Mai 2009
Zoltan Rostas şi Antonio Momoc, „Activiştii mărunţi. Istorii de viaţă”, Editura Curtea Veche, Bucureşti , 2007
Cartea domnilor Zoltan Rostas şi Antonio Momoc, „Activiştii mărunţi. Istorii de viaţă” (Bucureşti: Curtea Veche, 2007) vine să completeze şi întregească reuşit piaţa editorială românească despre comunism. Viaţa cotidiană de dinainte de 1989 a fost în ultimii 20 de ani un subiect insuficient tratat, lăsat pradă, după caz, nostalgiilor oarbe sau dezgustului intransigent. Dincolo de asemenea etichete, indiferent de opţiune, trebuie căutat obiectivismul unor astfel de situări prin comparaţie. Cartea domnilor Rostas şi Momoc este în fapt unică în specia sa şi ea tratează fenomenul „muncii de jos” în regimul comunist. O tratează însă invitându-i la o bară imaginară a mărturiilor pe cei care au constitut – vorba doamnei Jela, „sarea pământului” pentru respectivul regim: activiştii mărunţi şi istoriile lor de viaţă! Cu astfel de oameni s-a zămislit şi perpetuat practic regimul despre care se face vorbire... niciodată prea des, niciodată suficient de bine. Şi atunci, cu această puţinătate şi marcaţi de foarte multe continuităţi între vechiul şi noul regim, nu este oare cel mai adecvat să-i lăsăm pe ei să vorbească!? Pe ei, pe activiştii mărunţi, agenţii discreţi şi ascunşi ai maşinăriei totalitare. Un oarecare Ion Alecu, fost activist UTM, se confesează: „Am avut o viaţă frumoasă, cu bune şi cu rele (puţin melancolic). Am trecut împreună prin momentele dificile pe care le-au trăit toţi românii. Îmi amintesc de cutremurul din ’77, când încă mai lucram la Miliţie. Când a început să se zguduie pământul, mă aflam acasă, cu soţia şi cu fiica cea mare, discutam un film bulgăresc. Pisicul începuse să se agite cu o oră înainte de cutremur, făcea tumbe şi nu se mai potolea. Elena, pe atunci taximetristă, nu era acasă, nici Zoia, care se afla la un spectacol la o casă de cultură, cu ocazia Zilei Femeii. Eram foarte frământat, nu ştiam ce e cu ele, dar a trebuit să plec. Mi-am lăsat soţia şi fiica în faţa blocului şi m-am dus să văd ce se întâmplă la unitate, unde aveam răspunderi multe. M-am întors a doua zi acasă, unde, din fericire, totul era bine. A fost un moment de panică pe care nu mi-aş dori să-l retrăiesc.” Unde sunt astăzi activiştii mărunţi? Printre noi, cu alte funcţii, preocupări, dar tributari afectiv regimului pe care l-au deservit. Şi în fond de ce ne-ar interesa povestea lor de viaţă? Păi pentru că în general se vorbeşte doar despre vârful piramidei comuniste, apoi pentru că sistemul a funcţionat tocmai cu şi prin aceste rotiţe mărunte, apoi pentru că cei născuţi după 1989 au nevoie să afle direct din gura unor astfel de oameni despre absurditatea vieţii cotidiene în comunism. Citiţi această carte ca pe o poveste inspirată din fapte reale, prezentul nostru este în mare parte tributar respectivei poveşti!
