Aprilie 2008

Boris Groys,

Stalin - opera de artă totală. Cultura scindată din Uniunea Sovietică.

[Gesamtkunstwerk Stalin. Die gespaltene Kultur in der Sowjetunion, München-Wien, 1988]

Traducere din limba germană: Eugenia Bojoga şi George State, Editura Idea Print&Design, Cluj-Napoca, 2007.

Cea de-a doua lucrare a criticului de artă german Boris Groys,

Stalin - opera de artă totală. Cultura scindată din Uniunea Sovietică,

apărută în colecţia „Balkon” dedicată artei contemporane a editurii Idea Print&Design, ne prilejuieşte reîntâlnirea cu un important teoretician contemporan şi cu pătrunzătoarele lui analize. Tema abordată în această lucrare este una de deosebită relevanţă pentru toate ţările din Europa de Est, care au urmat experimentul social sovietic, şi care, cu mai mult sau mai puţin succes, încearcă să îşi asume şi astfel să depăşească moştenirea culturală a epocii comuniste postbelice.

Situând experimentul realismului socialist în contextul istoric în care acesta ia naştere, cel al epocii staliniste, şi analizând etapa culturală ce a precedat acest experiment (cultura avangardei ruse) şi ceea ce a succedat experimentului (cultura postmodernă sovietică, aşa numita soţ-art) Boris Groys îşi propune ca prin deconstrucţie să „înţeleagă” global cultura sovietică. Cele 4 capitole ale cărţii (Avangarda rusă: Saltul peste progres; Arta stalinistă de a trăi; Arta postutopică: De la mit la mitologie; Designerii subconştientului) structurează demersul deconstructiv al autorului. Groys interpretează conceptual proiectul artistic al artei avangardiste, a celei a realismului socialist precum şi reflecţia soţ-art asupra experimentului realismului socialist, dorind ca prin distingerea „înlănţuirii logicii interioare şi evoluţiei interne a proiectului artistic” să dezvolte un tipar conceptual care să îi permită scoaterea în evidenţă a caracteristicilor culturii realist-socialiste.

Analiza porneşte de la premisa că modalitatea în care experimentul realismului socialist a fost tratat de majoritatea criticilor şi istoricilor de artă, anume situarea experimentului realismului socialist în strictă opoziţie cu cel precedent, al avangardei ruse, reflectă o „apreciere eminamente morală” a evenimentelor istorice. Autorul consideră că această abordare binară contribuie la perpetuarea „mitului despre nevinovăţia şi sacrificarea avangardei ruse” şi că ea ar trebui depăşită în vederea „înţelegerii” experimentului estetic al realismului socialist, şi al proiectului comunist în general. Autorul trece în revistă clişeele cele mai importante pe care critica le dedică realismului socialist: o „cădere în barbarie” care denotă caracteristicile unei „culturi a maselor” ce survine distrugerii elitelor. Groys demontează aceste clişee şi arată că realismul socialist „a fost creat nu de mase, ci în numele lor, de elitele cultivate, versate, care au trecut prin experienţa avangardei – ca urmare a logicii imanente de dezvoltare a metodei avangardiste, şi nu are nimic în comun cu masele, gusturile şi necesităţilor lor.” (p.10)

Pornind de la această reflecţie Groys arată modalităţile prin care realismul socialist împlineşte dezideratele estetice ale avangardei ruse, şi cum prin aceasta el se înscrie în proiectul artistic al modernităţii, acela de „modelare estetică a realităţii,” prin dezideratul de a trece de la reprezentarea lumii la schimbarea ei. Realismul socialist desăvârşeşte „cultul demiurgic avangardist,” şi se angajează la „realizarea proiectului utopic avangardist cu mijloace neavangardiste.” Astfel, cele două curente se întâlnesc în ceea priveşte motivaţia şi obiectivul „pătrunderii artei în viaţă,” anume restabilirea cu mijloace tehnice a unităţii lumii divine distruse de tehnologie, depăşirea timpului prin intrarea în eternitate, ambele curente definindu-se ca opuse „decadenţei individualiste burgheze.” (pp. 56-58). Astfel, Groys este capabil să dea seamă de faptul că prin experimentul realismului socialist scopul suprem al construirii socialismului devine şi unul estetic, socialismul impunându-se şi ca norma estetică supremă a frumosului, după ce frumosul fusese deja formulat din punct de vedere etic şi politic în epoca stalinistă. Dacă avangarda rusă dădea loc la figuri „demiurgice” concurente, realismul socialist nu îngăduie tăgadă asupra figurii „demiurgului” şi artistului total, anume Stalin, ca acela care poate transforma global lumea.

Prin analiza sa, Groys reuşeşte să pună în evidenţă atât originile eminamente moderne ale proiectului comunist, şi mai ales caracterul „total” al acestuia, care implică transformarea demiurgică a vieţii în orice aspect al ei. Totodată, prin prezentarea proiectului artistic al culturii sovietice postmoderne a anilor ’80, şi a relaţiei conştientizate a artistului cu puterea politică, Groys indică şi dezideratul depăşirii asumate a acestui proiect ca şi modalităţile practice prin care aceasta poate fi realizată.

Corina Pălăşan
Expert Serviciul documentare-cercetare