Propunere curentă
Activistul nevindecat: Gheorghe Apostol (1913-2010)
S-a născut în 1913, în comuna Tudor Vladimirescu, regiunea Galaţi, fiind unul dintre cei şase copii ai soţilor Apostol, ţărani cu gospodărie mică, ulterior membri C.A.P. După terminarea şcolii generale intră în lumea proletară, lucrând ca ucenic la atelierele CFR Galaţi.
S-a afiliat politic devreme. În 1929 intră în Uniunea Tineretului Comunist activând în perioada 1932-1933 în sindicatul CFR Galaţi. Ia parte la acţiunile organizaţiei sindicale până la închiderea sediului acesteia de către Siguranţă. După terminarea celor 4 ani de şcoală profesional, în 1931 devine calfă în meseria de turnător. În această perioadă îl cunoaşte pe electricianul Gheorghe Gheorghiu1. În 1934, devine membru al Partidului comunist însărcinat cu munca sindicală, mai exact vicepreşedinte al sindicatului nou înfiinţat, iar din 1936 este numit la conducerea tineretului Blocului Democratic din Galaţi. În decembrie acelaşi an este arestat şi condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 30.000 lei amendă pentru activitate comunistă conform Sentinţei nr.124/25 februarie 1937 a Tribunalului Militar al Diviziei 21 Infanterie2. Închis la Doftana, devine membru al grupului de partid din închisori coordonat de Gheorghiu Dej. Este eliberat în iunie 1940 şi intră în Comitetul local al partidului din Galaţi. Reîncarcerat o lună mai târziu, este trimis în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal şi, mai apoi, Târgu Jiu, de unde evadează cu o zi înainte de 23 august 19443.
Din acest moment, cu o legitimitate sporită ca urmare a activităţii ilegaliste, începe ascensiunea sa în ierarhia de partid. Mai întâi este numit secretar general al Comisiei de organizare a sindicatelor unite şi în scurt timp preşedinte. În septembrie 1945 este ales membru supleant în Consiliul General şi Comitetul Executiv al Federaţiei Sindicale Mondiale. A mai îndeplinit funcţiile de administrator financiar la Ministerul Finanţelor (16 mai 1947), preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii (1948), membru al Comisiei pentru simplificarea şi raţionalizarea aparatului de stat (1 dec. 1948)4.
Congresul PMR din 23 februarie 1948 îi aduce un loc în Comitetul Central şi în Biroul Politic al partidului. Îndeplineşte funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (28 mai 1952-21 apr. 1954),
preşedinte al Consiliului Central al Sindicatelor (27 septembrie 1955; oct. 1955-8 mart.1961), ministru al Agriculturii şi Silviculturii (5 nov. 1953-21 apr. 1954)5.
După moartea lui Stalin, la 19 aprilie 1954 are loc Plenara CC al PMR în urma căreia sunt operate modificări în structurile de conducere ale partidului, prin copierea modelului sovietic, mai exact separarea formală a funcţiilor de partid de cele de stat. Astfel secretarul general devine prim-secretar6. Gheorghe Apostol care până în acel moment nu deţinuse niciun post important în aparatul birocratic de partid, preia această funcţie până la Plenara CC al PMR din 30 septembrie - 1 octombrie 1955. Ocupă cel mai înalt post doar în aparenţă pentru a se crea impresia unei împărţiri a puterii în partid. Gheorghiu Dej era cel care în fapt coordona întreaga activitate, astfel că în 1955 Gh. Apostol nu a avut nimic de obiectat când Dej a revenit la conducerea partidului. Mai mult, Apostol a rămas unul dintre cei mai apropiaţi fideli ai lui Gheorghiu Dej, fiind desemnat în lipsa acestuia să conducă şedinţele Biroului Politic al CC al PMR. În aceste condiţii acesta ajunsese să fie privit ca succesor al lui Dej la conducerea partidului.
Ascensiunea impresionantă a lui Gheorghe Apostol se opreşte în momentul în care întră în contact cu tendinţa de ascensiune a lui Nicolae Ceauşescu, care se dovedeşte suficient de abil cât să-şi atragă fidelitatea greilor partidului, Ion Gh. Maurer sau Emil Bodnăraş. Până la urmă, Apostol pierde în 1965 competiţia cu Ceauşescu pentru şefia partidului.
Păstrat în funcţia de prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, în Comitetul Executiv şi în Prezidiul Permanent al Partidului, după 1965 acesta este treptat marginalizat, asemenea altor „baroni” care au făcut parte din Biroul politic în timpul lui Dej. La Congresul al X-lea al PCR din 1969, Apostol este contestat de noii fideli ai lui Ceauşescu, printre care Constantin Dăscălescu, şi eliminat din conducerea partidului7.
