Anuare

"Intelectualii şi regimul comunist. Istoriile unei relaţii", Polirom, 2009


Articolele celui de-al patrulea volum al Anuarului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului se referă la modalităţile prin care regimul îşi extindea controlul asupra vieţii culturale, infestând întreaga societate cu ideologie şi propagandă.

Articolele tinerilor istorici Gabriel Catalan şi Liviu Pleşa se completează în mod fericit prin prezentarea, de la general la particular, modului în care regimul comunist înţelegea să opereze. Eliminarea vechii şcoli istoriografice româneşti prin recluziune penitenciară sau marginalizare socială a fost înde-aproape urmată de controlul istoricilor şi al temelor lor, exercitat prin intermediul poliţiei politice.

Cercetătorul german Peter Weiss ne oferă o inedită analiză asupra relaţiilor de natură culturală între state supuse rigorilor comuniste în privinţa libertăţii de exprimare şi creaţie. Vizita scriitorului Günter Grass la Bucureşti, în 1969, şi inflexibilitatea acestuia în faţa imixtiunii activiştilor în acţiunile sale este un prilej pentru reflectarea noilor realităţi pe care Cortina de Fier le-a creat.

docciteşte detalii

"Structuri de partid si de stat in timpul regimului comunist", Polirom, 2008


Volumul al III-lea al Anuarului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România cuprinde studii despre organizarea, funcţionarea şi atribuţiile structurilor de partid şi de stat din timpul regimului comunist. Prin tematică, volumul de faţă propune o analiză a perioadei comuniste prin cercetarea structurilor care au asigurat funcţionarea şi perpetuarea sistemului totalitar.

În structura volumului pot fi diferenţiate trei părţi. Prima are ca tematică structuri ale partidului comunist, cum ar fi Secţia de Cadre PCR Iaşi, Secţia de Agitaţie şi Propagandă, Organizaţiile de femei ale partidului; a doua  analizează instituţiile statului comunist precum Trupele de Grăniceri şi Miliţia, iar ultima parte a volumului tratează relaţia dintre puterea religioasă (Biserică) şi cea politică (partidul-stat).

"Elite comuniste înainte şi după 1989", Polirom, 2007



Al doilea Anuar al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Elite comuniste înainte şi după 1989, reuneşte articole referitoare la recrutarea, structura, şi evoluţia elitelor de stat şi de partid în perioada comunistă, precum şi la strategiile de conversie politică şi economică adoptate după 1989.

Printr-o analiză comparată a guvernelor dejiste şi ceauşiste, Laurenţiu Ştefan evaluează, în prima secţiune a anuarului, evoluţia modelelor de recrutare a elitelor guvernamentale. Ruxandra Ivan problematizează suprapunerea elitelor de stat şi de partid în sistemul comunist, prin prezentarea cazului Ministerului de Externe la începutul anilor 1950. Marius Stan, Mihai Burcea şi Mihail Bumbeş recontruiesc modelul de recrutare a cadrelor superioare de penitenciar, în timp de Cristina Roman analizează facţionalismul din cadrul partidului unic, de la constituirea sa şi până în 1952.

Într-o a doua secţiune a volumului, George Mink şi Jean-Charles Szurek evaluează rolul nomenclaturii în tranziţia de la un regim la altul, axându-se pe identificarea traiectoriilor de conversie a elitelor comuniste din Ungaria, Polonia şi Republica Cehă. Raluca Grosescu operează decupaje categoriale în sânul partidelor constituite în România de către fosta nomenclatură şi analizează raportarea lor la temele care au reprezentat surse de conflict politic după 1990. Alexandra Ionaşcu evaluează perenitatea moştenirii comuniste în recrutarea membrilor guvernelor postdecembriste, în timp ce Mihăiţă Lupu propune un studiu despre funcţionarea şcolii de partid Ştefan Gheorghiu şi destinul postcomunist al acesteia.

Recenzarea ultimelor lucrări apărute în România despre elite comuniste constituie cea de-a treia secţiune a volumului. Anuarul IICCR din acest an se vrea implicit o încercare de a umple o parte din golul academic referitor la studiul elitelor comuniste. Neasumându-şi un caracter de exhaustivitate, prezentul volum doreşte să re-deschidă şi să întreţină dezbaterea ştiinţifică cu privire la această temă.

Comandă de aici

RECENZII


Raluca Ursachi, Intre condamnare şi cercetare, sau De ce trebuie studiat comunismul

Ruxandra Cesereanu, Deconstructia comunismului

"De ce trebuie condamnat comunismul", Polirom, 2006


Primul anuar al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, apărut sub titlul "De ce trebuie condamnat comunismul", a fost publicat la Editura Polirom. Studiile cuprinse în acest volum încearcă să ofere răspunsuri noi şi adesea provocatoare la întrebarea care constituie titlul cărţii.

Volumul cuprinde articole referitoare la funcţionarea aparatului represiv al statului comunist, la legislaţia represiunii şi studii de caz care ilustrează relaţia dintre Partid şi Securitate, pe de o parte, şi diversele grupuri sociale supuse represiunii, pe de altă parte.

Autorii studiilor se concentrează asupra analizei instituţionale a regimului comunist, a descrierii activităţilor de poliţie politică şi a identificării abuzurilor şi crimelor săvârşite în numele "luptei de clasă", precum şi a persoanelor responsabile pentru acestea.

Sumar


Marius Oprea, Argument
Stejărel Olaru, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România

Comandă de aici

IN MEMORIAM


In memoriam Ioan Gavrilă Ogoranu

Clara Mareş, In memoriam Virgil Ierunca

DECONSTRUCŢIA SISTEMULUI REPRESIV COMUNIST


Larisa Muşat, Terorismul de Stat în România comunistă

Cristina Roman, Bazele legislative ale represiunii comuniste în România

Marius Oprea, O privire în interiorul aparatului de securitate

Raluca Grosescu, Fizionomia Nomenclaturii

Andrei Muraru, Secţia de Cadre ca instrument de verificare şi control în interiorul Partidului Comunist

DIMENSIUNI ALE INFERNULUI TOTALITAR


Marius Stan, Despre tragedia impunerii omului nou. Fenomenul Piteşti

Dumitru Lăcătuşu, Vasile Ciolpan: Profilul unui torţionar

Clara Mareş, Represiunea Securităţii împotriva scriitorilor în anii 1986 – 1988

Lucia Hossu Longin, Drama bisericii Greco-Catolice: O eternitate de teroare.

COMUNIŞTI ÎN POSTCOMUNISM


Raluca Grosescu, Conversia elitelor comuniste din România în perioada de tranziţie: 1989-2000

Mihai Burcea, Mihai Bumbeş, Lustrabilii

ÎN SPRIJINUL VICTIMELOR COMUNISMULUI


În sprijinul victimelor comunismului: Scrisori către IICCR



Comandă acum!