Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Spre asumarea adevăratului chip al regimului totalitar comunist

Articol recomandat pentru:Public larg

Joi, 15 noiembrie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, va avea loc conferinţa internaţională Ways to Consider Communism , organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR).

Conferinţa îşi propune o discuţie asupra abuzurilor săvârşite în numele comunismului, în perspectiva tratării acestora ca şi crime împotriva umanităţii, urmărind să evidenţieze o serie de aspecte fundamentale referitoare la natura distructivă a regimurilor comuniste. De asemenea, IICCR urmăreşte ca, prin această iniţiativă, să contribuie la consolidarea cooperării dintre instituţii internaţionale în al căror obiect de activitate se înscriu cercetarea si deconspirarea trecutului comunist totalitar, precum şi iniţierea unor acţiuni reparatorii decisive cu privire la crimele şi abuzurile săvârşite de regimurile comuniste. 

La dezbaterile din cadrul conferinţei îşi vor aduce contribuţia personalităţi de marcă din Europa şi Statele Unite ale Americii. Printre acestea, îl menţionăm pe domnul Göran Lindblad (Suedia), membru al Adunării Permanente a Consiliului Europei, autorul Rezoluţiei „ Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor săvârşite de regimurile comuniste totalitare”, adoptate de Consiliu în ianuarie 2006. De asemenea, conferinţa va beneficia de prezenţa domnului Pedro J. Fuentes-Cid (SUA), fost deţinut politic şi fondatorul organizaţiei foştilor deţinuţi politici cubanezi, Presidio Politico Cubano. Printre participanţi se mai numără fostul director al Serviciului de Securitate al postului de radio Europa Liberă, renumiţi specialişti din mediul academic al SUA, reprezentanţi ai unor instituţii publice din ţări foste comuniste cu importante atribuţii în domeniul investigării trecutului comunist.

Este de subliniat faptul că această conferinţă constituie prima dezbatere internaţională de amploare organizată în Romania pe tema necesităţii recunoaşterii şi condamnării crimelor comunismului.