Această eliminare din viaţa politică nu a însemnat şi o excludere din viaţa publică şi nici o apostazie ideologică, Gheorghe Apostol continuând să participe la diverse ceremonii solemne. Îndeplineşte funcţii mai puţin importante precum cea de preşedinte al Consiliului Central al UGSR (9 dec. 1967-13 martie 1969), director General al Rezervelor de Stat (8 sept. 1969-19 martie 1975) sau membru al Consiliului Apărării al RSR (7 apr. 1969-4 mai 1970). Urmând modelul hruşciovist, Ceauşescu recurge la subminarea treptată a „vechii gărzi” a Biroului Politic din perioada Dej. Gheorghe Apostol este trimis ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al RSR în: Argentina (5 mai 1977-27 mai 1983), Republica Orientală a Uruguayului (5 mai 1977-27 mart. 1989) şi Brazilia (12 sept. 1983-17 aug.1988).
Această marginalizare nu avea cum să fie pe placul fostului prim-secretar, care adoptă o poziţie tot mai critică faţă de abuzurile cuplului Ceauşescu. Este rechemat în ţară şi în 1989 împreună cu alţi cinci activişti din „vechea gardă”, printre care Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu şi Constantin Pîrvulescu, întocmesc o scrisoare deschisă făcută publică de posturile BBC, Europa Liberă şi Vocea Americii la 10 martie, în care denunţă întreaga politică internă şi externă dusă de liderul de la Bucureşti8. În urma şedinţei Comitetului Politic Executiv din 13 martie 1989, Gheorghe Apostol, numit de către Ceauşescu “derbedeu politic, declasat moral şi social”, este plasat sub arest la domiciliu. După 22 decembrie, spre deosebire de ceilalţi semnatari ai scrisorii, este marginalizat şi chiar exclus din noua echipă care a preluat conducerea ţării, un rol esenţial în această direcţie fiind jucat de către Silviu Brucan9. A fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român: „Coroana României” în grad de Comandor (1947), „Steaua României” în grad de cavaler (1947), „Steaua Republicii Populare Române” clasa I (1953), „Ordinul Muncii” clasa I, „Apărarea Patriei” clasa I, „Ordinul Tudor Vladimirescu”Clasa I (1966) etc10. În plan personal, Gheorghe Apostol a fost căsătorit cu ilegalista Melita Scharf, preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii în anii 50, de care a divorţat la începutul anilor ’60 pentru a se căsători cu Adrieana Codreanu, prim-solistă a Teatrului de Operetă11. Din căsătoria anterioară a avut o fiică, Geta, iar din cea de-a doua un băiat Gelu (născut în 1946) şi o fiică, Sanda (născută in 1953).12
Gheorghe Apostol nu poate fi disociat de imaginea activiştilor dogmatici din anturajul lui Gheorghiu Dej, care au salutat intrarea în ţară a Armatei Roşii, au participat la teroarea stalinistă de la sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50, a fost martor la interogatoriile conduse de Alexandru Moghioroş ce au dus la epurarea Anei Pauke13, membru în Biroul politic în momentul eliminării lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Momentul „Scrisorii celor şase” poate fi interpretat nu ca un act de disidenţă menit a schimba sistemul, ci ca fracţionism manifestat de gruparea anti-Ceauşescu din PCR şi ca o tresărire de orgoliu din partea celui care la un moment dat s-a aflat aproape de vârful piramidei puterii. Gheorghe Apostol a murit în 2010, la 97 de ani.
Florin SOARE
1. Numele Dej a fost adăugat de Siguranţă pentru a fi deosebit de aţi lideri sindicalişti cu nume Gheorghiu - vezi Gheorghe Apostol, Eu şi Gheorghiu-Dej, Bucureşti, Ediţie de Casă, Regie proprie, 1998, p. 8
2. Florica Dobre (coord.), Membrii C.C. ai P.C.R.:1945-1989: dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 74.
3. Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC), Fond CC al PCR, secţia Cadre, Dosar A/735, f.15.
4. Ibidem.
5. Florica Dobre, op cit., p. 75.
6. Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru Eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Iaşi, Editura Polirom, 2005, p.172.
7. http://tismaneanu.wordpress.com/2010/08/22/gheorghe-apostol-si-destinul-comunismului-romanesc, accesat 26 august 2010.
8. Vezi Ion Jianu, Gheorghe Apostol şi Scrisoarea celor şase, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2008.
9. Vladimir Tismăneanu, op. cit., p. 292.
10. Florica Dobre, op cit., p. 75.
11. ANIC, Fond CC al PCR, secţia Cadre, Dosar A/725, f.15.
12. http://tismaneanu.wordpress.com/2010/08/22/gheorghe-apostol-si-destinul-comunismului-romanesc, accesat 26 august 2010.
13. Raport Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, pp. 57, 81.