pentru ca fusesera denuntati de vreun informator ordinar. Au existat evident opozanti, dar ei nu au primit regim de conndamnati politici. Sa (recitim) amintirile doamnei Annie Bentoiu, cartile unor Ion Ioanid, Paul Goma, Virgil Ierunca (”Pitesti”), Petre Pandrea, Adrian Oprescu, Florin Const. Pavlovici si lista este evident incompleta. Sunt lucruri care se uita si trebuie rostite mereu, apasat, grav si onest.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/privesc-din-doftana-prin-gratii-de-fier-mituri-rituri-si-istorie/