
UNIVERSITATEA DE VARĂ - RÂMNICU SĂRAT
„Universitatea de Vară - Râmnicu Sărat”, Ediţia a V-a, 21-27 august 2011. „Comunismul între memorie şi istorie”
Şi în acest an, Universitatea de Vară a analizat modalităţile de amintire şi reamintire sub raport istoric şi biografic a perioadei 1944-1989. Studenţii participanţi au fost invitaţi să reflecteze asupra diferitelor aspecte ideologice, sociale şi politice ale comunismului. Întrucât efectele acestei perioade încă sunt resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent ajută la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente. Contactul cu trecutul a fost realizat, pe de o parte, prin dialogul direct cu cei care au fost martori şi victime ale sistemului represiv comunist, iar pe de altă parte, prin intermediul lectorilor, nume prestigioase pentru cercetarea comunismului românesc şi est-european, dar şi a perioadei post-decembriste.
Universitatea de vară s-a desfăşurat la Râmnicu Sărat în perioada 21-27 august 2011. Numărul de participanţi a fost de 20 de persoane.
Grupul ţintă al proiectului a fost reprezentat de studenţi interesaţi de studiul comunismului, cu vârste cuprinse între 19-27 de ani, din anii I-V de la facultăţile de istorie, ştiinţe politice, filosofie, sociologie, jurnalistică, litere, drept, teologie, din unităţile de învăţământ superior din România.
Program UDV
descarcă document (PDF)Programme
descarcă document (PDF)
Proiectul beneficiaza de sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer.„Universitatea de Vară - Râmnicu Sărat”, Ediţia a IV-a, 22-28 august 2010. „Comunismul între memorie şi istorie”
Universitatea de Vară a analizat modalităţile de amintire şi reamintire sub raport istoric şi biografic a perioadei 1944-1989. Cei 20 de studenţi participanţi au fost invitaţi să reflecteze asupra diferitelor aspecte ideologice, sociale şi politice ale comunismului. Întrucât efectele acestei perioade încă sunt resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent poate ajuta la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente. Contactul cu trecutul a fost realizat prin intermediul lectorilor, nume prestigioase pentru cercetarea comunismului românesc şi est-european, dar şi a perioadei post-decembriste.
citeşte detaliiUNIVERSITATEA DE VARĂ 23-31 august 2009
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a organizat între 23-30 august 2009 cea de-a treia ediţie a Universităţii de Vară de la Râmnicu Sărat. 20 de studenţi de la diverse facultăţi din România şi Republica Moldova au asistat timp de o săptămână la prelegerile susţinute de invitaţii Universităţii de Vară, foşti deţinuţi politici, istorici, scriitori şi artişti recunoscuţi pentru preocupările lor legate de analiza regimului comunist din România. Totodată, ei au avut oportunitatea de a vizita două foste penitenciare comuniste (Râmnicu Sărat şi Jilava), precum şi expoziţia de grafică a fostului deţinut politic Radu Bercea.
Cursanţii au primit diplome de participare pentru contribuţia adusă dezbaterilor din cadrul Universităţii, cei mai activi dintre ei fiind premiaţi cu câte un set de cărţi. Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat a beneficiat de sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer.
Programul Universităţii de Vară 2009
descarcă document (PDF)"UNIVERSITATEA DE VARĂ - RÂMNICU SĂRAT" 24-31 august 2008

Universitatea de Vară s-a desfăşurat la Râmnicu Sărat în perioada 24-31 august 2008, iar numărul de participanţi a fost de 30 de persoane. Grupul ţintă al proiectului l-au reprezentat studenţii cu vârste cuprinse între 19-25 de ani din anii I-V, dar şi proaspăt absolvenţi de la facultăţile de istorie, ştiinţe politice, sociologie, jurnalistică, litere ori drept din unităţile de învăţământ superior din România şi Republica Moldova.
citeşte detalii"UNIVERSITATEA DE VARĂ - RÂMNICU SĂRAT" 24-31 august 2007
Proiectul a avut ca scop o mai bună cunoaştere a perioadei 1944-1989 de către studenţi, pentru a-i determina să reflecteze asupra caracterului ilegitim şi criminal al regimului comunist din România.

Universitatea de vară s-a desfăşurat la Râmnicu Sărat în perioada 24-31 august 2007. Numărul de participanţi a fost de 30 de persoane.














